Episodul 13

Septembrie 2006. Oana scrie acasă

„Da, dragilor, nu v-am zis că m-am apucat de sporturi extreme – mers cu bicicleta adicătelea! După 4 ani şi jumătate de auzit din partea lui Tomšić „Cînd o să înveţi să mergi cu bicicleta o să …“ m-am înfuriat şi am zis: FAPTE, NU VORBE!

El s-a enervat la rîndul lui şi a dat jos din pod o biţă de gagică mai bătrînă decît mine. Care bitză, culmea culmilor, funcţiona şi mai era şi de culoare verde, culoarea speranţei –hihihi 🙂

 

biciclistu fara cap

Prima dată am mers cu dînsa cam cum te dai cu trotineta … A doua oară am reuşit să-mi ţin echilibrul vreo doi metri! A treia oară am luat-o la vale şi m-am prins că nu am să cad! A patra oară am încercat să pedalez şi nu prea am reuşit, iar a cincea oară am dus-o, dom’le, pînă unde mi-a fost indicat !!!

Nu pot să mă aventurez să zic că ştiu, da’ orişicît 🙂 Şi cîte sfaturi mi-au auzit urechile!!! Io zic că ar trebui să modificam adagiul ăla care zice că toată lumea se pricepe la fotbal şi la politică: Toată lumea se pricepe la fotbal, politică şi mers pe bicicletă!!!

Indicaţiile care mai de care mai fanteziste – oricum toate foarte sexuale, aproape pornografice: acuma împinge, mai tare, dă-ţi drumul, ridică picioarele, ia-o în sus, mai cu viteză, ridică fundul (?!!)

Da’ cel mai scurt şi cuprinzător a fost un puştulache de vreo 6 ani care, vazîndu-mă că mă chinui, m-a întrebat:

„Dvs. nu ştiţi să mergeţi cu bicicleta?“,
„Nu ştiu, acum învăţ.“, am răspuns bănuindu-l că-i încet la minte că era clar că nu ştiu 🙂
„Atunci atîta trebuie să ştiţi: păstraţi-vă echilibrul şi să nu vă fie frică!“.

Stînd şi cugetînd ulterior cred că sfatul lui e valabil pentru viaţă în general 🙂 Mamă, ce filozoafă devin după miezul nopţii – ora locală 🙂

Şi am continuat să descopăr plăcerile gătitului, mulţumită şi cărţilor de bucate preluate de la cumnatul meu pe cedeu – Radu Anton Roman şi Sanda Marin! Îi scriam mamanului că e fain să găteşti cînd ai cu ce. M-am răzgîndit: e fain cînd ai cu ce şi timp şi chef să experimentezi. Altminteri cea de-a doua tentativă de ciorbă de fasole cu ciolan afumat a ieşit o saramură (sau sărătură) de fasole cu ceafă afumată sărată şi tarhon fiert adică uşor amar 😀 Da’ mai încercăm!

Aci vă pup că m-a luat somnu’, Zlatko sforăie ademenitor aşa că mă duc şi eu 🙂

Să vă iasă ciorbele!

Biciclistu’ şef bucătar 🙂

Anunțuri

15 gânduri despre &8222;Episodul 13&8221;

  1. Spune-mi şi mie cum o conving pe Dora să înveţe şi ea mersul pe bicicletă. Sau tre’ să aştept să facă şi ea cam aceeaşi vîrstă pe care tu o aveai cînd învăţaşi? 😦

  2. Pot sa pun pariu, Ionutule, ca Dorei i-ar placea la nebunie sa invete sa mearga pe o bicicleta „medicinala” – e mai simplu si la fel de eficient, chiar daca peisajul are de suferit oarecum.

    Oana, mersul pe bicicleta e… ca mersul pe bicicleta: odata ce ai invatat, nu-l mai uiti cu adevarat never-ever. Primul pas e mai greu in orice. Keep up the good „ciorbe”!

  3. Oana, si eu am invatat sa schiez la 17 ani. Nu vrei sa stii cate lacrimi am varsat si cati nervi m-au apucat si de cate ori am zis ca „imi bag picioarele” si nu in clapari. De mersul pe bicicleta…am invatat sa merg pe ea singura-singurica si era un Pegas de-al bunicului (D-zeu sa-l ierte) si i l-am julit vai mama lui. Nu vrei sa stii cum aratam eu ca, deh, pe ulita nu erea asfalt…ereau pietre 😀
    Cat despre saramura cu ciolan :D, las’ ca orice se invata in viata. Important e sa-ti placa. Si, daca duci lipsa de retete (desi daca o ai pe Sanda Marin nuu se poate sa duci lipsa) mai am si eu cateva…incercate, deci certificate 😛

  4. @Ionutu. Daca trebuie, venim s-o sustinem pe Dora sa prinda curaj sa invete sa „se dea” pe bicicleta LIVE. E foarte fain si nu e atat de greu precum pare…CURAJ!!!

  5. oaaaaaaa! ce de susţinători! :blushing:
    cetăţene, ai intuit corect cu bicicleta „medicinală”… cât despre bicicleta normală, vă anunţ că prefer mersul pe jos, mai ales acum când m-am cadorisit cu nişte încălţări numa’ bune de „sodomizat”!
    şi dacă nu, fac un compromis: o să merg doar pe TRIcicletă! 😀

  6. Ionuţule, nu ştiu, zău, cum ai s-o convingi că ea ştie urmarea poveştii din episodul 13 – cum am căzut de 3 ori 😀 Am avut eu nevoie de 5 lecţii ca să dau din pedale, dar apoi luni bune de zile nu m-am putut relaxa pe bicicletă. Nici acum, după 2 ani nu ştiu chiar tot: de exemplu să pedalez cu fundul ridicat de pe şa ceea ce uneori trebuie cînd mergi la deal sau prin pădure 🙂

    L-am întrebat odată pe Zlatko cum de a avut răbdare cu mine că, evident, lipsa mea de relaxare se traducea, vorba lui Crystal, cu blesteme şi crize de nervi. Unde mai pui că el, biciclist cu milioane de kilometri în picioare, trebuia să stea după mine. Mi-a răspuns atunci: cînd ai căzut prima dată şi, deşi julită peste tot şi în şoc ai zis că mergem mai departe, am ştiut că ai stofă de biciclist 🙂

    Ca să rezum: pentru ca cineva să înveţe mersul pe bicicletă la o vîrstă aşa înaintată trebuie 2 ingrediente: 1. acel cineva să vrea şi să fie căpăţînos rău, să nu se dea bătut la primul eşec. 2. trebuie profesor cu nervii de oţel şi încurajarea la el 🙂

    Cetăţene Popescu, aşa este 🙂 Dacă treci peste inevitabilele bube pe care le capeţi în timpul procesului de învăţare, e o experienţă foarte faină căci îţi poţi vedea progresele cu ochii, de fiecare dată eşti tot mai rezistent, agil, încrezător, poţi mai multe, mai repede, mai departe 🙂 MULŢUMESC ŞI PENTRU ÎNCURAJĂRILE REFERITOARE LA CIORBE 🙂

    Crystal, biiine, biiine, offroaderiţă mică 🙂 Mulţumesc pentru oferta de reţete – să ştii că am să profit (îţi trimit pe mail mofturile culinare ale consortului şi dacă ai ceva ce s-ar potrivi, nu ezita să-mi trimiţi 🙂

    Dora, că tu eşti personajul principal al poveştii, tu ştii cel mai bine, mamă 🙂

  7. Mie nu mi-au luat ai mei bicicletă şi am învăţat pe cea a unei colege, prin clasa a IV-a. MI-a plăcut atât de mult, încât am plimbat-o câteva ore bune (pe colegă, că nu mi-o dădea altfel, decât dac-o plimbam!) şi am făcut o febră musculară de coboram scările în lateral!
    Şi n-am avut niciodată una proprie, (nici acum n-am şi-aş vrea. Faceţi o chetă ? 😉 ) mereu am mers cu de-mprumut, inclusiv cu de-alea mari, bărbăteşti. Partea cea mai faină era că , eu, mică fiind de înălţime, nu puteam opri şi coborî singură. Aşa că tot timplul trebuia să oprească cineva înaintea mea şi să mă prinză ca să mă scoboare. 😛 Cea mai dură faza a fost când am mers pe o bucată de trotuar, fără să-mi dau seama că va urma o bordură. Ei, şi să te ţii ciocniri în lanţ, ca-n filmele alea de se pupă ăia, intrând în fundul celor din faţa lor! Era să învăţ să şi zbor atunci! 😆
    Dora, eu zic să-ncerci. Chiar dacă se mai lasă cu buşeli.:D

  8. Ionutu, tare articolul respectiv.
    Totusi, eu zic s-o punem de-o cheta (vai , ce urat suna:)))
    Facem un om fericit. Anya, ma plimbi si pe mine? 😀

  9. Până fac febră musculară, că doar am experienţă! 😀
    O fi vreun impediment că acu’ mi-s cu ceva…anişori mai …mare? 😛

  10. Pingback: Uneori încrederea în forțele proprii se ascunde pe fundul unei cești de cafea :) « Oama’s Weblog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s