To face or not to face(book)

Luăm o pauză de la ceremonia de acordare a premiilor pentru concediul 2009 şi filozofăm puţin 🙂 Oana e proaspăt membru al comunităţii Facebook. N-a ţinut ea neapărat să fie la modă, dar a cedat cînd a primit (încă) o invitaţie să vază poze – de data asta pozele o interesau, dar a constatat că nu le poate viziona fără să aibă şi ea cont.

Nici n-a terminat bine operaţiunea de înregistrare că Oana noastră s-a şocat. Primul mesaj venit din partea lui FB a fost: „You are now friends with X”. „Uau, e AŞA de simplu să-ţi faci Prieteni?!! The whole world e la un click distanţă şi io n-am ştiut?!!”, se gîndi Oana şi se repezi să-l informeze pe Ionuţu despre descoperirea ei căci el e dezamăgit de prietenii lui 🙂 Ionuţu avea deja account 🙂

În zilele următoare Oana se şocă din nou pentru că, evident, dacă e atît de uşor să-ţi faci prieteni, numărul lor creşte considerabil de la o zi la alta! Oana, după ce îi „confirma”, repejor îi cerceta: citit profil, vizionat poze etc. căci, nu-i aşa?, ce fel de prieten e ăla care nu ştie nimic despre prietenul lui?

În curînd se simţi depăşită căci e greu să ţii minte cine unde trăieşte, ce face şi dacă are soţ şi copil – ceea ce e la un nivel elementar de cunoştinţe despre celălalt – şi de-a dreptul imposibil să vezi TOATE pozele (vă mai ziceam: pe cascadă, lîngă cascadă, sub cascadă, cu iubi în faţa cascadei etc.):) Şi nici măcar nu apucase să intre în discuţii cu vreun friend…

Dar au sosit şi primele: „Seeeervus!!!! Ce mai faci? Nu ne-am auzit de hăhăhă…”. Păi cine şi ce ne-a oprit? Facebookul nu e un oracol care ne citeşte gîndurile şi ţine minte cu cine am avut contact în viaţa anterioară (dovada este că mi-a propus să fiu prietenă cu foşti şefi -cîh!, tanti şi neni cu care am lucrat, dar pe care nu i-am agreat etc.). Noi practic am avut posibilitatea să ne scriem şi trimitem poze de cînd nu ne-am mai văzut căci adresele de e-mail sînt în address book – de acolo le-o luat FB, nu? Nu sîntem un peu hipocriţi să ne dăm interesaţi aşa, dintr-o dată, unii de alţii? Adică, asta este, viaţa ne-a dus pe drumuri diferite, it’s ok to let go of the past şi să-ţi faci cunoştinţe noi.

Nu prea îmi place ideea promovată că e important să ai mulţi prieteni (există concursuri gen: „Cine are Feisbucu’ mai plin?” Dacă nu, ar trebui inventate 😀 ). Nu prea-mi place de Fejs cum îi zic croaţii. Tare superficial, dar îţi poate mînca o grămadă de timp. I think I’ll stick with my weblog 🙂

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;To face or not to face(book)&8221;

  1. Cred că FB intră binişor la categoria Guilty Pleasures.. cel puţin asta-i motivaţia care m-a convins pe mine să dau sign in.

  2. hehe, cred ca lumea ha fost hipocrita si cand FB n-a esistat;) Cred ca FB nu ie devina, ieste numai o tool care folosim in mod in cae dorim. Cum zicau Budisti – fiecare om primeste chielile care deschide portile din raj (cuvinta croata!!) si portile din pakao (nu se zice pakao in romana? – ieste oposit din raj;) Si ie o decisie nostra care porta deschidem.
    p.s. cred ce undeva in povestea asta se zice ca portile sut egzakt la fel (egale) ma cred ca nu importa…

  3. Haaaa…ghici cine iti va trimite o invitatie pe FB cat de curand?!:)))Mie una mi se pare foarte fain dimineata, cand iti bei cafeluta, sa mai tragi un ochi pe la prieteni sa vezi ce mai fac..ce poze si-au mai pus, e asa…a big happy familly!:)

  4. Ionuţule, io simt mai mult guilt (că n-apuc să văd tot, am senzaţia că-mi trădez „prietenii” dacă nu le acord suficientă atenţie ceea ce e, după standardele mele, imposibil) decît pleasure, asta-i buba 🙂

    Clau, voyeurist mic 🙂

    Tomşescule, eşti un filozof. De parcă nu ştiai 🙂 Ai şi tu dreptate, uneori e util – nu ne-am fi văzut cu băieţii la cafea dacă n-ar fi existat FB 🙂

    Paula, servus din nou 🙂 De-abia aştept să confirm invitaţia ta 🙂 Păi multă lume îl iubeşte, se pare că din cunoscuţii mei eu îs ultima intrată în „familie” 🙂 Io-s mai de modă veche, am apucat să prind gustul scrisorilor scrise de mînă (ca să trimit o poză am rugat o colegă de liceu să vină cu aparatul la şcoală, bineînţeles că nu era digital :), am developat pozele şi apoi am putut trimite una blurată penpal-ului meu din Germania 🙂 O nostalgică sînt, deh 🙂 Parcă aveau mai multă valoare comunicările, acum totul e mult şi pe fast fwd.

  5. cea ce zici tu ca nu poti sa stii tot cea ce fac prietenii tai are si o explicatie stiintifica :). Un nene pe numele lui Dunbar, care era antropolog, a ajuns la concluzia ca exista o legatura intre dimensiunea neocortexului, la primate, si dimensiunea grupului in care traieste. Si a calculat el ca la oameni dimensiunea maxima e de 150 de persoane (vezi http://en.wikipedia.org/wiki/Dunbar's_number). Idea e ca ne e fizic imposibil sa stim ce relatii avem noi cu prietenii nostrii si ei intre ei daca grupul e mai mare de 150. Asa ca nu prea poti sa ai 500 de „prieteni”.
    Acum, discutia e daca un instrument precum FB te ajuta sa tii minte mai mult de 150 de relatii sau nu, dar asta e alta mancare de peste.

    Cat despre FB, vezi ca poti sa faci tot felul de grupuri si grupulete si sa setezi ce vede fiecare grupulet din ce pui pe net. Asa ca daca nu vrei ca fostul sef sa vada pozele din vacanta, se poate face :).

    Pe de alta parte si eu sunt de parere ca blogul e mai important, pentru ca e al tau si ai control deplin.

  6. Foarte interesanta chiestie cu Dunbar;) N-am povestit despre FB cu Oana dupa postu asta si am tras conclusie ca FB ieste interesant pentru ca implineste nevoie care avem de voaierism si de narcisoism.

  7. Liviu, mulţumesc pentru comentariu – am răsuflat uşurată la gîndul că nici măcar nu-s programată să-i cuprind cu mintea pe toţii cunoscuţii (căci asta sînt, mai degreabă) 🙂 Ba am şi exclamat: „Aşa e, domnule! Eu, ca să fac loc noilor cunoştinţe, am şters de pe hard colegii de grădiniţă, şcoală generală, chiar şi un pic din liceu” :)))

    Cît despre grupuri şi grupuleţe – am văzut că FB e potent :), da’ nu m-am lăsat convinsă. Ca să zic aşa „le blog c’est moi”, aici mai pun şi cîte o poză cu poveste, cui îi e dor de mine mă poate vizita – cafele virtuale nu-mi poate trimite, da’ un comentariu face mai mult sau un „Hei, am citit pe blog că…”:) Cum ar veni, pentru mine FB e redundant, încheie Oana apoteotic :))))))

    Tomşescule, bine zici, da’ trebe să te corectez: narcisiştii se admiră singuri în oglindă, cine se arată în pielea goală altora e exhibiţionist 🙂

  8. ….mi-a placut parabola budista a lui Tomşescu şi, interesată să văd ce zice Dunbar de numarul maxim de prieteni, am descoperit o localitate în Scoţia cu numele Dunbar !! , despre care nu aş fi aflat dacă nu citeam postul tău despre FB !!….multe porţi deschide net-ul, pentru mine de neimaginat încă 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s