10

Oana saluta il Giro d’Italia :)

z si lance

Suntem la Lido di Venezia, prima etapă a turului biciclist italian centenar, la team time trial (sau contratimp pe echipe 🙂 ).  Noi trei:  io – fotograf amator căruia încă nu-i vine să creadă ce poză a tras pentru wall of fame-u’ familiei, Zlatko – fan înfocat cu tricou verde, şapcă roz de Giro şi carton cu Hope rides again – Livestrong şiiiiii noimea (1/9) cea mai faimoasă a echipei Astana şi vedeta incontestabilă a Giro-ului de anul ăsta – Mr. Laaaaaance Armstrong!

:)))) Man they are fast!!! (Cică viteza medie le-a fost 55 de km/h…)

they come this close

… and they come this close to you! Bîzîie ca un roi uriaş de albine şi dispar… Io am stat pe aproape, poate se ia condiţia fizică :))))

this si how fast they go downhill

Şi aşa de repede merg la vale că aparatul foto, care altminteri nu dă greş, nu i-a putut prinde într-un instantaneu 🙂 De data asta sîntem la etapa a 2, Lido di Jesolo – Trieste (156 de km pe care i-au parcurs în mai puţin de 4 ore).

thats the trophy

Şi ăsta-i trofeul pentru care pedalează toţi timp de 3 săptămîni! Missele nu-s incluse, ele dau doar pupic :))))

Sau, pe scurt, în cuvintele conaţionalei mele auzite într-o benzinărie pe autostradă: „E ăia cu bicicletele, de-aia e problemă…” [nota redactorului: e problemă că au fost închise drumurile pe unde au trecut „ăia”]. Bine că n-am avut tricou cu „Proud to be Romanian” că-l ardeam în semn de protest :)))))

Anunțuri
2

London [2]

reminder-that-we-r-in-the-uk

Ca să nu uităm că sîntem în Marea Britanie şi că maşinile te calcă din direcţia opusă celei obişnuite 🙂

Zîmbesc eu, dar ne-au prins tare bine toate inscripţiile, semnele, marcajele, hărţile, anunţurile orale şi informaţiile afişate peste tot! Fiecare pus exact unde trebuie – e făcute cu cap, dom’le, ce mai… A fost fain şi că am înţeles limba că băniesc că şi la Tokio sînt panouri peste tot 😀 M-am simţit cumva în siguranţă la gîndul că cineva mi-a anticipat nevoile şi îmi dă o mînă de ajutor. În cele 4 zile plus 2 de dus şi întors, nu ne-am pierdut niciodată!

Trebuie să vă povestesc o scenă din ultima zi ca dovadă că, şi dacă am fi vrut să ne pierdem, n-am fi reuşit. Ca să ajungem la aeroport a trebuit să  schimbăm mai multe mijloace de transport (dar am cumpărat un singur bilet!). Penultima schimbare, de la metrou la tren. Ştiam că trebuie să schimbăm doar peronul, dar cumva l-am ratat şi ne-am pomenit faţă în faţă cu ieşirea din metrou. Ce ne facem? Păi să ieşim de tot că poate gara-i altundeva totuşi…

Introducem biletul în maşină ca să se ridice rampa şi maşina piuie: Seek assistance! Domnul care supraveghea incinta ne cheamă la el şi ne spune policitos că nu trebuie să ieşim de la metrou, ci să ne întoarcem, o luăm prima la stînga şi ajungem la trenul nostru… Uau.

Şi că tot sîntem la capitolul Big Brother care te ajută, peste tot sînt camere de luat vederi, CCTV. Z. a remarcat că, drept consecinţă, nu vezi staţii vandalizate, bănci rupte şi ziduri mîzgălite. Acum ceva vreme eram de părere că prea multă urmărire dăunează grav simţului de intimitate, acum m-am răzgîndit. Să mă foteze, dom’le, că e spre binele meu 🙂

3

London

just-as-i-imagined-it

Tower Bridge – exact aşa cum l-am anticipat, vorba lui de Botton 🙂

Înaugurez azi, doamnelor şi domnilor, o serie despre Londra: poze, gînduri, impresii.  Am avut norocul s-o cunosc pe bătrîna doamnă personal şi acum, la două săptămîni de la întoarcere (?!), am reuşit să mă adun suficient cît să fac o selecţie de imagini mai acătări şi să pun în ordine amintirile şi senzaţiile. Le aştern aici să-mi fie butoi de veselie pentru zile monotone şi lipsite de culoare 🙂

Dedic seria generoaselor noastre gazde: it’s been so much fun being with you, a trully inspiring experience 🙂 MULŢUMIM!!!