I’m alive! I’m alive :)

Aşa de tare mă bucur că îs liberă de obligaţii pînă luni dimineaţă că m-am grăbit să împărtăşesc cu voi sentimentul căci este de-a dreptul înălţător 🙂

Vă mai ziceam şi e vizibil din frecvenţa articolelor publicate pe blog că îs dusă la „servici” mai mereu. Acum m-am mai liniştit, pe de o parte, bate un vînt de vacanţă, iar pe de alta am început să mai şi refuz din angajamente că nu-s sclava Izaura.

Însă de-abia acum mi-e clar DE CE a trebuit să experimentez perioada asta în care am realizat cincinalul în patru ani jumătate. Pentru că mereu am zis că cei care spun că lucrează 12, 14, 16 ore pe zi exagerează căci nu-i fizic posibil să rezişti unui asemenea ritm. „Fugi, bre, d-acilea”, îmi ziceam în gînd, „8 ore lucrezi şi pe restul le fumezi” :)))

Prima persoană care m-a făcut să mă gîndesc că e, totuşi, posibil să munceşti atît a fost tanti cofetăreasa din cartier care cu zîmbetul pe buze ne-a declarat într-o zi: „Lucrez şapte zile pe săptămînă, dar nu mă derajează pentru că iubesc ceea ce fac!”. Apropo de ea, cofetăria s-a închis 😦 Ne-am dus într-o zi şi era totul zăvorît, geamurile acoperite cu hîrtie… Un vecin ne-a spus că n-a mai putut plăti chiria, acum caută altă locaţie. Sper s-o găsească altminteri n-am să îi iert pe credincioşii care s-au gîndit să se abţină fix de la prăjiturile ei… Păi, ce? Să bagi o biată femeie în faliment nu-i păcat?

Dar vorbeam despre munci… Am fost în situaţia să trag tare şi eu şi mi-am reformulat poziţia cu această ocazie: uneori, pe perioadă limitată, nu mereu că te usuci şi cazi, este posibil ca un om să muncească 12, 14, 16 ore pe zi 🙂 Şi dacă îţi mai şi place ceea ce faci… 🙂

What kept me going:

-în primul rînd prinţul consort care a fost un teammate ideal 🙂 Buni sîntem la treabă împreună, buni o să fim şi la distracţie în vacanţă 🙂

– plimbările, alergările, ieşirile cu bicicleta. Mă pregătesc de maratonul Franja de la Ljubljana care are loc săptămîna viitoare. 97 de km, anul trecut timpu-mi oficial a fost 4 ore şi 3 minute (pentru 86 de km, restul ne-am fîţîit prin oraş în afara concursului :). Ar fi fain să mă autodepăşesc anul ăsta, sînt în formă mai bună, numa’ vîntul să nu-mi bată din faţă… 🙂

-filmele: am văzut Revolutionary Road pe care l-am evitat mult timp gîndindu-mă că e Titanic 2 pînă nu l-am văzut recomandat de Dilema veche. Într-adevăr Kate Winslet e fenomenală… Şi Frost/Nixon pentru un pic de istorie romanţată. Şi un documentar despre Ironman 2008 (la care a participat şi o doamnă de 72 de ani!) care m-a făcut să-mi pun dorinţa să devin şi eu, într-o zi, o ironmeniţă 🙂

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;I’m alive! I’m alive :)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s