Oana saluta il Giro d’Italia :)

Suntem la Lido di Venezia, prima etapă a turului biciclist italian centenar, la team time trial (sau contratimp pe echipe ).  Noi trei:  io - fotograf amator căruia încă nu-i vine să creadă ce poză a tras pentru wall of fame-u’ familiei, Zlatko – fan înfocat cu tricou verde, şapcă roz de Giro şi carton cu Hope rides again – Livestrong şiiiiii noimea (1/9) cea mai faimoasă a echipei Astana şi vedeta incontestabilă a Giro-ului de anul ăsta – Mr. Laaaaaance Armstrong!

))) Man they are fast!!! (Cică viteza medie le-a fost 55 de km/h…)

… and they come this close to you! Bîzîie ca un roi uriaş de albine şi dispar… Io am stat pe aproape, poate se ia condiţia fizică )))

Şi aşa de repede merg la vale că aparatul foto, care altminteri nu dă greş, nu i-a putut prinde într-un instantaneu De data asta sîntem la etapa a 2, Lido di Jesolo – Trieste (156 de km pe care i-au parcurs în mai puţin de 4 ore).

Şi ăsta-i trofeul pentru care pedalează toţi timp de 3 săptămîni! Missele nu-s incluse, ele dau doar pupic )))

Sau, pe scurt, în cuvintele conaţionalei mele auzite într-o benzinărie pe autostradă: “E ăia cu bicicletele, de-aia e problemă…” [nota redactorului: e problemă că au fost închise drumurile pe unde au trecut "ăia"]. Bine că n-am avut tricou cu “Proud to be Romanian” că-l ardeam în semn de protest ))))

London [2]

Ca să nu uităm că sîntem în Marea Britanie şi că maşinile te calcă din direcţia opusă celei obişnuite

Zîmbesc eu, dar ne-au prins tare bine toate inscripţiile, semnele, marcajele, hărţile, anunţurile orale şi informaţiile afişate peste tot! Fiecare pus exact unde trebuie – e făcute cu cap, dom’le, ce mai… A fost fain şi că am înţeles limba că băniesc că şi la Tokio sînt panouri peste tot M-am simţit cumva în siguranţă la gîndul că cineva mi-a anticipat nevoile şi îmi dă o mînă de ajutor. În cele 4 zile plus 2 de dus şi întors, nu ne-am pierdut niciodată!

Trebuie să vă povestesc o scenă din ultima zi ca dovadă că, şi dacă am fi vrut să ne pierdem, n-am fi reuşit. Ca să ajungem la aeroport a trebuit să  schimbăm mai multe mijloace de transport (dar am cumpărat un singur bilet!). Penultima schimbare, de la metrou la tren. Ştiam că trebuie să schimbăm doar peronul, dar cumva l-am ratat şi ne-am pomenit faţă în faţă cu ieşirea din metrou. Ce ne facem? Păi să ieşim de tot că poate gara-i altundeva totuşi…

Introducem biletul în maşină ca să se ridice rampa şi maşina piuie: Seek assistance! Domnul care supraveghea incinta ne cheamă la el şi ne spune policitos că nu trebuie să ieşim de la metrou, ci să ne întoarcem, o luăm prima la stînga şi ajungem la trenul nostru… Uau.

Şi că tot sîntem la capitolul Big Brother care te ajută, peste tot sînt camere de luat vederi, CCTV. Z. a remarcat că, drept consecinţă, nu vezi staţii vandalizate, bănci rupte şi ziduri mîzgălite. Acum ceva vreme eram de părere că prea multă urmărire dăunează grav simţului de intimitate, acum m-am răzgîndit. Să mă foteze, dom’le, că e spre binele meu

London

Tower Bridge – exact aşa cum l-am anticipat, vorba lui de Botton

Înaugurez azi, doamnelor şi domnilor, o serie despre Londra: poze, gînduri, impresii.  Am avut norocul s-o cunosc pe bătrîna doamnă personal şi acum, la două săptămîni de la întoarcere (?!), am reuşit să mă adun suficient cît să fac o selecţie de imagini mai acătări şi să pun în ordine amintirile şi senzaţiile. Le aştern aici să-mi fie butoi de veselie pentru zile monotone şi lipsite de culoare

Dedic seria generoaselor noastre gazde: it’s been so much fun being with you, a trully inspiring experience :) MULŢUMIM!!!