Despre copiii din ziua de azi

Citeam pe Fuck You, Tovarasi un articol – studiu despre copiii bloggeri. Una dintre idei era că bloggingul e benefic pentru comunicarea în familie. Cică în anii ’60 un tată petrecea cu copilul 45 de minute pe zi, în zilele noastre doar 6. Şase minute?!!! Păi să zici: Bună, ce mai faci? şi să afli răspunsul îţi trebuie trei!!! Cînd plodul are blog, atunci părinţii nu numa’ că află o grămadă de chestii despre progenitura lor citindu-l, dar lasă şi comentarii, uneori ajută copilul la publicat vreun post … Deci comunică de zor. Am comentat acolo, dar subiectul e larg, vreau să-l dezbat şi cu voi.

Cele de mai sus nu-s exagerare căci am văzut aşa ceva cu ochii mei. Mai întîi mi-am adus aminte de o discuţie între mamă şi fiu despre tată, foarte ocupat manager:

– Mami, îmi pare rău că i-am zis chestia aia lu’ tati ieri şi l-am supărat … Şi-aşa ne vedem rar …

– O să-i spui asta şi-o să vă împăcaţi.

– Da, mami, da’ vezi că vine tîrziu acasă în fiecare zi, de multe ori eu dorm deja …

– Păi atunci scrie-i un mail!

Sau scrie despre asta pe blog …

Apoi mi-am amintit  că am lucrat tot anul trecut cu copii cu vîrste între 1 şi 14 ani organizîndu-le petreceri. Mi-au trecut sute, dacă nu mii de puşti prin mînă. Kinderi cu părinţi cu posibilităţi mai mari sau mai mici. Telefon de ultimă generaţie aveau de la 5 ani, acasă aveau calculator, deci e posibil ca unii din ei să fi scris şi blog şi să fi interacţionat cu ceilalţi online.

Dar am observat că s-au dezobişnuit să interacţioneze unii cu alţii faţă în faţă. Se simt stingheri cînd trebuie să se prezinte: „Mă cheamă X” plus dat mîna, nu vorbesc de prezentări elaborate. Sau cînd trebuie să spună: „La mulţi ani! Sper să-ţi placă cadoul.”

Îi laşi o secundă liberi şi ce fac? Scot telefonul mobil şi fac poze sau îşi trimit unul altuia filmuleţe, muzică etc. Eventual se hăhăie atunci împreună, dacă-s copii veseli.

Nu-i bai, trebuie să aibă şi copilul cu ce se da mare. Ăia de pe vremea mea se lăudau cu trotineta şi mingea, cei de azi cu noile cuceriri ale tehnologiei. Lumea avansează, e ok.

Problema intervine cînd ALTCEVA NU ŞTIU SĂ FACĂ. Fără gadgeturi sînt pierduţi. Fără animator nu ştiu să se joace nici singuri, nici împreună cu alţi copii. Se plictisesc groaznic. Şi sînt de un egoism extrem pentru că acasă nu primesc destulă atenţie. „De ce nu putem să ne jucăm numai noi doi?!!!”, „Pentru că sîntem 20 la petrecere, ne jucăm împreună.”. Iooooi, cîte plînsete şi cîtă jale …  Păi asta e o viitoare generaţie de nefericiţi, oameni buni, de nefericiţi care nu dau doi bani pe cei de lîngă ei.

Omul e un animal social prin definiţie. Socializarea se redefineşte, se virtualizează tot mai mult în epoca noastră şi mă întrebam dacă direcţia e cea bună.

E minunat că cel mic are blog, şi scrie DE PLĂCERE, nu de musai. O să-şi ordineze şi gîndurile şi o să-şi exerseze şi creativitatea. Un avantaj sigur e faptul că nu va fi o problemă cînd va trebui mai tîrziu să scrie o scrisoare sau să trimită o felicitare. Dar dacă lipseşte comunicarea directă cu semenii, va avea probleme cînd va ieşi în lumea largă. Că omul se teme de ce nu cunoaşte, iar ca să cunoşti alţi oameni nu-s suficiente comentariile de pe blog …

Sau poate vom deveni cu toţii plante de birou care nu vor avea nici nevoia nici dorinţa de a ieşi din casă?

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Despre copiii din ziua de azi&8221;

  1. Hai să vă povestesc o întâmplare care pe mine m-a amuzat şi nu prea.
    Un băiat (are aproape de 30 de ani), e atât de pasionat de un anume joc( WAR nu ştiu cum) încât îl prinde dimineaţa la calculator. Băiatul nu e nici urât, nici prost,vorbeşte mai repezit (te chinui puţin să înţelegi) dar e o prezenţă agreabilă şi fetele îl plac.
    Ce mi se pare mie ciudat este că a suferit cum nu a suferit după nicio fată de care s-a despărţit ( pentru că nu rezistă foarte mult într-o relaţie), pentru o petrecere virtuală la care nu a fost invitat !

  2. Real life ( ca la teorie toti suntem buni ) :
    Vecina mosului are 2 copii: B 16 +F 18 Femeie single ,ocupata, 2 joburi pleaca 7am vine 9pm (or worse)
    Baiatul: computer geek, scoala, computer, nema gasca, nema fotbal, nema nimic.
    Fata : fata de gasca , lasat scoala, anturaj,mall, clubbing, iarba, sex pe bani pe Fundeni
    Pareri ?

  3. e adevărat ceea ce spui, e adevărat ce spune şi anya şi moşul, dar eu sunt de părere că totul ţine de părinţi şi de disponibilitatea lor. Adică atunci cînd cuplul ia decizia de a perpetua specia, a luat deja în calcul şi riscul de a deveni străin de propria odraslă, din pricina job-urilor. De aici şi problemele enumerate de tine. Dar… şi eu am crescut într-un cartier al copiilor cu chei legate la gît. E adevărat, nici tehnologia nu era la fel de avansată ca astăzi. Atunci singura vină a apariţiei copiilor „emo-tehno” este cea purtată de către progresul tehnologic? 😀

  4. Ca si in alte aspecte, si aici societatea romaneasca este profund disfunctionala. Ca o curiozitate, in anii ’70 americanii pofteau la slujbe bine platite, indiferent de cantitatea de munca; nu era mare mirare o saptamana de 80 de ore. Mai spre anii ’90, idealul american a devenit: orar glisant, work-at-home sau naveta virtuala, timp pentru familie.

    Do I see a pattern here?

  5. @ionutu. E adavarat ca noi suntem din generatia cu cheia de gat. Dar unde e bucuria reintalnirii cu prietenii? Unde e schimbul de surprize cu masini de la guma Turbo? Unde e sotronul, unde e saritul elasticului si de-a v-ati-ascunselea? Nu stiu, dar imi pare nespus de rau ca s-a pierdut notiunea de socializare. Copii isi pierd prea repede…inocenta varstei.
    @all
    Sunt de acord cu inovatiile tehnologiei si cu tinutul pasului cu „moda” dar intr-o masura a rezonabilului.
    Oana, intr-adevar copii lasati singuri nu mai stiu sa interactioneze altfel decat in masura in care „se dau mari” cu tehnologiile lor din buzunare. In rest, e GOOOL capitolul.
    Pai imi amintesc ce discutii se incingeau in grupul nostru de prieteni…si eram deja la liceu. Discutam orice, de la scoala pana la sex, de ce nu? Si suntem si noi parte a generatiei www si sms. Oare o sa uitam sa mai vorbim???

  6. Crystal, de cîte ori ne-am văzut sau auzit noi doi? Sau eu şi Califaru’? Cu Oana mă văd o dată pe an. 😀
    Cu toate astea, uite că încă reuşim să comunicăm. Diferit este doar canalul, calea. 😉

  7. Da, Ionutu, ai dreptate. Noi doi nu ne cunoastem, decat prin intermediul virtualului…Dar eu vorbeam despre interactiunea umana. Despre ce mai reusesc oamenii sa-si comunice… face to face, intelegi?

  8. Anya, zău că nu ştiu să rîd sau să plîng … Dacă e el fericit aşa …

    Moşule, îmi pare rău de ghiata femeie, da’ ea e de vină. Nu sînt de acord cu femeile/părinţii care se sacrifică de dragul copiilor în aşa hal. Tu te omori şi copilul ce face cu timpul şi banii?!! Vedeţi comentariul lui Moş …

    Ionuţule, şi io-s din generaţia cu cheia de gît, da’ parcă mama se mai uita pe temele mele, parcă tata ne mai ducea la o iarbă verde, bunica a fost cu mine cît a fost, Dumnezeu s-o ierte …

    Nu am ştiut ce ne-a zis Cetăţeanul Popescu, mulţumesc pentru contribuţie. Copiii neglijaţi de ieri să devină părinţii mai conştienţi de mîine? După patternul identificat, se apropie perioada în care o să preţuim mai mult timpul cu familia decît salariul baban. IUHU!

    Şi Crystal are dreptate, şi Ionuţu. Se poate comunica şi virtual, da’ trebuie şi contact cu oameni în carne şi oase. Părerea mea 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s