Episodul 15

Noiembrie 2006. Cum ar veni fix acum doi ani!!! Şi uitaţi-vă la mine acu’ că nu-mi mai văd capul de trebi … Cu dedicaţie specială Ionuţului 🙂

„Dragilor de nepoţi ce sînteţi,

Mă avînt direct în relatări căci am adunat foarte multe pe suflet. Am senzaţia că o să iasă un mega-episod: „Oana şi epopeea găsirii unui loc de muncă fără de care nici un capitalist nu se poate numi cu adevărat sălbatic”!

Am doar puţintel timp pentru introduceri, suficient cît să-mi aduc aportu’ la lista de englezisme schilodite de oameni care sînt convinşi că ştiu, listă începută cu Ana zilele trecute.

Io îs de părere că alături de „freechat” în loc de flipchart şi „moritoring” în loc de monitoring poate să stea cu mîndrie şi „decStop” unde o nefericită fără internet acasă salvase un docoment în scopu’ imprimării, stîrnind un acces de furie neputincioasă din partea cerberului de serviciu de la bibliotecă care nu pricepea ea ce face acuma cînd docomentu’ personal a lu’ doamna e pe decstop?!!! Adică acuma toţi îl poate vedea?!!! Păi nu se face aşa ceva, doamnă, că ăsta e calculatorul instituţiei!!! Evident îngrijorata mai avea de parcurs o serie de lecţii între conceptu’ de decstop, învăţat cu succes, şi cel de dilit 😉 Scena se petrece la biblioteca din cartier care oferă, contra cost, servicii de internet şi date 😉

Gata cu aburelile! La treabă, tovarăşi. Io propun o ordine cronologică, altminteri nu face sens povestirea …

Episodu’ 349 (de-aia pentru că nici o telenovelă care se respectă n-are mai puţin de 348 😉

Totul a început într-o seară friguroasă de octombrie. Oana ar fi avut chef de o activitate fizică (băi, băi, iar vă gîndiţi la prostii!), domnul T. i-a propus să meargă cu el la baschet pentru că juma’ de sală era liberă, ea putîndu-se întinde pe spaliere sau altceva. Oana acceptă cu entuziasm şi se duseră. Ei, dară odată ajunşi acolo, domnul T., intrînd în vestiar şi trîntind uşa după dînsul, o pierdu din vedere pe soaţa în afara căsătoriei. Aceasta încercă fără succes să găsească încă un vestiar deschis, ba, mai rău, cu statura ei masivă, îl băgă în toţi sperieţii pe paznicul şcolii care veni valvîrtej s-o întrebe pe cine aşteaptă. Tresărind la rîndul său, Oana reuşi doar să bîiguie că ea e cu băieţii … Ulterior se enervă rău:

1. pentru că tomşici o lăsase de izbelişte într-un mediu ostil
2. pentru că nu se putuse aduna să-l întrebe frumos pe nenea paznicul unde se poate schimba şi ea avînd în vedere diferenţa de sex …

Aşa nervoasă îl anunţă pe consort că ea pleacă acasă pe jos deşi nu era sigură că ştie drumul (a se observa tensiunea situaţiei şi curajul eroinei, vă rog). Aerul hibernal şi mersul pe jos o făcură să mediteze, să reflecteze şi să se întrebe retoric, încurajîndu-se: „Adică ce? Io nu pot singură???”. Drept pentru care, de capu’ ei, în zilele următoare s-a dus la frizer, s-a înscris la bibliotecă şi a împrumutat cărţi, ba chiar a sunat la o doamnă care căuta meditator de engleză pentru fiică-sa! Trebuie remarcat că pînă la acel moment Oana considerase că are nevoie de asistenţa domnului Z pentru a face asemenea chestii. Acuma, cei care mă cunosc mai îndeaproape ştiu că am o anumită reticenţă cînd vine vorba de telefonat, iar cînd trebuie să telefonez şi să folosesc limba Janicei Kostelić, atunci reticenţa de transformă în spaimă 😉

M-am apucat chiar să-mi caut singură de lucru! Surfînd pe net am găsit anunţuri cu „Căutăm vorbitor nativ de turcă” sau „Se caută profesor de limba chineză”. Normal că m-am întrebat, din nou retoric, „Da’ de română nu vrea nimeni?”. Şi nici n-am apucat să-mi închei gîndu’ că văd: „Editor plus caută traducător pentru limba română”. Şocul a fost aşa de mare că, pe moment, am trecut mai departe fără să clipesc;). Am iniţiat un schimb de ceveuri şi scrisori de intenţie, şi, chiar a doua zi am aflat că am fost introdusă în baza de date. Io am luat-o ca pe o veste bună, deşi m-am întrebat mai tîrziu dacă nu cumva expresia „a băga pe cineva în baza de date” nu are un sens propriu şi unul figurat pe care deocamdată nu îl cunosc 😉

Am mai trimis şi la cinci şcoli de limbi străine care căutau prof de engleză. Am fost chemată la două interviuri. Primul a fost o simulare, io m-am făcut că sînt prof şi predau, celelalte două candidate au fost elevii, apoi am schimbat rolurile. Am ales o abordare neconvenţională: aşteptări, joc de rol, evaluare haioasă la sfîrşit, cît mai multă vorbă din partea participanţilor pe o temă aleasă de mine – comunicarea. Mi s-a reproşat că participanţilor nu le-a rămas nimic după ora mea. Nelămurită, dar convinsă că io îmi atinsesem scopu’ care era să-i fac să vorbească, am întrebat da’ce ar fi trebuit să le rămînă. „Păi să le fi dat o foaie cu cuvinte noi, ceva pe care pot să pună mîna…”, mi-a răspuns patroana şcolii, una dintre cele două acrituri constipate şi scorţoase care asistaseră la reprezentaţie.

Vorba Anei, dacă în maculatură se măsoară succesul unui curs apăi … Şi ceee vorbesc io despre comunicare, io trebe să-i învăţ limba engleză, da? Că oricum ei ştie mai mult decît mine în domeniu, mai adăugă dînsa cu greu strecurînd cuvinte cu sens printre echivalentele croate ale lui „ăăăă”. Am zîmbit ironic şi nu m-am lansat în dezbateri căci era clar că vorbeam limbi străine. Nici măcar nu m-am supărat cînd nu m-au sunat după cum promiseseră.

Cea de-a doua şcoală m-a testat, nene, de mi-au ieşit ochii: testare psihologică – cred că am ratat-o că nu-mi ieşeau la număr bulinuţele, ar fi trebui să-mi iasă 24, da’ m-au sabotat, nenorocitele, ba erau 22 ba 23 :D. Compuneri libere în limba croată – din nou cred că le-am ratat căci nivelul meu în scris e încă de copil de clasa a opta şi am mai şi scris urît şi grăbit căci am întîrziat întrucît prima şcoală m-a audiat la 11, iar cea de-a doua voia deja la 12 să înceapă … Aşa de tare m-am grăbit că am inventat un nou slogan pentru Nike: Keep running! Imi pare rău, Johnny Walker 😉 Apoi traducere din croată în engleză – pe asta am executat-o impecabil, din corner 😉 Plus alcătuire plan de lecţie pornind de la un text în engleză pe care l-am şi susţinut oral … Cred că şi de asta au fost mulţumiţi. Săptămîna viitoare aflu exact!

Vă pupă,
Nepotul, (etern) candidat”

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Episodul 15&8221;

  1. Eu prima, eu prima…
    Eu iti „tinez” „pumnele”. Oricum, ai avut parte de ceva actiune in ultima vreme… Ne-a fost dor de tine.
    Asteptam rezultatul interviului 😛

  2. Ehee acum doi ani? Lucram pe sponci la primărie, la centrul de informaţii pentru cetăţeni.., fiecare zi semănînd teribil cu precedenta, şi în mod logic cu viitoarea. Mă rog, înţelegeţi voi.. 😆

  3. Crystal, multumesc pentru urari 🙂 Deznodamintul acelui interviu a fost ca, citez: „ma baga in baza de date” :))) Dar de lucru am primit destul de curind dupa intimplarile din episod. Insa pentru aventurile urmatoare, dupa pauza publicitara 🙂

    Ionutule, deci e mai bine acum? Progresam, progresam?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s