În 18 martie fac șase ani de cînd am ajuns, eu și bocceluța mea, la Zagreb fugărind un vis cu ochi albaștri și mult simț al umorului :) „Deja?!!”. Da, da, fix șase ani :) Care au trecut mai repede ca un triatlon sprint dacă e să mă întrebați pe mine :)

Acum să tot fie o săptămînă, eram ori în tramvai, ori la baie – în locurile astea mă vizitează inspirația de obicei :) – cînd mi-a venit ideea să pregătesc pentru aniversare un articol pe care să-l intitulez “Așteptîndu-l pe permis…”. Urma să fac o recapitulare a vieții mele pe meleaguri străine și să zic că de-abia aștept să primesc permisul de ședere permanentă să scap de o grijă și, mai ales, de vizite mai mult sau mai puțin plăcute, oricum anuale, la poliție :)

Legea zice că după 5 ani de ședere neîntreruptă pe pămînt croat și 6 abțibilduri în pașaport care dovedesc tot atîtea șederi temporare aprobate, poți cere definitivarea ceea ce am și făcut la sfîrșitul lui septembrie. Mi-au zis că răspuns primesc în 6 luni, maxim un an. Așa că m-am pus pe așteptat cu emoțiile unui student care așteaptă rezultatul unui examen pentru care a învățat tot, dar al cărui profesor e ușor capricios și îl poate pica pentru că n-a scris „nicio” într-un cuvînt :) . Nici nu-i de mirare avînd în vedere cîte chestii a trebuit să dovedesc pentru a convinge statul croat că-s demnă de a trăi aci :)

Însă, surpriză mare, acum patru zile primesc un telefon de la ofițerul de poliție care s-a ocupat de dosarul meu (așa-i că sună criminal? :) )) că am primit aprobarea! Ori îmi făcusem eu temele cum trebuie, ori a fost profesorul îngăduitor :) Am chiuit toată ziua, pînă a doua zi cînd m-am dus să ridic decizia și am observat o problemă: Oana Adina care obținuse aprobarea să trăiască fericită pînă la adînci bătrînețe în Croația era născută la „Brașov, Varșovia, România” :) )) Stop! Trebuie corectat!

M-am dezumflat căci îmi imaginam că cine știe ce procedură îndelungată și birocratică trebuie îndeplinită… Scenaristului de telenovele din mine i-a trecut chiar prin cap că poate se vor răzgîndi autoritățile :) )) Însă n-am avut dreptate, hîrtia corectată a venit după două zile, am mers ieri să o ridic și am avut parte de un moment de film ieftin cu imigranți :) ))

Doamna îmi scria ultimul abțibild pentru pașaport oficializînd noul meu statut, Rihanna cînta „Told you I’ll be here forever (…) You can stand under my umbrella…” :) )), iar eu arunc o privire pe geam și văd pe clădirea vecină un steag croat fluturînd în vînt :) ))

Ies cu pașaportul din clădire, fac doi pași și dau nas în nas cu președintele croat, ușor îngîndurat, însoțit de un bodyguard numai. Nu s-a uitat la mine decît apărătorul, dacă mi-ar fi zimbit dl Josipović m-aș fi oprit să caut camera ascunsă, jur :) )) A fost o zi în care au mers toate ca unse! De fapt, anul ăsta a pornit taare bine cu surprize plăcute, deznodăminte fericite, începuturi de drum de bun augur… Vă țin la curent :) IUHUHU! LIFE IS GOOD :) ))