Episodul 2

Sfîrşit de martie 2006. Oana supravieţuieşte şi îşi face noi prieteni

„O să mă omorîţi cu zile!“, le strigă din bucătărie socroşenia, lanţul fiind prea scurt să iasă pe hol. „N-am io norocu’ ăsta …“, gîndi Oana în timp ce Zlatko căscă ochii mari după care şi-i dădu peste cap 🙂

Cele două tabere se mai întîlniră o dată, lacrimi şi suspine, după care Oana se dădu accidentată (sau făcu rost de undeva de un cartonaş roşu) numa’ să scape de un meci în care intrară pe teren doar Zlatko şi un prieten de-al lui. La finele acestuia mama lu’ Zlatko, aflăm din surse sigure, o proclamă pe Oana vinovată şefă (era să zicem trădătoare de neam şi ţară, dar asta e din alt film, de groază), iar pe Zlatko – molîu care face ce-i dictează muierea … După acestă nouă întîlnire, deloc amicală, Oana se gîndi că lipsa asta de fair-play nu-i prieşte la stomac şi-i puse în vedere lu’ Tomşici să rezolve el problema, că dacă nu o rezolvă ea cu mînuţele ei, ceee mama lu’ Hector!

Strategia fu elaborată, urma să se mai joace un meci dur cu contraatacuri succesive la poarta adversă, cînd colo, ajung ei pe teren sîmbată, soare, frumos, zîmbete, lucrat în grădină, luat masa, discutat despre Eurovision, citit ziar împreună cu familia … Ca şi cînd şedinţe lungi de psihoterapie plus extraveral, xanax şi prozac alungaseră demonu’… „Să moară Veta dacă mai ştiu ce să cred“, gîndi Oana.

Între timp eroina noastră ieşi din casă în juru’ blocului să cerceteze împrejurimile. Intră în vorbă cu băştinaşii, oameni paşnici altminteri. Numără saloanele de înfrumuseţare, frizeriile şi coafurile (cel puţin trei pe fiecare stradă – exagerare în minus, semn că croaţii se îngrijesc de look …).

Numără şi alimentarele – cam tot atîtea, semn că croaţii manîncă, dar nici un non-stop, semn că croaţii nu mănîncă noaptea :). Făcu chiar singură cumpărături şiii intră în vorbă de bunăvoie şi nesilită de nime’ cu o doamnă care-şi uitase cardul la magazin!!! Acuma, bănuim că nu puteţi înţelege de ce atîta entuziasm – nu-i nici o problemă, paragrafu’ anterior poate servi şi la descrierea unei zile obişnuite din viaţa Oanei :). Se completează cu curăţenie în apartament, gătit şi cu lecţii de limba croată cu şi fără profesor. „Da, dragelor, de ce mi-a fost frică n-am scapat: am ajuns la cratiţă!“, scria eroina dezolată prietenelor de acasă şi mai adăuga:

„În vichend am fo’ de capu’ meu la bazin să înot (specific scopul vizitei la bazin că unii merg acolo ca să se stea cu fundu’ pe bordură şi să se uite la gagici, nu e cazul meu): bună ziua, bună ziua, unde pot să-mi las lucrurile?, păi le luaţi cu dumneavoastră, aaa- mulţumesc, nu sînteţi din Zagreb aşa-i?, nu, din România, vai, domnu’, ce perspicace sînteţi – hihi, păi nu semănaţi cu Nadia Comăneci, dar e în regulă, poftiţi – hihihi, huhuhu – şi aşa mi-a rămas numele :).

Ieri ne-am cocoţat pe dealuri pe aci – fain, da’ ciudat. Adică eu îs obişnuită să urc pînă nu mai pot şi de acolo să cobor. Aci nu prea sînt vîrfuri înalte, deci am urcat doo dealuri mai mici … Da’, dom’le, degeaba, nu au ăştia munţi ca la noi! 🙂

Cît despre activităţi serioase, de exemplu căutat slujbă, Zlatko zice că să ne apucam de căutat după ce obţin permis de şedere. Ei, şi pentru ăla mai trebe adunate docomente. Ioi a trebuit să traducem cazieru’ meu judiciar din română în croată. Ştiţi cum arată, un sfert de pagină. Pentru traducerea unei fraze şi apostilă traducătorul a primit echivalentul unui milion de lei …

Certificatul de naştere l-a dat Zlatko la tradus din engleză în română (bine că scrie pe el în mai multe limbi!) că e mai ieftin adică 500.000 de lei pentru 3 cuvinte 😦 Să moară Veta că traducător autorizat mă fac! Pînă atunci mă întreţine Zlatko că îşi permite 😉

Vă pupă şi salută,

Nepotu’ lu’ Nadia Comăneci”

Anunțuri

12 gânduri despre &8222;Episodul 2&8221;

  1. Of, am zis că-ntr-o zi o să fiu eu mai matinală, da’ am uitat de diferenţa de fus orar 🙂 Mersic 🙂

  2. Da, asa ajungi traducator PFA, din nevoie… Macar iti rezolvi problemele stiind ca nu esti jicmanit de un frate de breasla. Si totusi, io tot nu inteleg, de ce atatea metafore fotbaliste?

  3. @Mihaela

    Ei, draga mea, nu-s eu un mare fan al sportului cu balonul rotund, da’ cînd se joacă Mondiale (ca-n 2006 cînd au fost scrise episoadele în forma lor brută) sau Europene (ca-n 2008 cînd au fost postate capodoperele :), mă alătur şi eu febrei generale şi vibrez la unison :). Şi dacă mai joacă şi echipa naţională a României … :). Om sînt :). Da-mi trece repede şi ca o mamă Omidă cum mă simt uneori te asigur că din episodul trei îmi trece euforia fotbalistică :).

    În plus, ce alt sport să fi ales ca să compar întîlnirile mele cu mama-soacră, poamă acră? Box, wrestling sau lupte greco-romane nu, că practic nu a existat contact fizic 🙂 Şah? Mat! 🙂 Deşi ai dreptate, poate bătălia de la Podul Înalt ar fi fost mai nimerită 🙂 Mulţumesc pentru că mă citeşti şi comentezi 🙂

  4. Daca iti mai aduci aminte de un sketch de-al lui Toma Caragiu (e pe iutiub) as face o comparatie. Deocamdata e avantaj serviciu soacra, dupa mai mule seturi de passing shoturi cate fileul tau. Cum tu joci contra serviciu, o sa ia ea ghemul. Nu e fair play, dar, asa-i in tenis. Nu sunt cunoscatoare, totusi. Imi cam suna a serbo-croata si mie…

  5. EXCELENT 🙂 🙂 Şi la urma urmei sîntem nişte doamne … 🙂 Mulţumesc! 🙂

  6. No, no… eu imi amintesc ca te confundau cu Harry Potter. Moaca tipului poate ca ar fi fost mai haioasa daca te-ai fi prezentat ca Harrrrrrry Pottttter in calatorie de studiu. Eniuei, eu ma simt vinovat de fiecare data cand mai amintesti de cate un munte, vinovat ca nu imi iau avant sa merg si eu.

  7. @Radu
    Hehe – cred că domnul în chestiune aflat la vîrsta cînd nepoţii lui citesc Harry Potter era mîndru de cunoştinţele sale despre România (în general în Croaţia se limitează la Nadia, Hagi, Ceauşescu, Dracula 🙂 şi a zis să mă dea pe spate :).

  8. Pingback: Episodul 3 « Cronica unei vieţi. Banale.

  9. nu ştiu dacă mai citeşte alţcineva episoade de acu’ 8 ani, dar eu mulţumesc ! Poate nu ar fi ăsta scopul tău de a scrie pe blog dar mă bucur că pot şi eu să citesc, dragă Nepotu Nadiei Comaneci alias Harry Potter, cum ai crescut tu mare 🙂

  10. hai că acum, mulțumită ție, am mai citit și io o dată episodul și am rîs bine 🙂 ce vremuri… 🙂 cumva îmi pare rău că n-am adaptat toate epistolele din seria „haz de necaz și terapie” trimise nepoților în perioada 2006 – 2008 pînă nu m-am apucat de blog, dar rămîne proiectul pe listă, poate pentru la pensie 🙂

  11. să şti că şi eu am lăsat pentru pensie multe ”must have”…şi nu mă mai simt în stare!! Dar nu te aglomera, chestia lăudabilă e că ai material de prelucrat, nu glumă 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s