Plecăm în vacanţă – ce facem cu blogu’?

“Copilu’ e cu bunicii, cîinele la hotelul pentru patrupede, iar pe plăntuţe le-am scos pe casa scării, o să le ude o vecină. Da’ ce fac, dom’le, cu blogu’?!!!” “Un bloger adevărat îşi ia blogu’ cu el în concediu!”, se aude din sală. Eeee, uneori pur şi simplu n-ai cum, plus că, din cînd în cînd, e bine să iei o pauză de la atîta creaţie. Io, de exemplu, pe unde am să ajung în vacanţa asta, îl pot lua doar în inima mea Oooo, how nice

Pe de altă parte n-am nici o grijă de acest fel. Căci vedeţi voi, de-aia e bine “să cînţi în duet” – are cine să se ocupe de cel în creştere cît timp tu dai din pedale şi dormi la cort Aşa că, dragilor, ne vedem peste două săptămîni! Ionuţu, ai legătura!

Episodul 3

Dragi cititori,

După un episod pilot în care aţi făcut cunoştinţă cu personajele principale, un prim episod care sînt lăudaţi lucrătorii vamali şi un episod doi în care Oana începe încet-încet să se adapteze în ţara lu’ Goran Ivanišević şi Mario Ančić (Mihaela, pentru tine special nu am zis ţara lu’ Olić şi Srna , bine v-am regăsit!

De data asta, Oana intră în UE şi, ieşind, devine filosoafă. Început de aprilie 2006

Wild trip my ass …

Hai că mi-a crescut tensiunea. Văz io printre blogurile din familia wordpress unu’ cu titlu sugestiv: My Wild Trip. Am dat şi io click că eram curios. Băieţii şi fetele plănuiesc o excursie cu maşina prin Croaţia, Ungaria şi Grecia vara asta. Ăăăă … Şi ce-i aşa de sălbatic în asta? Z. comentează “Poate pleacă cu o dacie din ‘52 … “. Ba mai visează şi sponsori!

Cum fac pişu bicicliştii de la Turul Franţei? (Hvala Z.!)

Urmăriţi Tour de France îndeaproape? Nici eu. Mi se pare mai interesant să pun în practică decît să mă uit la alţii cum o fac (oh, mama, that sounds bad .

Da’ aţi pedalat vreodată 167 de km într-o singură zi cît e o etapă de lungime rezonabilă? Nu-i bai. Băieţii o parcurg în aproximativ 4 ore. Acuma şi dacă stai în faţa blogului 4 ore, tot îţi vine măcar o dată să mergi în locul în care şi împăratul mere singur.

Păi şi cum fac bicicliştii sus-numiţi că io cozi la Toi-Toi pe marginea drumului n-am văzut şi nici imagini cu vreunul pierdut prin pădure? Te ţii ce te ţii, da’ la un moment dat asta are un impact major asupra perfomanţei (asta ştiu din proprie experienţă . Şi mai ştim că ei se grăbesc pentru că fiecare secundă contează.

Propunere de imn al bloggerilor

Episodul 2

Sfîrşit de martie 2006. Oana supravieţuieşte şi îşi face noi prieteni

„O să mă omorîţi cu zile!“, le strigă din bucătărie socroşenia, lanţul fiind prea scurt să iasă pe hol. „N-am io norocu’ ăsta …“, gîndi Oana în timp ce Zlatko căscă ochii mari după care şi-i dădu peste cap

De ce îşi face omu’ blog?

M-am întrebat eu … Copil conştiincios ce sînt, m-am repezit să văd cum au răspuns la întrebarea astea diverşi blogeri mai mult sau mai puţin succesfuloşi. Reiese că:

Episodul 1

Întrucît episodul pilot s-a bucurat de succes (bine, recunosc, n-am stat să văd cît succes are, am publicat imediat:), continuăm difuzarea cu episodul 1 din sezonul 1 al telenovelei co-producţie româno-croată: „Inimă de nepot“!

Martie 2006. Oana scrie acasă.

„Dragii mei,

Să încep cu începutul? „Da! Şi mai repede că prea lungeşti vorba!”

Deeci, am plecat stresat de acasă (deh, român neieşit din ţară de multă vreme…), dar de îndată ce m-am văzut în tren au dispărut emoţiile!!! Ca şi cînd piticu’ mi-ar fi şoptit: stai, tu, liniştită! Ce pot să-ţi facă? Te dau jos din tren în cel mai rău caz, nu? Ei şi ce, doar n-ar fi prima dată că te dai jos dintr-un tren

Episod pilot

Aceasta este o telenovelă reconstituită din amintiri, notiţe, scrisori, poze şi fotări. Ea începe în anul 2006 era noastră, acum fix 3 ani, în momentul în care eroina noastră şi-a făcut bagajele şi paşaport nou şi a emigrat. De ce a emigrat? Pentru că se îndrăgostise în urmă cu patru ani [deci în 2001, v-am pierdut? deja?!!! :)] de un croat focos. Şi el de ea.

O pasiune dezlănţuită, pură, frumoasă, candidă [oare sună destul de telenovelistic? bine, mai încerc ]. Unde s-au întîlnit aceste două inimi aflate în căutarea sufletului pereche? Pe teritoriu neutru, la Budapesta. Ce cătau acolo? Păi fuseseră trimişi la o şezătoare internaţională de către organizaţiile neguvernamentale din care făceau parte.

S-au cunoscut, s-au plăcut, şi-au cerut prietenia  şi, după patru ani de epistole, dor, întîlniri scurte şi rare, s-au hotărît să se mute împreună. La Zagreb. Împreună, dar separat de părinţi de unde şi tragedia telenovelei noastre căci în ţara asta copii se desprind greu sau deloc de poala mamei (auzim că şi la americani e la fel – asta ca să ştiţi că sîntem la modă).