Am respectat și anul acesta tradiția inaugurată în 2010 și continuată cu succes în 2011
Destinația de anul ăsta: Milano! La șase ore cu mașina de Zagreb, l-am pus pe lista de vizitat pentru că Zlatko n-a fost niciodată acolo, iar eu, deși am fost de două ori, n-am ajuns să ne cunoaștem foarte bine căci o dată am trecut rapid prin el cu autocarul în drum spre Franța – îmi amintesc un stadion…
, iar a doua oară am stat mai mult – șepte ore pe aeroport la Malpensa în așteptarea legăturii

Ce știe tot omul despre Milano? Păi știe de Dom, știe de Scala, știe că e capitala modei și cam atît… În continuare vă prezit ce n-am știut eu despre Milano pînă să ajung acolo
Revelația că luminițele care se aprind să lumineze sărbătorile de iarnă pot fi frumoase, nu chicioase, am avut-o în vizită fiind la pariezieni. Ce faine au fost și la Milano! Pe fiecare stradă alt model, care mai de care mai elegant și elaborat
Așa de simpatice mi-au fost că am pornit o nouă colecție deci: poze cu luminițe
Și bradul central, vecinul Domului și al galeriei Vittorio Emanuele II a fost fain, înalt și luminos…
Zăpada a lipsit doar, dar nu am voie să mă plîng pentru că de fleață ce am fost mi-am lăsat geaca de nămeți la Zagreb
Așa că noroc cu soarele și temperaturile ce au atins 15 grade – așa a fost de ajuns o hăinuță de lînă&fleece
Dar altceva voiam să vă zic: ghida audio ne-a explicat vorbind despre Dom că e o idee bună să ne cocoțăm pe acoperiș pentru că în zilele senine se văd Alpii! Așa că ne-am cocoțat, ce era să facem, și ne-am bucurat că sîntem în formă: urcatul pe scări e șase euro, cu liftul zece
)) Așa am economisit de înghețată – și ce înghețată
))

(se văd, se văd, uitați-vă cu atenție în zare
))
Altminteri dintre edificii n-am știut de Castello Sforzesco, ditamai bastionul de apărare datînd din secolul XIV care n-a fost cucerit niciodată, acum adăpostește și apără doar muzee și colecții de artă
No și ieșind din Castello, dai în parcul Sempione care-i o minunăție de parc cu arbori bătrîni și liniștiți – tii, ce umbră faină trebuie să facă vara și ce bine trebuie să fie să citești o carte (împrumutată de la biblioteca din parc
pe o bancă sub coroana bogată a unuia dintre ei… Cu iarbă verde și-n ianuarie
, cu alei folosite de plimbăreți și alergători și chiar și un pod păzit de sirene

(primul coș de gunoi care m-a făcut să zîmbesc
nu-i unicat, am văzut multe ca el și nu numai în parcuri
Apropo de asta am tras concluzia că milanezii au umor
) E că?
Și tot plîmbăndu-ne, am mai dat de ceva neașteptat
(da, da, Napoleon a trecut și pe aici
)
Că tot vorbim de parcuri, trebuie să zic că de ele știam deja. Am cumpărat mai am o revistă pentru triatloniști și acolo am găsit un articol la final: When in Milan, train like the Milanese

(Milanezii îs activi, organizează și un maraton maaare, într-o zi poate îl bifăm și pe el
)
Așa am aflat despre Parco Nord care are o suprafață maaare, așa de mare că ai trasee marcate: 2, 3, 5, 10 km, cît vrei și umblă vorba că se organizează și semimaratoane în el… Păi loc e
Parcul e aproape de hotelul ales așa că într-o zi ne-am dus să ne facem antrenamentul acolo ca niște viitori maratoniști serioși ce sîntem
Și mi-au plăcut mult două chestii: cișmelele de la tot pasul să nu moară alergătorul sau biciclistul de sete și o idee: Orti sociali. Bucățele de grădină care sînt oferite spre folosință seniorilor orașului. Nu trebuie să plătească o taxă de închiriere, ci doar să se asigure că bucățica respecivă e îngrijită – poate fi grădină de flori sau zarzavaturi sau mixtă, după inspirație
xxx
Poze, din păcate, nu am, dar vă imaginați voi
Planul era să ne întoarcem cu aparatul foto, dar nu am mai făcut-o pentru că am descoperit alt colț de rai! Monza care e la o aruncătură de băț de Milano, adică așa de aproape că nu știi unde se termină un oraș și unde începe altul!
Dar nu de aia ne-am dus la Monza. Ne-am dus pentru circuit de formula 1
Pe mine m-ar fi lăsat rece informația, dar Zlatko s-a grăbit să adauge că e și un parc mare acolo
))
Este! Înțeleg că e unul dintre cele mai mari parcuri amenajate din Europa! Și aici e loc de alergat, plimbat, călărit, biciclit, golfuit etc. și toți iubitorii de mișcare conviețuiesc pașnic și trăiesc fericiți pînă la adînci bătrînețe

(doi alergători numa’ zîmbet
))

(bicicliști mai bine îmbrăcați și asortați ca la italieni n-am văzut
)
No și așa am petrecut noi la-nceput de an, să ne meargă tot anu’ cum ne-a mers la Milano
) Ceea ce vă doresc și dumneavoastră
Pentru informații suplimentarr, întrebați că vă zic tot


























Ian 15, 2012 @ 22:08:26
hihihi, frumooooooooooos! n-am fost niciodata la Milano, dar cine stie. ia sa punem pe lista
.
Ian 16, 2012 @ 17:51:25
Oooo, e mai frumos decît am reușit eu să prind în cuvinte
)) E ochios orașul, îi simți energia creativă la tot pasul, cui îi place tot ce-nseamnă design și bun gust o să-i placă și Milano, părerea mea
Iar cine e pasionat de chilipiruri, în 5 ianuarie se dă liber la reduceri și-nnebunește poporul
)) Am pupat, încîntat că darea mea de seamă pe cineva a fermecat
))
Ian 16, 2012 @ 21:57:51
Da, chiar se văd munţii în poză!!
, bine ca la Milano să vă meargă tot anul, vă doresc şi eu!
Eu chiar ştiam doar de ”Dom” şi de ”capitala modei” şi că e un oraş industrial din nord.
Nu mă aşteptam la parc pentru alergători, nu mă aşteptam la ”orti sociali”…Tot ce aţi pozat e foarte frumos,şi luminiţele ce decorează sărbătorile de iarnă. M-am înduioşat de umorul şi sentimentalismul italian iar parcurile sînt tare frumoase cu tot cu coşurile de gunoi)!
Mă bucur că a fost fain şi anul ăsta şi …iar aţi început anul cu bine
Întrebări:
Cum vi s-au părut milanezii, mîncarea(zii de îngheţată; e mai faină decît la Zagreb?)…. cît te costă să trăieşti acolo? ….dar să fii turist?.
Aţi fost în excursie organizată?(zici de ”ghida audio” undeva)
Ce-i cu ieftinirile din 5 ianuarie?(sînt doar la produse de lux? cît de mari? ce ţi-ai luat de acolo? ..ia să văz!
Ian 16, 2012 @ 21:59:02
…unde se află mozaicul din prima poză?
Ian 17, 2012 @ 21:49:13
Seervus. Pentru ca azi a lucrat mai mult decat mine, Oana a delegat ca raspund eu la intrebari.
Milanezi – se vede ca sunt aproape elvetia. Nu fac cu mainile asa de mult sus si jos si sunt un pic mai inchisi – de cat italiani din roma. Nu stiu daca asta mi place sau nu – asa sunt lor.
Cat costa Milano -
http://www.numbeo.com/cost-of-living/city_result.jsp?country=Italy&city=Milan
Cat costa sa fi turist – depinde de ce vrei sa fac. Daca numai vrei sa vedi oras poti sa traiesti foarte ieftin – dar trebuie sa te pregatesti si sa stai flexibil si te duc la all you can eat la chinesi (sau japonesi – am uitat) pentru 10 € sau asa ceva.
Daca vrei sa vizitezi toate museile, cumperi toate prostie pentru turiste (tricouri, amintiri …) vrei sa mananci bine, bei bine, atunca chiestie sunt mai scumpe. Cred ca noi doi incercam sa gasim echilibriu.
Mancare – foarte buna, inghetata e mai buna de cat aici. Daca gasesti “gelato artiganale” e aia bun – nu ai voie sa scri artiganale daca fac prostie…
Audio ghid – am cumperat audio ghid care am descaricat la mobilul si am ascultat asa.
http://www.giracitta.eu/Iphone/Lettore/iphoneveesp.htm
asta sus e link cu esemplu din Venezia – gasim cladirea sau piazza despre care e vorba si ascultam ce zice simpatica tanti;)
Ieftinirile – cred (n-am chef sa verific pe google) ca in Italia esista lege care zice cand poti sa fac ieftinirile. Asta e ca nu poti sa ai doi zile pretu foarte scump si dupa faci reducere 50%. Unu din periode cu reduceri e ianuarie si toata lumea face reduceri.
Ce ne am luat – cred ca mai mare cumparaturi au fost pantofi (pentru lucru nu allergare) unu eu si unu Oana. Am visitat si o triatlon shop si Ikea – au fost reduceri si acolo dar am cumparat numai prostiute:)
Mosaicul –
http://g.co/maps/j2p85
E in passagio vittorio emanuelle II se vede intrarea in google maps link. La dreapta e La Scala;)
Ian 18, 2012 @ 05:10:33
Zlatko, merci de răspuns
…şi să-i zic Oanei că e de invidiat,are om de bază şi pe blog!
Foarte complet şi original.
…şi m-am amuzat de stilul tău poliglot de a scrie în română…dar nu pot decît să te felicit!