V-am pupat!

Ne auzim la anu’ şi la mulţi ani

"Ceferiştii" maghiari e în grevă!

Ioi, mie de ce nu mi-a zis nime’?!!! Adică, io nu urmăresc ştirile aşa, la modul deliberat. Dar ştiţi cum e: de undeva, cumva, tot ştii ce se întîmplă prin lume, că, vrei, nu vrei îţi ajunge la ureche noutatea. De chestia asta, altminteri importantă şi pentru boboru’ român şi pentru cel croat vecin, am aflat de la vînzătoarea de bilete de la Gara centrală din ZG.

Ţineţi pumnii ca runda de negocieri de azi să-i mulţumească şi să dea drumul la trenuri altminteri o să fac pe drum prin Serbia o zi şi dacă-s norocos Plus alte complicaţiuni …

LATER EDIT, luni ora 12.06. Greva nu s-a încheiat. Bine, bă, v-am rugat şi io o chestie şi nu m-aţi putut servi?!!! ))))

A-nceput de ieri să cadă …

… cîte-o limbă de lemn la mine-n ogradă. Nu ştiu alţii ce simt, dar eu cînd aud/citesc d-astea grele cu: “sfântă sărbătoare”, “Naşterea Domnului”, “fie ca”, “sincere”, “călduroase”, “alături de cei dragi”, “importante realizări”, “satisfacţii depline”, mi se strepezesc dinţii (de la lămîia pe care o mestec ca să-mi taie greaţa ).

Însă, orice s-ar zice, e momentul pentru urări şi imagini de sezon. De la mine, pentru colecţionarii de senzaţii crăciuneşti, o rămurică cu boabe roşii şi bradul din curtea Julietei Aşa, măcar o dată să urez şi eu la timp TOATE CELE BUNE )))) Tuturor că nu mă costă nimica!

Later edit, dialog între Oane:

“Bine, bă, Oană, că eşti tu deşteaptă şi creativă! Da’ felicitările tale cum arată, emineasco?”

“Felicitările mele măcar îs personalizate: eventual îi urez mamei să-i iasă cozonacu’, Ionuţului număr mic în blogrank, lu’ Z. să-i trăiască cea mai draga şi celei mai tinere prietene ale mele să continue cu cel puţin acelaşi succes promovarea ideii că: “Having a Baby is Fun!” .

Căci cel mai tare mă întristează mesajele trimise cu “send to all”, la care răspund cu graţie, încercînd să iniţiez o comunicare, dar degeaba căci, totul a fost doar (încă) o falsitate de ochii lumii …

Eu înţeleg că NU ESTE TIMP, nu este inspiraţie, dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere, de ce ne-om simţi obligaţi să dăm?”

Salutări din Brescia şi Verona (I): Oana, concertul şi italienii

Cu dedicaţie specială celor unsprezece

(fieţelul şi restul lumii la Brescia)

Nu-mi place de Jovanotti. Mă călca pe nervi prin nouăzeci şi cînd numai ombelicu’ lui se putea asculta la radio. În continuare nu-mi plac artiştii angajaţi chiar dacă angajamentul lor este ştergerea datoriilor externe ale lumii a treia.

Dar Z. este mare fan. Poate cel mai mare fan. Z. a învăţat limba italiană ca să-i înţeleagă textele mai bine. Z. a fo’ distrus cînd Jovanotti a anulat concertul din Pula acum doi ani. Şi fin’că eu fac orice pentru Z. (servus, bunţec, să ne trăim cîţi ani facem azi împreună la puterea a treia cel puţin , nu am putut zice “nu” cînd a venit entuziasmat la mine cu o idee: să mergem să-l vedem pe Jovanotti în concert la Brescia!

Sondaj de opinie

Am fost în Brescia şi Verona week-end-ul ăsta. La un concert al lui Jovanotti (L’ombelico del mondo şi Affaciati alla finestra, amore mio Z. e mare fan, dar am făcut şi pe turistul. Aveţi chef să vă povestesc despre oraşe, italieni, românii din Italia şamd?

Estonia votează prin sms din 2011!

Ştiaţi? Va fi prima ţară din lume care îşi va exercita dreptul fundamental în felul ăsta. Eu am căzut pe spate cînd am aflat, acum un an, doi, că votează online. Acum am căzut de pe scaun

Ce criza mea …

Mă întreabă mama mea proprie cu o urmă de îngrijorare în glas: “La voi cum se simte criza?” Ce măsuri aţi luat pentru a combate urmările ei nefaste? Nu-i prima, s-au mai interesat şi alţii de problemă. Ba, chiar, de la fuckyoutovarăşi am primit sarcină de partid să tratez subiectul cu cît mai multă seriozitate.

Dar n-am putut. Pur şi simplu nu mă simt capabilă a fi în stare să afişez morga de ‘telectual îngrijorat, dar care are o explicaţie doctă şi să-i dau înainte cu picajul CroBexului (ăsta-i indicele croat, frate cu …, na, că nu ştiu cum îl cheamă pe ăla românesc ) …

Povestioară zen în ton cu cele discutate despre moşi şi cadouri

A fost o dată ca niciodată un om sărac, vai de capul lui. Uneori mergea prin pădure frămîntîndu-se din cauza nenumăratelor probleme pe care le avea. O dată, obosit fiind, se aşeză sub un copac. Era Copacul Dorinţelor care îndeplineşte orice dorinţă celui care se află în apropierea sa, dar omul nostru amărît nu ştia asta. I se făcu sete şi numai ce se gîndi la apă, spre marea lui surpriză, îi apăru în mînă o cană cu apă rece. După ce bău apa, simţi că i se face foame şi-şi dori ceva bun de mîncare. Copacul îl sătură dîndu-i bucate alese.

- Nu ştiu cum se face, dar primesc tot ce ce vreau! Bine, păi atunci să-mi doresc o casă frumoasă în care să trăiesc de acum înainte, spuse cu glas tare.

Nici nu-şi termină vorba, că în faţă îi răsări o casă minunată. Cu zîmbetul pe buze, omul nostru îşi mai dori slugi să-i ţină casa în ordine şi o soţie înţeleaptă, frumoasă şi drăgăstoasă cu care să împartă fericirea nesperată. Şi le primi pe toate.

- Stai aşa, asta e doar o închipuire! Nu se poate să fiu aşa de fericit! Aşa ceva nu mi se poate întîmpla mie!

Cum rosti acestea, cum dispăru totul. Omul se apucă de cap şi-şi zise:

- Eram sigur!

Şi continuă să meargă prin pădure frămîntîndu-se din cauza nenumăratelor sale probleme.

P.S. Mai mult adaptată decît tradusă de către Oana dintr-o culegere de poveşti Zen găsită la bibliotecă
P.P.S. Crystal, poate băgăm povestea în statutul sindicatului oamenilor care mai ştiu să se bucure?

Salutări din Trieste

Îndemnul …

Oana executîndu-se şi ieşind din cadru că din Italia a ieşit mai apoi.

Acelaşi îndemn din inimă, scris cu litere mai mari pe gard la Sisley pentru cei care n-au priceput de prima dată. Întrebare fără de premiu: ce limbă nu a mai vorbit Oana pînă la sfîrşitul scurtului sejur?

Comentariu la postarea Ionuţului cu Moş Nicolae că e prea lung să-l las la locul lui

Eu am 28 de ani, dar cred cu convingere în Moş Crăciun, Nicolae, iepuraş, zîna Măseluţă şi spiriduşi! Să mă explic: ajunsă eu la venerabila vîrstă de 12, 13 ani în continuare credeam în Moşi şi aşteptam cu nerăbdare că văd ce am primit. Bineînţeles că, la şcoală, aceiaşi care au aflat primii că ei n-au venit cu barza, făcuseră propagandă ideii că mama plus tata egal moş, dar eu nu plecasem urechea la zvonuri nefondate.

Ei şi în contextul ăsta, dragii mei, vine mama mea proprie la mine în ajun de sărbătoare şi-mi zice pe un ton complice: “Adinuţa, mamă, eu nu am timp anul ăsta să vă cumpăr cadouri. Îţi dă mama bani că acum eşti mare şi te duci să cumperi ce vrei tu pentru tine şi pentru sora ta”.