Misiune îndeplinită!

Am găsit papuci asortaţi cu bicicleta nouă (de fapt, Z. i-a găsit, io i-am probat şi cumpărat :D), am montat pedalele clipless / cu plăcuţă cică le zice pe româneşte (din nou, Z. a montat, io am exersat pe uscat cuplarea şi decuplarea), apoi am ieşit în faţa blocului şi am dat cîteva ture prin faţa geamului, încercînd să „clip in” şi „clip out” din mers.

Cu mîndrie în glas trebuie să zic că:

1. am reuşit!

2. exact cum au prezis autoarele în „Triathlon Training for Dummies”, am picat, buf 😀 Am vrut să văd dacă pot să mă eliberez dacă pun o frînă bruscă. N-am putut 🙂 Concluzie: deocamadată e mai bine dacă mă eliberez şi apoi frînez :). Bubă mică genunchi pentru că mi-am suflecat pantalonii să nu-i prind la lanţ, capul şi mîinile îs bine că am avut cască şi mănuşi (Z. a rîs de mine cînd le-am luat, da’ bănuiesc că a fost de acord cu mine cînd m-a văzut răsturnîndu-mă :), Săgeata e întreagă şi ea 🙂

Trebuie să mai exersez, dar mă bucur că nu-i aşa de greu cum îmi închipuiam că va fi – iu-pi 🙂 Viaţa e alb-bleu, după cum reiese şi din alegerea şosetelor 🙂 Acum cred că mă duc la o plimbare, o alergare că-s plină de entuziasm 🙂

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Misiune îndeplinită!&8221;

  1. ..e bine dacă buba mică în genunchi te umple de entuziasm!! 😀
    ..nici acu 3 ani, cînd rideau ăia mici de tine că nu şti să te dai cu bitza,nu te-ai dezentuziasmat..aşa că nu te lăsa!
    HAI-DE, OA-NA !! 😉

  2. Credeam c-o să zici că nu m-am dezentuziasmat nici acu’ trei ani cînd am căzut aşa de rău că n-am îndoit genunchii trei săptămîni 🙂 Mulţumesc pentru încurajări 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s