Cu o întîrziere de vreo două săptămîni. Imaginaţi-vă că a întîrziat cartolina, deşi în realitate a făcut fix trei zile pînă la Braşov 
Fiind o dimineaţă ploioasă de octombrie în care doar creativitatea şi deştele pe tastatură pot să zburde, m-am gîndit să consemnez, dacă tot am ocazia, ce-a fost cool în mini-vacanţa de 3 zile
A mai rămas un premiu de decernat pentru vacanţa de vară 2009 şi anume cel pentru cele mai simpatice săli de cinema în care am intrat vreodată
A fost simpatic la festival în general: filmele ne-au bucurat căci au fost altfel decît ce vedem de obicei motiv pentru care am supradozat: am reuşit să vedem vreo 20 de proiecţii în 5 zile Am cunoscut un pic mai bine Finlanda căci a fost ţara-partener şi au pus la bătaie documentare de-ale lor care ne-au plăcut mult. Atmosfera destul de faină cu excepţiile de rigoare – nesimţiţi care se îmbată pînă nu mai ştiu de ei îs peste tot. Am mai apreciat creativitatea organizatorior şi berea Favorit care e bună şi răcoritoare În concluzie: n-a fost rău, da’ sigur se poate mai bine mai ales că avem şi noi o vîrstă, la festival de film vrem să vedem filme şi să dormim noaptea TIFF-ul îmi pare serios…
Oh şi veste bună pentru cei ce vor să cîştige din scrisul pe blog: SE POATE! Noi am cîştigat bilete să intrăm la proiecţii scriind pe blogul festivalului “MFF – thoughts on the last day” e una din intrările mele Tomşescu a scris în croată şi nici nu s-a semnat
P.S. Se mai acordă o Menţiune specială pentru cei mai politicoşi participanţi la trafic… ŞOFERILOR SLOVENI! Explicaţie: a trebuit să împărţim şoselele nu mereu largi şi nu mereu proaspăt asfaltate ale Sloveniei cu maşini, camioane, motociclişti şi alţi biciclişti. În general mă simt răsfăţată de şoferi căci ne ocolesc cu destulă grijă (altminteri n-aş mai fi aci să vă povestesc:), da’ să ne salute cu zîmbetul pe buze şi să ne încurajeze, deşi era clar că-i încurcam şi le făceam drumul mai lung, io n-am mai pomenit! Cinste lor Tii, era să-i uit…
Premiul pentru cel mai stoic membru al echipei Oana şi Zlatko , de data asta, merge la… ZLATKO! Explicaţie: Z., cînd l-am cunoscut, era un amator de ciclism, maaaare amator. Nu că n-a făcut un pas pe jos la viaţa lui, dar cred că nu exagerez dacă spun că cele mai lungi drumeţii le-a făcut la instigarea mea 
O parte din mine îl bănuieşte că de-aia a avut răbdare să mă înveţe să mă dau cu bicicleta: ca să nu-l mai invit la promenade lungi, perpedes şi la deal Şi adevărul este că de cînd avem pasiune comună bicicleta, am abandonat prima iubire, urcatul voinicesc pe munte.
Însă cînd am ajuns în Luče, cînd am văzut că Raduha ne priveşte semeaţă, şi noi pe ea de pe balcon, am hotărît: e clar, ne suim pînă în vîrf! Oana cea încăpăţînată a mai stabilit că pornim din sat (alt. 550 m) spre vîrf (alt. 2062 m). Şi dus şi întors pe jos că doar sîntem montaniarzi!
Recunosc acum plenar că m-am cam hazardat Drumul a fost cam lung, iar ultima bucată de urcuş abruptă rău pentru doi biciclişti care din cînd în cînd se mai suie şi pe jos pe cîte un deal. Nu-mi pare rău că am ales să facem traseul acela, căci a fost o zi minunată şi mi-a plăcut sentimentul că sîntem printre puţinii aleşi care s-au bucurat de de priveliştea din vîrf. Am ajuns cu bine înapoi pe lumină, deci se cheamă că n-am fost chiar inconşientă în asesarea putirinţelor noastre, dar cu uşoare emoţii căci ne-am şi rătăcit puţin spre final Ne-am simţit picioarele cîteva zile după, dar acum avem ce povesti
Oricum trebuie să spun tot plenar că Z. a fost un herou! Nici pîs n-a zis, nici măcar o dată n-a comentat: “Ţi-am zis io că e prea greu pentru noi!”, deşi ar fi avut dreptul să o facă. Ba chiar m-a încurajat pe mine cînd, la vale, începuseră să-mi tremure genunchii şi nicăieri nici ţipenie de om. Mulţumesc şi respect adînc: aşa partener de drum să tot ai
(aici am făcut picnic…)
(…iar aceştia ne-au fost invitaţii la masă
(cu capul în nori
Întrucît tocmai ne-am întors de la un festival de film unde s-au acordat premii pentru cele mai cele filme, o să prezint şi eu momentele “cele mai” ale vacanţei de vară 2009
Premiul pentru cel mai rapid sprinter din echipa Oana şi Zlatko goes to… OANA! Explicaţie: în Slovenia am stat la o fermă turistică în deal, la fo’ 4 km de satul de care aparţinea. Oriunde ne-am plimbat pe jos, cu biţa sau maşina am avut de trecut de doi căţei dezlegaţi, blînzi altminteri, da’ cum Oana nu are încredere în căţei de cînd erau s-o pape pe Dealul Mitropoliei, n-a ştiut cum să facă să treacă mai repede de ei La vale a fost uşor, la deal am avut de sprintat şi cu mîndrie în glas declar că nu m-au prins Da’ trebuie să zic şi că abia m-am mişcat în zilele următoare – deh, suferinţe de sprinteri, numa’ Cavendish mă poate înţelege ))
(privelişte de pe drumul spre casă, în stînga livada cu lup german
(da’ nu mă plîng de sprinturi căci aşa o privelişte mă aştepta pe balconul camerei
To be continued…
(Logarska dolina, privire spre o bucăţică din Alpi)
Vă salut entuziast din Slovenia şi relatez la întoarcerea din vacanţă adică cel mai devreme pe 2 august Acum urcăm munţi, mai cu biţa, mai pe jos, iar săptămîna viitoare vizionăm filme la festival în Motovun – de aia am schimbat frontispiciul cu cel intitulat “Oana priveşte înspre Motovun” ! Life is great! Enjoy it
(urcînd spre vîrf pe Raduha, vecinii de palier
(rîul Savinja, căsuţe la ţară – Ljubno şi muşcate pe care le vezi în mai toate ferestrele
Aşteptînd ca maşina de spălat rufe să-şi încheie programul şi asudînd abundent căci e caniculă la Zagreb m-am gîndit să mă întorc un pic la Londra şi la parcurile ei aşa cum le-am cunoscut astă-primăvară
Nu ştiu de unde, dar am avut ideea preconcepută că Londra este un oraş mare, deci poluat, în care plouă mai mereu, deci gri. Ei, aş! E verde Impresia ţi-o dau hectarele întregi de parcuri în care te poţi plimba o zi întreagă şi toată verdeaţa din faţa şi spatele caselor, a blocurilor, de-a lungul străzilor…
It’s been a beautiful day to let it get away Aşa că ne-am suit pe biciclete, ce altceva?
Şi, dintr-un kilometru în altul, am ajuns la Topusko! Topusko e o staţiune cu ape şi nămoale binefăcătoare şi vindecătoare la 80 de km de Zagreb Am aflat despre ea citind acum vreo doi ani un supliment gratuit pentru gagici care venea cu ziarul de sîmbătă.
Ne-am întors din escapadă Aşa cum am avut nevoie de puţină vreme să mă obişnuiesc cu ideea de vacanţă, la întoarcere am avut nevoie de puţin timp să mă reobişnuiesc cu oraşul şi zgomotele lui Azi m-am întors pe insule şi vă invit şi pe voi
(mare şi cer pe insula Lošinj, vedere de pe plaja campingului)
Artist de stradă la Trafalgar Square. Simpatic foc, pe lîngă mesajul din imagine mai erau şi alte înscrieri haioase(“Artwork by Jonathan, street artist since 1984 and still broke!!! But happy – HAHAHA” . Sau “Please don’t take a picture unless you are both of these: polite and generous. Thank you” Am lăsat două lire şi am atras atenţia artistului
Avertisment: aici încep generalizările, correct me if I’m wrong :) Am impresia că simţul umorului se află la el acasă la Londra. Tot am auzit de umorul negru britanic greu de înţeles. După excursia asta am ajuns la următoarele concluzii: 1. nu-i deloc greu de înţeles, de fapt 2. umorul de Vacanţa mare ar trebui să-şi schimbe numele în hăhăială fără sens
Nu e în regulă să pleci în vacanţă nouă şi să nu termini relatarea celei precedente. Aşă că vă invit din nou la Londra În imagine Parlamentul şi faimosul Big Ben. Clădiri şi mai impunătoare în mărime naturală decît în manualele de limba engleză în care le-am văzut prima dată
