Despre accidente şi accidentări

Ca să nu am impresia cînd oi reciti la pensie blogul că aventurile cu participarea la triatlon au însemnat doar fericire şi extaz trebe să vă spun şi despre momentele mai puţin glorioase.

O să încep cu o chestie care nu m-a deranjat pînă sîmbăta trecută, da’ de-acum, deh, nu mai sînt novice, am tot felul de aşteptări de la organizatorii unui triatlon 🙂 Liga de la Jarun e organizată de clubul de triatlon Zagreb. Z. a mai strîmbat din nas la adresa lor, frate-su la fel, da’ io am zis mereu: „Bine că există, bine că organizează şi alea 4 triatloane pe an aşa cum îs ele, oricum participă o mînă de oameni care se cunosc între ei şi ştiu despre ce e vorba”.

Trec peste faptul că începătorul trebe să se prindă din mers despre ce e vorba, m-am simţit ca la aerobic unde mergeam pe vremuri – cînd instructoarea schimba programul şi io făceam ce făceau celelalte gagici, fără alte explicaţii 🙂 Am terminat primul triatlon, m-am veselit că l-am terminat şi mi-am îndeplinit un vis. Am trecut cu vederea că, avînd în vedere că am terminat ultima, tanti cu cronometrul nu m-a mai aşteptat şi mi-a înscris timpul din spusele unui participant care încă nu-şi oprise ceasul… Sorry, sorry, am crezut că aţi terminat toţi deja… OK, nu contează.

La cel olimpic am fost încîntată din nou că am reuşit, da’ trecerea liniei de sosire a fost solitară în sensul că, avînd cip, nu era prezentă nici măcar tanti cu cronometrul 🙂 Am întrebat o organizatoare unde-i cronometrul oficial? Am reuşit să termin în 3 ore şi 15 minute cît era limita? „Habar n-am, întreabă acolo… Dă-mi cipul” 🙂 Cu toate cipurile noastre a fost evident că a fost o problemă la cronometrare şi la rezultate – unii dintre triatlonişti mult mai serioşi decît mine s-au supărat rău… Mie mi-au zis că am terminat înotul în 59 de minute, io-l terminasem în 52, iar la alergat ei zic că am terminat în 50 de minute cînd io ştiu sigur că am avut nevoie de o oră şi 🙂 Şamd…

Sîmbătă cam aceeaşi poveste, cu foarte puţine excepţii şi organizatorii şi restul participanţilor se uită la tine ca la luzărul cel mai mare dacă ajungi ultimul… De privitorii de pe margine nu vorbesc că ei, dacă nu sînt indiferenţi, se uită la noi la la maimuţe 🙂

Adică poveştilea alea cu „everybody will cheer for you, you’ll feel great, you’ll find resources you never thought you had” din Triathlon Training for Dummies or fi valabile pentru US of A, aci ne simţim bine dacă ne putem uita de sus la ăia care termină după noi. Urît.

În plus cum, avînd în vedere atitudinea, nu au mulţi participanţi şi nici mulţi voluntari, pe ăia care-i prind îi folosesc la maxim pînă li se apleacă de stat la pîndă să nu scurteze careva traseul. Se plictisesc şi încep cu: „Cîţi mai sînt după tine? Încă unul?! Mă plictiseeesc, spune-i să se grăbească”. Păi io promit să nu scurtez nimic ca să nu trebuiască să mă supravegheze careva, lăsaţi oamenii să se plictisească în altă parte…

Ei şi bomboana de pe colivă a fost cînd un nene în vîrstă, tot respectul că e în formă, da’ nu aşa tratezi un alt triatlonist, a început să urle isteric din fugă la mine să nu scurtez traseul că e interzis! Io alergam pe iarbă în loc să alerg pe asfalt pentru că mă duruse glezna o săptămînă juma’ înainte, ce traseu oi fi scurtat în mintea lui nu ştiu…

Aşa că am fost supărată sîmbătă, a fost o zi grea căci a fost foarte cald, de data aia chiar aş fi avut nevoie de umpic de încurajare. Ei, da’ ce nu te omoară, te pregăteşte de Ironman 😀 Las’ că or să vadă ei 🙂

Da’ mă gîndesc că io-s genul care, dacă tot fac ceva, aleg să-l fac bine pînă la capăt. Nu să las un singur pahar de apă pe masă în condiţiile în care mai ai doi participanţi în concurs… Da’ mă rog, sîmbăta asta e ultimul din sezon, dacă-mi trece buba din cot şi de pe fund dobîndită glorios la o coborîre prin pădure în ziua în care şi la Tour au picat ca muştele (am apăsat frîna prea tare pe un teren praspăt nisipat, roata a alunecat şi io m-am trezit pe jos, se mai întîmplă, n-a fost nimic grav, m-am ridicat şi am plecat mai departe), mă duc cu urechile închise căci pînă la urmă ce fac fac pentru mine 🙂 Da’ e trist că ar putea fi tare haios…

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Despre accidente şi accidentări&8221;

  1. …bine că mai scri pe blog şi mai află omu’ despre ultimul triatlon, şi de căzături…
    Ai dreptate, ar putea fi tare haios…dar şi organizatorii sînt ”oameni” şi au şi ei limite… 😦 ..dar IRONMAN este ţinta, nu? şi acolo trebuie să ajungi OŢELIT! ..

    ..şi noi ne uităm la Tour, de la început…au căzut, săracii, pe capete…asa ceva nu am mai văzut, ca-n ziua cînd au pus de protest, în cap cu Cancellara şi au boicotat sprintul final…şi ieri pe ”pavatele” din Paris-Roubais( oare aşa se scrie??)…grea viaţă de ciclist, Oana! 🙂 las’ că trec şi amintirile naşpa..dar bune-s şi astea la ”pensie” 🙂

  2. Haidi, bre, condica de plîngeri şi reclamaţii nu-i deschisă 🙂 Suie-te-n trin şi-ţi arăt live bubele 😀

    Corect, şi organizatorii e oameni, ei să fie sănătoşi 🙂 Ne-om mai antrena şi ne-om duce să vedem alţii cum organizează 🙂

    La Tour cad cum nu i-am mai văzut să cadă vreodată… E drept că nu urmăresc de mult ciclism 🙂 Îmi pare rău de Lance, 2 minute în urma tricoului galben pe motiv de pană… Roubaix se scrie, da’ am înţeles despre ce e vorba 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s