Standard

Chestionar retoric pentru viitorii emigranţi

După cum aţi observat, Oama’s Weblog nu se ocupă cu dezbateri politice, alegeri, „viaţa cetăţii”. A înlocuit înjuratul guvernului cu alergări uşoare sau ture cu biţa şi pot să vă zic că sistemul funcţionează, nervii nu se adună şi sănătatea mintală e la locul ei 🙂 Pe vremuri a atins tangenţial problema dusului la vot dacă eşti diasporean, da’ mai mult de atît parcă nu. Mi-am zis că-i mai bine aşa, că, practic, nu ştiu nimic fiind aşa de departe de ştirile de la ora 5. Da’ acu’ mă mîncă limba, nu poci să nu deschid gura 🙂

De data asta m-am dus la vot. Am făcut-o parţial datorită presiunii de grup, parţial din joacă. Altminteri sînt de acord cu Cetăţeanul Popescu: cine nu plăteşte impozite la bugetul de stat nu are ce căuta în cabină, drept urmare altă dată nu mai merg dacă mă voi afla în aceeaşi situaţie în care mă aflu acum. Nu l-am votat pe Băse că m-a dezamăgit. Nu m-am implicat afectiv, nu mi-am pus speranţe ca data trecută cînd visam portocaliu, am citit despre rezultatele alegerilor cu seninătatea cu care consult prognoza meteo.

Am sesizat că bloggerii pe care îi vizitez s-au ambalat, au făcut campanie, au sperat şi s-au supărat rău cînd n-a ieşit cum au vrut ei. Mulţi dintre ei au declarat răspicat: „Gata! Emigrez!”.

Şi atunci am început să mă întreb retoric: ştiu ei oare despre ce vorbesc? Vorbesc serios? Da’ de ce n-au făcut-o mai devreme? Oare ei gîndesc că cei care au plecat au ales calea mai uşoară, „the easy way out”, şi-i judecă? Oare chiar cred că-i mai bine „dincolo”? Că-n Străinezia nu există politicieni corupţi sau politicieni care manipulează, cărora le pasă doar să fie ei la putere, nu de cetăţean? Oare ştiu că în Străinezia n-au să primească drept de vot imediat?

Îs ei gata să fie priviţi ca străini oricît de tare s-ar strădui să se integreze? Sau să fie acuzaţi că au luat pîinea de la gură localnicilor? Să răspundă uneori la întrebarea superioară şi obraznică „E adevărat că România e o ţară înapoiată, populată de ţigani?”? Să vorbească altă limbă decît cea română? Sînt ei pregătiţi ca, emigrînd într-o ţară în care comunitatea românească e numeroasă şi problema limbii nu se pune, să descopere că, de fapt, nu au plecat nicăieri? 🙂

Sînt înarmaţi să treacă prin procedurile, uneori umilitoare, de a obţine aprobarea de şedere? Sau de lucru? Să fie plătiţi mai puţin decît un băştinaş? Să lucre ceva sub nivelul calificării lor eventual pînă s-or aşeza lucrurile? Să le fie dor de cei dragi şi să-şi petreacă vacanţele în România? Să le fie dor de hazul de necaz românesc? De ciorba cu ciolan şi de mici? 🙂 Să se întrebe: „unde e acasă?” şi să nu-şi găsească locul?

Sînt gata să nu mai aibă pe cine înjura? 🙂 Să fie acuzaţi de lipsă de patriotism şi să citească despre propuneri de a le retrage dreptul la vot? Oare ei vor vota cînd pe Sena sau prin Canada se vor plimba? 🙂

În fine, sînt gata să pună osu’ la muncă şi să aibă timp de scris pe blog doar în timpul liber sau deloc? 😀 Ş.a.m.d.

Nu mai trăiesc în România de 3 ani şi 9 luni. N-am plecat pentru că mi-era rău în România, deşi nimeni nu mă crede, mai ales aci, la Zagreb. Nu mă plîng de viaţa mea aici, deşi uneori aş avea de ce. Sînt de părere că, dacă ai ales ceva singur, n-ai de ce să cerşeşti compasiunea celorlalţi. Şi nu cred că-s expert în emigrare, nici nu mă erijez în porte-parole al diasporei. Da’ aş vrea să aflu ce gîndesc cei care parcă ameninţă cu plecatul din ţară, cum ar răspunde la întrebările de mai sus. Dacă s-au gîndit serios la emigrare sau vorbesc la nervi. Poate într-adevăr le e aşa de rău încît orice alternativă sună mai bine. Sau poate, trăsătură naţională, sînt guralivi şi melodramatici în dulcele stil balcanic.

Io zic că viaţa merge înainte oricine ar face parte din guvern sau indiferent cine iese preşedinte. „Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război”. De-aş locui în continuare la Braşov sau Bucureşti, aş arunca televizorul pe fereastră şi m-aş plînge la UE de cîte ori mi s-ar face o nedreptate. Şi poate aş alerga şi bicicli mai repede 🙂

În aşteptarea unor puncte de vedere, numa’ bine îţi doresc, Românie isterică 🙂

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;Chestionar retoric pentru viitorii emigranţi&8221;

  1. Eu fac parte din România isterică care n-are linişte că a ieşit băsescu iară preşedinte. N-aş emigra pentru că mi s-a cam dus dorul de ducă. Şi nici n-aş lăsa nespuse nedreptăţi şi ilegalităţi, dar cale lungă e pîn’ la UE. Sper că între ăia 8 milioane de români care n-au mers la vot( ei ştiu de ce, e şi dreptul lor să stea acasă..) să fie un număr minim care să atîrne în balanţă spre cei care au votat antibăsesc, şi asta să conteze în anii ce urmează.
    Să nu-i lăsăm să ne contamineze cu şmecheria, tupeul, grosolănia, interesele meschine, lăcomia, minciuna.
    Mai avem o şansă cîtă vreme ne ţinem laolaltă : nu pot să ne dezbine de tot.
    Ai dreptate cu televizorul ăla, m-am cam isterizat şi de acolo. Nu prea am ce să pun în loc şi, dacă n-aş fi ştiut de la TV cam ce a făcut clanul de partid şi stat a lui Băsescu şi ce hoardă pupincuristă şi nesătulă a ajuns la putere, poate m-aş fi plimbat în ziua votului, convinsă că nu trebuie să votez de vreme ce nu ştiu nimic despre cei ce candidează…
    Mai ai dreptate şi pentru că cei care au votat cu ( ptiu, nu mai pot să-i mai zic o dată pe nume!)..sînt foarte mulţi…Va trebui să convieţuim împreună şi trebuie să lăsăm patimile pentru că ne întunecă mintea. Mintea care ne trebuie pentru ca să nu ne lăsăm înecaţi în mocirlă.

  2. Maman, vreau doar să-ţi zic că televizorul nu-i unica sursă de informare. Io d-aci consult ziarele online, de acolo mă informez. E mai puţin patos, mai puţină încrîncenare, lipseşte tonul ridicat sau cel dramatic. De fapt, dacă stau să mă gîndesc bine, sentimentul că mi se strînge stomacul pe care mi-l dau talkshowurile politice mi-l dau şi unele bloguri care se ocupă cu despicatul firului în patru. Nu-mi place. Cine pleacă urechea îşi otrăveşte viaţa mai mult decît e necesar.

    Cît despre şmecherie, tupeu & co. – nu-s ele la mare valoare în Românica? Nu mai e important să dai din coate ca te descurci, să-ţi fie ŢIE bine? Aşa era pe vremea mea 🙂 Astea-s calităţi chiar şi printre votanţii anti-băse, d-aia e situaţia care e, nu pt. că a ieşit unul sau altul preş.

    Io am mai zis: poa’ să vină şi Mesia, de instaurat bunul simţ n-are să reuşească… Schimbarea nu trebe să vină „de la ei”, ci de la fiecare din noi – altfel e ca şi cînd ai fi luptător împotriva încălzirii globale, da’ te-ai plimba cu X5 prin centrul oraşului şi ai ţine lumina aprinsă în casă şi peste zi 🙂

  3. Găseşti argumente interesante şi în comentariile acestui articol, care dezbate într-o oarecare măsură cam aceleaşi idei pe care le aduci şi tu în discuţie în chestionarul tău. Un exemplu ar fi comentariul acesta:

    … Pentru ca tu crezi ca in occident ne luptam cu altceva? 3000 de someri/zi si inca nu s-a terminat 2009… daca mai adaugi si impozitele faraonice (unele nici macar nu exista in Romania) si asigurarile care te costa cel putin un salariu din 12…:))
    Eh, asteapta putin sa emigrezi, sa te adaptezi, ca nu stii cum o sa gandesti. Zamolxe a fost in pielea ta, tu inca n-ai fost in a lui… sunt foarte multi factori pe care nu-i poti lua in calcul pentru ca pur si simplu nu-i cunosti…
    Francezii au o vorba: “nu poti face planuri despre cometa”… nu stii ce-o sa citesti, nici macar de ce anume o sa-ti fie dor si de ce nu, oricat de previzibila ti s-ar parea propria personalitate…
    oricum, iti tin pumnii:))

    Ca să răspund şi eu la cele scrise de tine, eu zic aşa: că odată ce iei decizia să pleci, înseamnă că eşti dispus să treci prin tot ceea ce ai expus tu, cu orice preţ. Există şi numeroase cazuri de „dat chix”. Adică oameni care au plecat spre un miraj, şi cînd au ajuns acolo au fost copleşiţi de ceea ce au avut de îndurat, caz în care s-au întors cu coada între picioare.

    Cît despre „România, ţara înapoiată şi plină de ţigani”, nu pot spune decît că ignoranţa şi prostia în feluritele ei forme, sunt globale. Nu ştiu cîţi români pot face diferenţa între sîrbi, croaţi, sloveni. Cîţi români ştiu unde e Croaţia sau Cipru. Discuţia ar putea continua la nesfîrşit. Depinde însă şi „de ce” emigrezi. Nu ştiu în cîte puncte este şi cazul tău, din moment ce afirmi că „nu ţi-era rău în România”.
    Oana, oamenii care afirmă lucrurile observate de tine sunt oameni disperaţi. Oameni ce au continuat cu orice preţ să creadă că din 2007 (sau chiar 2004) încoace, va fi mai bine. Aşteptările lor au fost înşelate, e normal să fie mînioşi.

    Nici eu, dacă este să ajung vreodată diasporean, nu voi merge la vot pentru România. Aici sunt de acord cu tine şi cu Cetăţeanul Popescu. 😉

  4. bravo Oana, chiar ma gandeam ca trebuie sa apara si un feedback de-al tau pe acest subiect 🙂 eu cred ca pana nu treci prin niste situatii, e greu sa empatizezi cu ele. eu am trait fericita doar cu stirile din online (care si astea au fost manipulate la greu), insa, in vizita la prieteni, am avut ocazia sa urmaresc tv-ul… cea mai tare modalitate de indobitocire a poporului roman si nu ma mira ce se intampla (si ce s-a intamplat) legat de alegeri. cred ca fiecare isi doreste sa fie implicat in deciziile care il afecteaza – pana la urma e unul din drepturile fundamentale pe care le avem – si e frustrant sa vezi cand nu esti bagat in seama. ca persoana emigrata, trebuie sa simti ca ai inca o legatura afectiva cu tara ta, in caz contrar ma gandesc ca nu te intereseaza nici votul, nici altele.
    insa e pacat ca in 2009, in conditiile de libera circulatie, de mobilitate, etc discutam tot la nivel arhaic.

  5. Ionuţu, mulţumesc pentru comentariu şi link – am fost să citesc ce-a zis autorul şi restul comentatorilor 🙂 Pe autor îl înţeleg, pe comentatoarea care-o zis că dacă nu mai votezi, nu mai eşti român nu. Ei aş 🙂 Da’ ce? Identitatea mea stă-ntr-o ştampilă? 🙂 Io o să fiu româncă toată viaţa şi de-o fi să am alte paşapoarte în geantă.

    Io am plecat din Ro pe motive de corazon, alesu’ inimii s-a întîmplat să stea la Zagreb care-i mai verde decît Bucureştiul şi să aibă un salar care să ne poată întreţine o vreme pe amîndoi. Da’ cu problemele enumerate în chestionar m-am confruntat oricum 🙂

    Claule, legătură afectivă cu România am şi o s-o am mereu, da’ nu consider că dusul la vot e unicul mod de a o exprima. Tot aşa cred în Dumnezeu, da’ nu mă duc la biserică pentru a o demonstra 🙂 Frustrată că n-am nici un ajutor din partea statului român diasporean fiind, că el profită de fiecare ocazie să mă jupoaie de cîte ori apelez la serviciile lui, am fost, da’ mi-a trecut 🙂 Dacă-mi ia dreptul la vot o să fie o chestiune absolut în concordanţă cu purtarea lui de pînă acum 🙂

  6. Decizia asta a mea de a pleca nu a interenit brusc, în dimineaţa de 7 decembrie,de parcă m-am supărat că anul ăsta nu a venit Moş Nicolae la mine. Ideea asta mi se învîrte în cap de ceva vreme. Ştiu că nu o să-mi fie uşor, oriunde mă voi duce. Sînt gata să îmi asum riscurile. Vreau să văd şi altceva. M-am săturat să stau cu picioarele în nisipuri mişcătoare şi de fiecare dată cînd încerc să mă mişc să mă afund şi mai rău.

    Îmi place la tine aici! Braşoveancă în Croaţia? Sună bine 😛

  7. Alphadog, bine ai venit 🙂 Ce politicos din partea ta să-mi întorci vizita, mă bucur că ţi-a plăcut la mine 🙂 Braşoveancă în Croaţia îs, dacă vrei info despre ce înseamnă emigrarea în mîndra republică ex-iugoslavă, stau la dispoziţie 🙂

    Îţi doresc să-ţi fie bine, oriunde te-ai stabili (te voi urmări pe blog să văd care-i deznodămîntul :). Există oameni care-s nemulţumiţi din oficiu, din cei care nu pot fi fericiţi nici cu sila, am senzaţia, din cît te-am citit, că nu eşti unul dintre ei. În cazul ăsta io zic că diaspora o să-ţi priască – chipintaci 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s