Vis

Se făcea că eram cu mama mea undeva la mare. Bătea un vînt nemaipomenit. Nu stăteam la soare, ci căutam locul de start pentru triatlon 🙂 Ajunsesem prea tîrziu, abia am avut timp să mă schimb. Mama mea a văzut valurile înalte şi a zis: „Şi tu înoţi 750 de m în condiţiile astea?!!”. I-am zis că o să-mi fie greu cînd înot spre larg, dar foarte uşor cînd o să mă întorc 🙂 Atît am apucat să zic că s-a fluierat de start! Am înotat cu uşurinţă, îmi amintesc că mi-am zis: „E mult mai uşor decît credeam! Pot să-l fac şi pe cel olimpic!”. Apoi am ieşit din apă şi mi-am dat seama că nu ştiu unde e zona de tranziţie! Mi-am amintit că bicicleta era în continuare la maşină care era parcată la mama lui Hector, undeva la deal! „Mama, ajută-mă!”. Mama s-a uitat la mine descurajată şi mi-a zis: „Nu ştiu cum, trebuie să te descurci singură…”. „Of, de-ar fi fost măcar Zlatko aici, el ar fi ştiut…”. Am luat-o la fugă spre maşină, mi-am montat singură roata din faţă şi am pornit. Eram cu Săgeata, da’ n-am avut emoţii că n-am să reuşesc să mă ataşez de pedale 🙂 Apoi pauză, probabil că am fost aşa de rapidă că partea de bicicletă a trecut foarte repede 🙂 Şi apoi alergam prin pădure. Am trecut de punctul de întoarcere şi m-am gîndit: „O să termin! Ultima, pentru că nu m-am organizat bine, dar o să termin! Data viitoare…”

Şi m-am trezit. Afară ningea liniştit 🙂

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Vis&8221;

  1. Oană, Zlatko o să fie cu tine, nu te teme, şi maică-ta o să stea la soare şi o să aştepte veşti despre triatlon…măi, dar trebe că e ceva cu ataşatu’ de pedale, cu valurile, ori eşti cam obosită şi de-aici toate piedicile din vis. 😛

  2. ..am uitat să-ţi zic că-mi place capătul de pagină, adaptat la anotimp 🙂
    ..cine-i autoru’?… ce pădure e în fundal? mi se pare cunoscută! Salut şi un weekend cu zăpadă şi bună dispoziţie îţi doresc! 😛

  3. Să-ncep cu frontispiciul – Z. e autorul, evident 🙂 Una din lucrările sale în Photoshop 🙂 I-am transmis că-ţi place 🙂 A folosit drept fundal o poză cu iarnă pe Sljeme pe care o ştii probabil 🙂

    Visul – l-am interpretat foarte repede, nu-i vorba de oboseală, ci de nişte „frici” legate de participarea la triatlon după cum urmează:

    -înotul 🙂 Cred că-i disciplina în care am cel mai mult de avansat 🙂 Chestia cu „Pot să înot şi 1500 de m !” e o dorinţă arzătoare 🙂 Totodată, ultima dată cînd am fost la înot, am prins un ritm şi am avut senzaţia că merg taaare bine – poate asta s-a reflectat în vis 🙂 Reformulez – de putut să înot 1500 de m pot şi acum, da’ aş vrea s-o fac într-un timp rezonabil 🙂

    -organizarea zonei de tranzit. Iniţial am zis: „mare brînză să-ţi dai jos cîte unele şi să îmbraci altele!”, însă documentarele şi filmele pe care le-am văzut subliniază că trebuie să fii foarte organizat altminteri pierzi timp 🙂 Aşa că am început să am emoţii 🙂

    -partea cu „Ajută-mă!” se referă la un ajutor specific 🙂 Oana ştie să pedaleze, da’ nu a trebuit să repare niciodată o pană singură 🙂 E mai bine ca acum 2 ani cînd n-a ştiut ce să facă nici cînd i-a picat lanţul la Franja, s-a oprit ca zuza pe marginea drumului şi a cerut ajutor – acum ştie să pună lanţul la loc fără să se dea jos de pe biţă, da’ mai are de învăţat şi, sincer, partea asta tehnică nu-i place 🙂

    Aia ştie Zlatko, da’ mama nu :))) Şi adevărul e că-n situaţie de concurs, aşa cum a zis mama cea înţeleaptă în vis, trebuie să te descurci singur 🙂

    Mulţumim de urări, ninge tare la Zagreb 🙂

  4. …e bine că ai temeri de-acum şi şti punctele sensibile, te pregăteşti şi le elimini 🙂
    S-a mutat iarna la voi,deci!
    La munte e zăpada mai mică, în poiană au dat drumul la tunuri să fie destulă de schiat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s