Deznodămînt

Mai ţineţi minte studiul de caz şi întrebarea hamleţiană: to babysit or not to babysit? Să vă zic cum continuă povestea …

M-am îndrăgostit! Sînt gata să dau dreac’ toate angajamentele anterioare şi viitoare pentru EA. Are 14 luni şi vorbeşte 3 (trei) limbi pentru că părinţii au naţionalităţi diferite şi locuiesc într-o ţară terţă. Merge deja la grădiniţă! De mine a avut nevoie mai mult cît a fost cu fundu-n sus că i-au ieşit caninii. Acum treaba mea e s-o duc acasă unde o aşteptăm împreună pe mami să vină de la servici.  

E isteaţă rău – cu asta m-a cucerit imediat 🙂 Facem o echipă bună – i-am explicat că eu nu pricep aşa de repede ca mama ce doreşte şi nici nu am îndemînarea ei la schimbat scutece şi alte treburi administrative. Şi m-a înţeles şi mă ajută! Cînd reuşesc ceva mai complicat bate din palme: „Bravo, Oana” 🙂

După două zile de jucat împreună mi-a făcut „dragă, dragă” din proprie iniţiativă. N-am fost aşa de fericită nici cînd am absolvit facultatea 🙂 Mă învaţă o grămadă de chestii: de exemplu că n-are rost să ne grăbim că tot acolo ajungem. Şi că stresul şi agitaţia nu-şi au locul într-o lume în care ţelul suprem este să ne facem mari 🙂

Aşa de simpatic îmi este mormolocul că mă gîndesc serios să fac şi eu unul. Deşi pînă acum tot eu ziceam că doare, că e greu, că trebuie bani, că n-are sens pentru că valorile mele şi valorile lumii se bat cap în cap … O zi cu un bebel deştept şi s-au dus convingerile mele pe apa sîmbetei 🙂 Voi, mămici şi tătici prezenţi sau viitori, ce ziceţi? Merită efortul pe termen lung?

Anunțuri
Fără categorie

13 gânduri despre &8222;Deznodămînt&8221;

  1. Dacă vă simţiţi pregătiţi şi dorinţa de bebel este de ambele părţi, atunci efortul merită cu siguranţă! 😉
    O să public şi nişte puncte de vedere exprimate pe cafenea (da, ar fi fost mult mai simplu să dau doar linkul 😆 ) :

    Dorinţa de a avea copii
    Celor care au copii (doriti, asteptati, planificati) sau isi doresc sa aiba la un moment dat copii, intrebare: De ce ati dorit/doriti sa aveti copii?

    Celor care nu au dorit/nu doresc copii, iarasi intrebare: De ce nu?

    Comentarii (16):

    *** – de Giordano Bruno la: 29/10/2008 17:39:01
    de ce nu vreau? pt ca fac caca si pishu iar ma-sa poate-i curva sau materialista. Cel mai usor scapi cu una vesnic nemultumita.

    *** – de picky la: 29/10/2008 17:49:14
    Pentru alocaţie. E substanţială. Trăieşte toată familia din ea. Ba mai face şi depozite bancare consistente, tot pe seama alocaţiei.

    ce – de GloriaVictis la: 29/10/2008 17:49:55
    trist…

    *** – de Intruder la: 29/10/2008 18:25:41
    de nu? (acum…)
    pentru ca eu sunt la Ana si ea la Caiafa, ne vedem o data la 2-3 saptamani si nu locuim in casa noastra decat cand suntem in tara.
    de ce da? (in viitor, nu stiu…)
    pentru ca asa vrea nevasta-mea, ea crede ca un copil e fir de papadie (niii, ce dragalas, ce poponetz are!).
    …mdeh, ea are somnul mai greu ca al meu. prevad ca noptile o sa ma batzai cu copilu’ intr-o mana si cu biberonul in cealalta dar nu-i exclus sa si fug ca din pusca. :)))))

    *** – de raqissa la: 29/10/2008 20:23:44
    Apai nu mi-am dorit si am asteptat pina la virsta inaintata de 32 de ani ca sa am primul. Si aveam cariera in dans, si tocmai incepeam sa devin buna, si calatoream peste tot, tocmai venisem din Egypt.. si am venit acasa sa-l gasesc pe taica-meu ca are cancer. Dupa operatia lui, reusita, mi-am promis ca-i voi da un nepotel/nepotica, si intr-o luna deja eram insarcinata (sotul are tinta foarte buna). Si mi-a schimbat viata. Cind in sfirsit l-am tinut pe micutul meu in brate, am devenit dintr-o fiinta care traia pentru sine, intr-un adult. Sacrificiul propriu te face sa cresti si sa intelegi multe despre tine insuti, si desi a fost foarte greu, niciodata nu m-as reintoarce la viata usoara dar fara adevarata greutate pe care am avut-o inainte. Si taica-meu a intinerit 10 ani de atunci, si e foarte fericit cind e cu nepotul.. se joaca amindoi toata ziua cind il aduc. Atita bucurie iti aduce.. Toate experientele de inainte, toate tarile in care am calatorit, cartile citite, prietenii, cariera, nu se compara.

    andante – de om la: 29/10/2008 20:36:46
    De ce ati dorit/doriti sa aveti copii? = the selfish gene 🙂

    Celor care nu au dorit/nu doresc copii, iarasi intrebare: De ce nu? = ex urinei de la sobolani supraaglomerati 🙂

    andante – de zaraza la: 29/10/2008 21:18:16
    pana acum nu prea mi-am dorit copii, una pentru ca ma simteam in nesiguranta financiara (si inca ma mai simt) si a doua, pentru ca imi place viata mea asa cum e. am tabieturile mele, planurile, spatiul meu, nu stiu daca vreau sa mi le dau peste cap brusc si ireversibil. totusi, ceasul ticaie si ar trebui sa ma hotarasc cat mai repede ce si cum, caci timpul nu se mai intoarce. in plus, cred ca a fi parinte e o experienta foarte intensa si ar fi pacat s-o pierd. ascultand marturiile altor parinti, se pare ca pofta vine mancand.

    alta chestie care pledeaza foarte tare in favoarea unui copil este faptul ca parintii mei isi doresc mult nepoti, ii vad cum se comporta cu copiii prietenilor/cunostintelor si ma induioseaza. noi (eu si frate-meu) am crescut la bunici pana am intrat la scoala si acuma ai mei declara cu mana pe inima ca regreta ca nu ne-au crescut ei si ca isi dau seama cat au pierdut. niste nepoti ar fi un fel de a doua sansa pentru ei.

    Intruder – de Roman Haduch la: 29/10/2008 21:49:14
    si cand se face mare ii povestesti , cum l-ai zarit, ai sarit de pe pluta si ai innotat, cu disperare, prin apele involburate ale Timpului, pentru a atinge tarmul fericirii , ajungand la el, la copilul tau care te astepta ca tu, taticul lui, sa il imbratisezi, sa il ocrotesti, sa investesti in el, sa il educi sa faci din el un Campion care , conform gandirii orientale isi innobileaza parintii( mama din simpla mama devine nobila mama) Si sa ii faci inima sa se bucure continuu, cand privind la voi , prin ochii de copil, simte cum taticul o iubeste pe mamica si mamica lui il iubeste atat de mult pe taticul lui

    andante – de irma la: 29/10/2008 21:53:18
    asta-i o discutie prea „grea” ca s-o pot purta pe cafenea 🙂

    GB – de raqissa la: 29/10/2008 22:31:48
    mda asa e, ce cauti aia primesti.

    raqissa – de Giordano Bruno la: 29/10/2008 22:46:59
    🙂 mda… nu pot decat sa zambesc si sa ma intreb: Cum de nu mi-am dat seama?!

    RH – de Intruder la: 29/10/2008 22:51:42
    asa, privind din avion e decorativ.
    zaraza are dreptate, pe undeva ne da peste cap tabieturile, ne ia din timp si spatiu, griji si spaime in plus.
    imi plac foarte mult copiii, mai ales cand sunt mici si nu stiu sa minta…dar la altii.
    la naiba, n-o sa ne apucam sa facem copil ca s-ajunga un Campion! sau noi – nobili!
    inca nu ma vad cu copil, mi-ar fi si frica sa pun mana pe el cand e mic-mic! :)))

    Intrusule 🙂 – de PROUDFRECKLED la: 29/10/2008 23:25:11
    nu esti singurul! Mie chiar mi-a fost frica, asa ca Lascar ii facea baie si tot el ii taia unghiile, o vreme. Pina m-am obisnuit si eu ca nu-i chiar asa fragil.:)

    *** – de Honey in the Sunshine la: 29/10/2008 23:52:40
    nu ma gandesc sa am copii, imi lipseste cu desavarsire instinctul matern..
    ma gandesc ca o sa apara el la un moment dat, dar pana atunci stie natura ce stie:)

    *** – de Paianjenul la: 30/10/2008 01:25:40

    „Celor care nu au dorit/nu doresc copii, iarasi intrebare: De ce nu?”

    – Pt. că (ca s-o parafrazez pe Honey in the Sunshine) la mine instinctul patern e sublim… dar lipseste cu desavirsire.

    …As prefera sa sponsor(iz)ez un orfelinat intreg undeva aiurea, decit sa cresc un singur copil la domiciliul meu…. Nu-s pedofob dar dupa ce mi-am petrecut copilaria si tineretea intre sase frati/surori, apoi intre o droaie de nepoti, mi s-a facut lehamite de toate inconvenientele asociate cu prezenţa copiilor in casa… Poate tocmai de-aia (?) am o profunda admiratie fata de cei care fac efortul (si chiar reusesc) sa-si creasca si sa-si educe frumos copiii…

    Intruder – de Paianjenul la: 30/10/2008 01:41:16

    „pe undeva ne da peste cap tabieturile, ne ia din timp si spatiu, griji si spaime in plus.”

    – Ferice de cei care isi dau seama de asta inainte de-ai avea… si care se abtin de-ai aduce pe lume daca simt ca nu sint dispusi sa-si asume calitatea de parinti…

  2. Aşa deci! 🙂
    Eu îmi doresc şi nu-mi doresc. Mă încântă şi mă sperie în acelaşi timp gândul de a avea un copil. Că nu s-a întâmplat până acum am pus pe seama faptului că n-am fost pregătită pentru. N-am facut nimic în sensul asta (a se citi că m-am protejat, nu că am fost abstinentă 😛 ). N-am vrut nici să fac un copil pentru că aşa trebuie, că să fiu în rândul lumii, că prietenele mele au etc. Acum sper să se întâmple curând şi sper ca atunci când se va întâmpla să fie totul firesc şi să ne descurcăm cu meseria de părinţi .
    Ştiu că un copil îţi schimbă viaţa (şi cu bune şi cu rele) şi te învaţă multe! Dă un alt sens lucrurilor şi îţi schimbă priorităţile,

  3. Ionuţule, mi-ai dat de citit 🙂 Is it me sau opiniile sînt în general contra? Păi se duce dreac’ rasa umană cu gîndire de genul ăsta :))))

    T., tu vorbeşti din experienţă proprie?

  4. Beeeei, tu cu cine ţii, soră-mea? 😀 Nu ştiu ce să zic: îmi place viaţa mea aşa cum e, bebeul ar însemna să renunţ la turele lungi cu bicicleta, la cicloturism cel puţin în primii ani … N-o să mă tranform într-o mamă frustrată care direct sau indirect o să dea vina pe prunc pentru toate chestiile pe care nu le-a putut face?

  5. Io cred că sunt opiniile unor decreţei speriaţi, picaţi ca din lună în capitalismul cel plin de crize economice globale. Sunt opinii fireşti, cred.

  6. @ Oana,

    nu,deşi aş vrea să pot spune da.
    din păcate,aştept şi eu clipa aia de care zice Z al tău:)
    am spus MERITĂ pentru că nu de multă vreme am ţinut în braţe un pui de om:)
    senzaţie de nedescris:)

  7. Oana,

    pana nu musti dintr-un mar, nu stii ce inseamna „fruct”
    pana nu mesteci o frunza de mar nu stii ce inseamna „amar”
    pana nu te-ndragostesti, nu stii ce simti cand iubesti
    pana nu vezi un amurg pe creasta muntilor nu iti inchipui ce inseamna „frumos”

    dar dupa ce faci toate acestea poti spune ca ai trait cu adevarat.

    Cam asa e si cu copilul: nimic, dar nimic din eforturile facute nu-ti mai ramane in minte la primul zambet, la primul „mama”, la primul dinte. Nu pot sa iti explic, pentru ca e o experienta care trebuie traita pentru a fi inteleasa.

    Tot ce pot spune este: copilul este incununarea motivelor mele de a trai.

  8. T, dragă, io zic că bebeii s-au vorbit între ei să lase senzaţii de nedescris cînd îi iei în braţe 🙂 Da’ mă tem să nu fie doar marketing 🙂

    Cetăţene Popescu, asta aşteptam! O opinie de părinte care are acum băiat/fată mare, deci a trecut prin toate fazele de creştere şi personale şi ale copilului.

    Mi-ai amintit de un domn pe care l-am întîlnit la o bicicliadă. Venise cu fiul cel mare de 16 ani şi cu fiul cel mic de 7 şi era mîndru nevoie mare de amîndoi că reuşiseră să parcurgă traseele pentru vîrstele lor.

    Tot învîrtind la pedale ne-a întrebat dacă avem copii. Am zis că nu încă. Şi ne-a răspuns: „E greu, recunosc, dar merită.”. Atît. Toate lamentările mamei că ea nu mai apucă să-şi vadă nepoţii, toate încercările şi şantajele emoţionale din toate părţile familiei, toate poveştile prietenilor care prezintă doar partea pozitivă a funcţionării unei familii cu mai mulţi membri nu fac cît au făcut cuvintele omului ăluia. Şi acum cuvintele tale. Pentru că pe restul îi bănuiesc mereu de interese ascunse 🙂

  9. Ce pot sa-ti spune eu e ca e mult mai usor decat pare. Sa cresti un copil, sa-l faci ar trebui sa fie chiar placut…

    A noastra are deja 6 luni, de o luna locuim in Londra ai zice ca ar trebui sa fie foarte greu. Nu e, e chiar usor si fun si foarte… dad and mom… e greu de spus in cuvinte, dar cand stau cu ea e bine, e foarte bine.

    Tehnic: doarme mult si linistit, nu face febra, mananca bine, a inceput sa se tarasca, interactioneaza placut cu oricine ii zambeste, zambeste larg si rade, e frumoasa (si copii mi se par si acum urati, in majoritatea cazurilor). Nu-mi defineste viata, nu sunt tatal Emmei, dar impreuna facem o pereche (trireche?) fantastica.

    Ai IDul meu, te-am enervat constant pe perioada unui proiect, mai demult… intra si-ti dau linkuri la poze si detalii si-ti raspund la intrebari, daca ai timp…

  10. Emil?!!! Ce plăcere! Ce onoare! Ce bine îmi pare!

    Bravo vouă, părinţi proaspeţi! Aveţi echipă, aveţi valoare! Mulţumesc pentru părerea ta, să ştii că am să te bîrîi cînd ne-om găsi online pentru detalii 🙂

    Mi-a plăcut cum ai zis: „Nu-mi defineşte viaţa, nu sînt tatăl Emmei, dar împreună facem o pereche (trireche) fantastică”! Asta pentru că sînt şi mulţi oameni care fac copii ca să aibă despre ce vorbi restul vieţii şi asta mi se pare trist.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s