Episodul 15

Noiembrie 2006. Cum ar veni fix acum doi ani!!! Şi uitaţi-vă la mine acu’ că nu-mi mai văd capul de trebi … Cu dedicaţie specială Ionuţului

“Dragilor de nepoţi ce sînteţi,

Mă avînt direct în relatări căci am adunat foarte multe pe suflet. Am senzaţia că o să iasă un mega-episod: „Oana şi epopeea găsirii unui loc de muncă fără de care nici un capitalist nu se poate numi cu adevărat sălbatic”!

Am doar puţintel timp pentru introduceri, suficient cît să-mi aduc aportu’ la lista de englezisme schilodite de oameni care sînt convinşi că ştiu, listă începută cu Ana zilele trecute.

Io îs de părere că alături de „freechat” în loc de flipchart şi „moritoring” în loc de monitoring poate să stea cu mîndrie şi „decStop” unde o nefericită fără internet acasă salvase un docoment în scopu’ imprimării, stîrnind un acces de furie neputincioasă din partea cerberului de serviciu de la bibliotecă care nu pricepea ea ce face acuma cînd docomentu’ personal a lu’ doamna e pe decstop?!!! Adică acuma toţi îl poate vedea?!!! Păi nu se face aşa ceva, doamnă, că ăsta e calculatorul instituţiei!!! Evident îngrijorata mai avea de parcurs o serie de lecţii între conceptu’ de decstop, învăţat cu succes, şi cel de dilit Scena se petrece la biblioteca din cartier care oferă, contra cost, servicii de internet şi date

Noul 007

L-am văzut ieri ca să-l fac pe consort fericit. Tehnic e tare (bine) lucrat, sincer nu mă aşteptam ca regizorul lui Monster’s Ball să poată contribui cu ceva, da’ povestea e uşurică rău. Nu se leagă, dom’le, nu se leagă. Ziceam de cel dinainte că e slăbuţ, că am apreciat doar scenografia: Karlovy Vary şi Lago di Como, da’ Quantum of Solace e mult sub.

Oricum am aflat că:

- eroinelor din James Bond nu li se ridică fusta nici cînd sînt smucite într-o barcă ce merge cu viteză;
- eroinele din James Bond ar putea arăta uşor şifonate, dar întotdeauna au gloss la ele. Chiar şi după ce au sărit cu paraşuta şi au aterizat forţat;
- eroinele din James Bond pot merge DESCULŢE prin deşert. Preferă varianta asta decît să-şi rupă fîşii din rochia de bal cu care să-şi protejeze tălpile … Io zic mereu: ori joci pe cartea realismului pînă la capăt, ori laşi personajele să arate ca scoase din cutie în orice circumstanţă. Mă rog, îs eu mai fundamentalistă.

Că: James Bond e mort. Trăiască noul James Bond! am văzut de data trecută. De data asta gadgeturi nu-s deloc, James Bond are o cămaşă impecabilă pe el fix 5 minute şi bea … bere! Şi atunci care-i diferenţa între James Bond şi orice action thriller de doi bani? Vă zic io, am văzut action thrilleruri mult mai bune

When it rains, it pours

Noi avem vreun proverb echivalent că nu-mi aduc acum aminte?

Au dat năvală trebile peste mine acum în prag de Crăciun! Anul ăsta, în liber-profesionalismul meu aproximativ, n-am avut prea multe de făcut: o traducere ici şi colo ca să nu uit că mă ocup şi cu aşa ceva, un articol de scris, o meditaţie şi dicţionarul, of course, de el era să uit. Au fost zile cînd singura chestie pe care am avut-o de făcut era să postez pe blog (?!!!) Au fost zile cînd m-am gîndit să accept o slujbă la un birou pe salariu minim că îmi vedeam independenţa financiară ducîndu-se dreac’.

Ei, dară cînd s-au dezlănţuit stihiile săptămîna asta … Şi cînd a început să curgă potopul de solicitări, era să mă înec! Am scos-o la capăt cumva, lucrînd în medie vreo 15 ore pe zi. Căci evident tot ce a trebuit să execut a avut termen llimită: YESTERDAY Ieri am băut o bere ca să sărbătoresc reuşita: THANK GOD IT’S FRIDAY! Şi peste week-end aş avea doar o (una bucată) chestie de făcut După care am adormit Dar urmează săptămîni care se anunţă la fel de palpitante

Vouă vi s-a întîmplat ca o nenorocire să nu vină niciodată singură? Na, că am găsit un echivalent aproximativ, deşi ce mi se întîmplă mie nu-i nenorocire, e motiv de sărbătorit că se mai umple contul din bancă Este că în zilele dinaintea concediului staţi peste program că mai e cîte ceva de făcut? Că atunci cînd zici: Gata, am terminat!, mai îţi pică nu una, ci două-trei chestii în sarcină? Că atunci cînd nu sună ceasul dimineaţă ai o zi plină şi chiar ar fi trebuit să ajungi la timp undeva?

Exemple sînt sigură că mai aveţi. Ideea este că parcă există un magnet care atrage şi alte chestiuni de acelaşi fel. Îmi aduc aminte de un test stupizel care îţi spunea care îţi sînt priorităţile în viaţă. Situaţia suna aşa: Eşti acasă şi calci rufe. La un moment dat copilul începe să urle, sună cineva la uşă, mîncarea dă în foc şi sună telefonul. Sau ceva de genul ăsta. Tu trebuia să alegi ordinea priorităţilor, fiecare element din ecuaţie fiind un simbol (copilul era familia, la uşă suna şeful …). La mine exact aşa se întîmplă!

Auzită-n tramvai

“Aşa ceva nu e normal!!! Nu poţi să fii şef şi să vrei să te placă toţi!!! Trebuie să calci pe cineva pe coadă că doar de aia eşti şef !!!”

Dialog în gura mare între două colege în tramvai. Nu-mi plac oamenii care urlă în mijloacele de transport în comun aşa că m-am îndepărtat şi n-am aflat cu ce a păcătuit exact şeful respectiv, da’ mă întreb: chiar aşa o fi? Rostul şefului e să-l bîrfescă subordonaţii în tramvai? A fi şef e sinonim cu a fi cel mai puţin iubit dintre pămînteni?

Oricum, io de-o viaţă am o problemă că vreau să mulţumesc pe toată lumea. Azi am aflat că nu voi putea fi un şef adevărat niciodată Mă consolaţi un pic, vă rog?

Speed Racer

Vouă v-a plăcut Matrix? Mie da! Chiar mai mult cînd am văzut a doua oară, mucoasă fiind, toată trilogia într-o noapte. Parcă s-a legat mai bine şi ultima parte nu mi s-a mai părut o înşiruire de efecte speciale ce serveau doar arătării muşchilor.

Plăcîndu-mi Matrix, mi-au devenit simpatici şi fraţii Wachowski – doi în unu’: regizorii şi scenariştii succesului nemaivăzut. Aşa că, atunci cînd s-au trezit din beţia cu care au sărbătorit reuşita (şi îmbogăţirea) şi s-au apucat să mai facă un film ca să nu-şi iasă din mînă, noi am decis să-l vedem.

Speed Racer îi zice şi este nume propriu. Filmul are la bază o bandă desenată şi io zic că ar fi fost mai bine să rămînă aşa căci pe ecran arată ca o încrucişare nereuşită între film artistic şi desen animat.

Povestea e slăbuţă şi n-o salvează nici Doctor Jack din Lost (care e Racer X în filmul ăsta), nici restul actorilor de actori: John Goodman, Christina Ricci sau Susan Sarandon (ce au cătat Christina şi Susan aci io nu pricep … O hi rămas fără bani de pîine, săracele … ).

Nemulţumirea este …

… motorul progresului. Dacă sîntem veşnic nemulţumiţi înseamnă că progresăm neîncetat?

Anul trecut …

… pe vremea asta eram la Praga.

Rar mi se face dor de un oraş pe care l-am vizitat. Îmi place berea lor care nu-ţi face sete, oraşul cu nu unul, ci patru centre, deşi aş vrea să-l văd o dată fără turişti – misiune imposibilă, zic ghizii. Îmi place Vltava cum curge liniştit, îmi plac oamenii că-s sportivi. Îmi plac ospătarii şi chelnerii tăcuţi că te înţeleg în orice limbă ai comanda, deşi nu-ţi pot răspunde. Îmi plac străduţele şi clădirile de poveste. Îmi place, ce mai

Amintiri din copilărie

Gînd la gînd cu bucurie  Fix cînd mă gîndeam într-o zi la momentele din copilărie de care am să-mi aduc mereu aminte cu plăcere, primim leapşa de la Moni :) Aşadar:

- îmi amintesc că eram un pici, poate aveam 5 ani, poate mai puţin. Dimineaţa mama nu m-a dus la grădi. Nu mi-a fost foarte clar de ce, dar m-am bucurat că nu-mi plăcea de ceilalţi copii oricum. Cînd s-a întors de la servici, îmi cumpărase un cadou, o hăinuţă, o jucărie, aici memoria îmi joacă feste. Apoi au venit fetiţele unei prietene de-a mamei şi am mai primit nişte chestii, am mîncat prăjituri şi am băut suc. Toată lumea era veselă şi eu, la un moment dat, am exclamat în culmea fericirii: PARCĂ E ZIUA MEA! Era ziua mea …