Episodul 1

Întrucît episodul pilot s-a bucurat de succes (bine, recunosc, n-am stat să văd cît succes are, am publicat imediat:), continuăm difuzarea cu episodul 1 din sezonul 1 al telenovelei co-producţie româno-croată: „Inimă de nepot“!

Martie 2006. Oana scrie acasă.

„Dragii mei,

Să încep cu începutul? „Da! Şi mai repede că prea lungeşti vorba!” 🙂

Deeci, am plecat stresat de acasă (deh, român neieşit din ţară de multă vreme…), dar de îndată ce m-am văzut în tren au dispărut emoţiile!!! Ca şi cînd piticu’ mi-ar fi şoptit: stai, tu, liniştită! Ce pot să-ţi facă? Te dau jos din tren în cel mai rău caz, nu? Ei şi ce, doar n-ar fi prima dată că te dai jos dintr-un tren 🙂

Tren destul de puţin aglomerat, dormit o ţîră, ajuns la graniţă, vameş drăguţ, întrebat unde merg, la Zagreb, drum bun. „Atît?!!!“ Draguţ a fost şi controloru’ ungur, i-am zis iuregetchivanoc şi s-a îndrăgostit de mine, m-a întrebat de ştiu ungureşte. Ştia el o ţîră de română, suficient cît să-mi zică că trenul meu de la Budapesta la Zagreb se cheamă Goldoni şi pleacă de la peronul 9 … Şi că mai sînt „zece minut“ pînă la Budapest Keleti :). Ce vreau să subliniez cu aceste detalii e că autorităţili s-a purtat foarte fain cu mine, chiar şi vameşul croat care m-a întrebat doar unde merg, cîţi bani am (nici măcar nu m-a pus să-i arăt! Trebe că arăt a infractor mai puţin periculos decît arătam mai an 🙂 şi cît stau. Acuma chiar bunvenit nu mi-a urat, dar nu i-a urat nici pe elveţienii, nici pe croaţii din compartiment. Băi, extraordinar, o fi avînd legătură cu apropiata intrare în UEEEE??? 🙂

Ajuns Zagreb, garsoniera e faină, zonă miştoc, linişte, în faţă parculeţ pentru copiii din cartier, de vis ce mai. După vizionare casă noo, mers la familie … Meci în deplasare, doamnelor şi domnilor, gazdele au jucat agresiv în atac – ca habar n-avem ce facem, ca sîntem fraieri, că puteam să punem bani deoparte şi stăteam la etaju’ casei construit cu atîta trudă de ei şi de banii ăia cumparam (ce? încă un cort?!!), dar şi echipa noastră s-a ţinut tare – Zlako a zis că mai bine jucăm în apărare, adică tăcem din gură, ca alfel doar se inflamează spiritele şi se umplu batistele de lacrimi, drept pentru care am zîmbit frumos şi am dat din cap. Concluzia a fost ca oricum sîntem proşti, dar, de vreme ce am ales deja, n-avem decît să ne mutăm. Meciul s-a terminat cu echipa noastră plecînd fericită cu objectele personale ale lui Zlatko în noua casă, însă se anunţa repriza a doua care putea fi plină de surprize…

A doua zi la lunch a fost mai bine, parcă se obişnuiseră cu ideea, deşi mama lui Zlatko a zis ca pe la noi nu o să calce niciodată (IUHUUUU!!! am zis noi atunci:). Stabilit că ne vedem, că ne ajutăm, oricînd sînt binevenită la ei, şi peste nopţi de pleacă Zlatko pe mai multe zile în delegaţie… (Da, da, şi să mă trezesc cu cuţitu’ înfipt în spate :). Sfaturi, pe ici pe colo şopîrne (întreb io de o fetiţă din vecini, ce mai face, mama lui Zlatko zice că bine, că întreabă de mine, dar că n-o să-i zică de mine că sînt aici căci cum are să înţeleagă aia mică de ce nu stau în casa de peste drum cînd ea, adult nu pricepe…). Iooo, experienţă avînd cu isterice muuuult mai mari, am zîmbit şi am dat din cap ca şi cînd era vorba de altcineva 😉

În concluzie, e bine, domnule, e bine. Ne jucăm de-a oamenii mari şi (deocamdată) ne distrăm:) Pour le moment îs casnică, dar îmi trebe o ţîră de vreme de acomodare, măcar să mă prind ce-i in jur (deja am reuşit să mă pierd o dată!). Cum a zis un prieten de-al lui Zlatko duminică: „Şi de-acum o să trăieşti şi o să munceşti în Croaţia?“ Eu am răspuns că deocamdată trăiesc, de muncit trebe să vedem ce pot face şi care-i oferta… La care un alt prieten a replicat: „Dar cine zice că trebe să munceşti ca să trăieşti?!!!“ 🙂

Vă pupă,
Nepotul din străinătate „

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Episodul 1&8221;

  1. Se pare că aşa sunt socrii. Peste tot. Pe Terra. Dar de regulă, sunt uşor fentabili. În fond ce nu fac ei pentru copii lor?

  2. E clar, eu ma las de editorialele lu’ domnu’ Teo din Jurnal, ca a luat-o oricum de ceva vreme pe aratura. Profund Oanofila, mi-am satisfacut o pofta copioasa din a-i citi randurile pline de cogito-ergo-sum cu incarcatura sufleteasca. Suntem niste privilegiati ca ne permite o privire atat de personala in viata ei si avem multe de invatat din experientele pe care are placerea sa ni le impartaseasca cu atata umor (ok, trecem peste metaforele microbiste). Si cu o dorinta demna de un voyeur pervers, dar mai ales cu dorinta unei simpatizante-fost-colege care nu mai are vesti de ceva vreme, astept cu nerabdare si postarea la cronicutza a episodului 2 din odisee. Si poate o s-arunc un ochi si pe restul blogului 😉 Cu devotiune.

  3. @ionutu
    Mda, să ne trăiască dacă nu ne-am trezit la timp să ne alegem drept partener de viaţă un orfan 🙂

    @mihaela
    Mulţumesc mult pentru comentariu (ptiu să nu te deochi, ce bine m-ai citit!). Sper să nu te dezamăgesc, să ne auzim şi comentăm mult şi bine!

  4. Pingback: Episodul 3 « Cronica unei vieţi. Banale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s