4

minca-l-ar mama de romantic :)

Pe cine? Pe cine? Pe Tomsescu, bineinteles! Stati sa va povestesc 🙂
Nu stiu daca va mai amintiti din telenovela care a rulat o vreme pe „Oama’s weblog”, da’ Oana are o soacra in afara casatoriei 🙂 Daca exista, respectiva soacra are si o zi de nastere care a fo’ ieri.
Booon. Petrecerea fara lautari va avea loc miine si Oana, ca o oama bine-crescuta ce este, nu concepe sa mearga fara cadou.
Acu’ vreo citeva zile isi intreaba consortul: „Ce-i luam lu’ mama ta?”. Flori, sosi instantaneu raspunsul. „Nu putem, flori i-am luat si anul trecut…”. „Flori in ghiveci?”,mai incerca u raspuns Tomsescu, la fel de incorect 🙂
Vazind ca n-am sa am parte de vreun ajutor, am facut singura brainstorming 🙂 Si ieri noapte mi-a venit o idee!
„Tomsescule? Dormi?”
„Acu’ ca m-ai trezit, nu mai dorm…”
„Stiu ce-i luam mamei tale! O rama faina in care bagam poza aia de grup de cind am fost la Belgrad in vizita la rude!”
„Culca-te, tu…”
De dimineata am reluat ideea si, incintata ca, alaturi de un tort de casa productie proprie, putem sa ne ducem mindri de ce cadou am pregatit, intreb: „Ce te-ai face tu fara mine, Tomsescule?”
„I-as lua flori mamei drept cadou…”

Sah si mat :))))

5

17 ianuarie

o fo’ au ba azi cea mai depresiva zi din an dupa cum au scris in ziare? Voi ce ziceti? Mie serios ca mi s-au parut oamenii mai imbufnati decit de obicei! Io zimbesc tuturor si mai mereu primesc reactii pozitive – azi daca mai zimbeam mult cred ca mi-o luam pe cocoasa, toti au fost toti cu fundu’-n sus!

7

Salutări din Paris :)

Pentru că ne-a făcut mamele noastre norocoşi şi pentru că EasyJet a hotărît că poate scoate bani de pe ruta Zagreb-Paris şi retur, ne-am luat bocceluţa şi am plecat în oraşul beculeţelor şi al decoraţiunilor de Crăciun chic 🙂 Imediat după Anul Nou, continuînd tradiţia inaugurată anul trecut de a ne lua vacanţă cînd lumea începe să se întoarcă, încet-încet, la muncă 🙂 Urmează relatarea 🙂
Continuă lectura

5

Filozofii de triatlonistă :)

Afară-i frig şi ninge, plimbarea de seară ne-am făcut-o prin cartier, acum e momentul, la o cană de ceai, să reflectez puţin 🙂

Că-s triatlonistă ştiţi, că avem un plan de bătaie mulţumită antrenorului-şef, dl Tomşescu, bănuiţi. Conform planului azi am avut testare la înot: 1500 de m, obiectivul fiind să terminăm în 37′ 30” (io), respectiv 36′ (Z.). Nu numa’ că am atins obiectivul, da’ l-am dărîmat de nici acum nu s-a ridicat de la podea: io am terminat în 36′ 35′, iar Zlatko în 33!!! Eu am continuat în acelaşi ritm şi am terminat 2 km în 48′ 45” ceea ce e de foarte bine avînd în vedere că la triatlonul baban pentru care ne pregătim ori ieşi din apă după 2 km de înot în max. 55 de minute, ori nu mai ieşi deloc că oricum mai departe nu te lasă să mergi 😀

Ce înseamnă asta:

Continuă lectura

7

La mulţi ani, 2011 :)

No, dragilor, a mai trecut un an! Cu bune, cu rele, cert este că a trecut repede 🙂 Spre sfîrşitul lui am cam tăcut pe blog – în puţintelul timp liber pe care l-am avut am înlocuit wordpress-ul cu facebook-ul, şi panoul de editare cu mestecăul şi tocătorul (am decis că e mai avantajos să fiu creativă în bucătărie pe motiv că palavrele nu ţin de foame 🙂

Gîndindu-mă că si-gur nu mai a rămas nimeni pe recepţie, eram gata să trag oblonul şi să dau de ştire că 2011 pentru mine o să fie anul fără reţele sociale şi blog. Că m-am decis la o nouă provocare, pe lîngă încercarea de a jongla în continuare cu 2 slujbe, şi anume să închei cu succes un triatlon baban bine organizat de german (nu zic mai mult că-s superstiţioasă, aţi văzut că am zis de Krk şi pînă la urmă nu s-a ţinut 🙂 şi că tot suflul şi energia mea vor şi cheltuite în acea direcţie, drept pentru care adio, am rămas fără cuvinte 🙂

După care am intrat aici, acasă la mine 🙂 Unde era soare şi cald, veselie şi încîntare, drag de viaţă şi optimism 🙂 Refugiul unde „Life is good!” chiar dacă uneori e grea… 🙂

Şi mi-am dat seama că neuronul meu e mai fericit într-un mediu în care trebe să-şi pună mintea la contribuţie ca să transpună în cuvinte sentimente şi experienţe de viaţă mai mult sau mai puţin memorabile. Că „add picture” şi butonul de „like” te prostesc şi te-mbie la lenevit în timp ce-ţi dau iluzia că eşti înconjurat de prieteni cărora le pasă de tine – cum zice Zlatko? „…şi maimuţa învelea ciocolata în staniol…” 🙂

Şi uite-aşa m-am răzgîndit 🙂 Nu mă las de scris! Să ne auzim cu bine şi anul ăsta, mai rar, mai des, mai lung, mai dens, după posibilităţi, la o poveste şi-o cafea 🙂 Atunci nu-mi rămîne decît să ne urez s-avem un an numa’ bun de povestit!