Filozofii de triatlonistă :)

Afară-i frig şi ninge, plimbarea de seară ne-am făcut-o prin cartier, acum e momentul, la o cană de ceai, să reflectez puţin 🙂

Că-s triatlonistă ştiţi, că avem un plan de bătaie mulţumită antrenorului-şef, dl Tomşescu, bănuiţi. Conform planului azi am avut testare la înot: 1500 de m, obiectivul fiind să terminăm în 37′ 30” (io), respectiv 36′ (Z.). Nu numa’ că am atins obiectivul, da’ l-am dărîmat de nici acum nu s-a ridicat de la podea: io am terminat în 36′ 35′, iar Zlatko în 33!!! Eu am continuat în acelaşi ritm şi am terminat 2 km în 48′ 45” ceea ce e de foarte bine avînd în vedere că la triatlonul baban pentru care ne pregătim ori ieşi din apă după 2 km de înot în max. 55 de minute, ori nu mai ieşi deloc că oricum mai departe nu te lasă să mergi 😀

Ce înseamnă asta:

  • că dacă vrei (şi munceşti pentru asta şi ai răbdare), poţi. Acum 15 luni cînd m-a trăznit ideea să swim, bike, run, cot la cot cu Zlatko nu puteam să înot crawl mai mult de 25 de m. Îmi amintesc (mulţumesc, blogule :)) că teama că n-am să pot înota 750m dintr-o lovitură mi s-a arătat în vis :)) Şi-mi amintesc (de fapt tot blogul mi-a amintit :)) că primul înot în Jarun de 1km juma’ a fost un dezastru – mi-a fost rău şi abia am terminat în 50 de minute. Bine că orice se poate dac-o iei pas cu pas, orice obiectiv poate fi atins dacă îl bucăţeşti, nu descurajezi şi nu te aştepţi să te transformi în Andy Potts peste noapte!
  • mai este o chestiune demnă de ţinut minte pentru drumul către realizarea planului: lasă-i pe ceilalţi în pace. Vezi-ţi de performanţa ta, de culoarul tău, de timpul tău, compară-te cu tine însuţi. Maare lecţie, greu învăţată, sper că şi asimilată 🙂 Azi am fost la bazin cu un amic, Ironman în devenire, care văzîndu-ne pe noi aşa de hotărîţi şi puşi pe fapte mari, şi-a pierdut cheful de înot şi nu l-a mai regăsit 🙂 Mi-a părut rău de el, da’ trebe să înveţe şi el lecţia. Şi eu am simţit frustrare uitîndu-mă la înotătorii şi poloiştii cu care ne intersectăm la bazin cîteodată, da’ mi-am dat seama că asta nu mă ajută să înot mai repede 🙂 Probabil că voi înota ca ei cînd voi petrece mai mult timp în apă decît afară 🙂  Pînă atunci mă bucur de rezultatul meu muncit şi meritat chiar dacă în continuare voi ieşi ultima din apă la triatlon 🙂
  • mă mai gîndeam într-o zi: merită oare să tragi de tine să alergi cînd mai degrabă ai zace, să înoţi cînd toată lumea mere la un vin fiert, să te chinuieşti să înveţi la bătrîneţe să mergi cum trebuie cu biţa? Şi pentru ce? Ca să termini un triatlon, doo, trei? Pentru tot atîtea de momente de euforie – şi alea negarantate din cauza diverselor elemente surpriză? 🙂 Normal că merită! Nu o să aduc argumentul cu „e sănătate curată” pentru că, vorba ceea, la ce-mi foloseşte să mor sănătos, deşi faptul că mă simt mai în formă decît m-am simţit vreodată pentru mine are valoare mare 🙂 O să zic că omul are nevoie de obiective pe care să le bifeze ca să se simtă împlinit. Triatlonul, eu zic că mai mult decît alte sporturi pentru că distanţele sună supraomenesc :)), te ajută nu numai să descoperi că poţi mai mult decît crezi, să te organizezi şi să planifici mai bine, ci şi să descoperi că viaţa e un triatlon!  Şi dacă viaţa e un triatlon înseamnă că şi calea spre mulţumire deplină pe toate planurile poate fi bucăţită şi cucerită :)

Gata, suficientă teorie pentru azi :)))

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Filozofii de triatlonistă :)&8221;

  1. Regula lasa altii in pace am citit undeva – dar scria sa trebuie sa te concentrezi numai pe chiestie care poti schimba. Cred ca se vorbea despre competitie si scria ca nu ai destul energie sa le pierdi incercand sa influnecezi ceva ce nu poti schimba.

    Alta chiestie care vreu sa zic ie ca am notat ca profesionisti mereu vad situatia in competitie din partea positiva – una a terminat bici 12 minute dupa aia prima si a zis – yuppi inainte de competitie credeam ca diferenta fie 20 de minute; it’s a mental game si energia nervoasa pierduta ie energia pierduta;)

  2. Ştii cum este, pînă nu înveţi pe pielea ta, lecţia nu e asimilată cum trebuie :))) Mulţumesc pentru comentariu – e foarte fain 🙂

  3. servus, Oana!
    Ce multe sînt schimbate aici!… mult maro faţă de optimismul tău pe care îl recunosc! Dar liniile de caiet dictando sînt faine, şi pe întreg, e bună impresia! 🙂

    N-am ştiut că ai realizat aşa un record la înot, toată stima pentru ambiţia de a te autodepăşi!
    E drept că e foarte uşor să şezi şi să îi aplauzi pe alţii şi să spui că tu nu ai putea veci să faci ca ei!
    Dar şi că toată lumea poate să-şi depăşească limitele şi să se ambiţioneze să facă ceva?!…. nţţ!!
    …….trebuie să fii foarte motivat sau să ai în ADN sămînţa aia de VREAU şi POT! 🙂

  4. Ma bucur ca-ti place cum am redecorat de inceput de an 🙂 Mie imi place tema asta si pentru ca in cap de blog ai link catre paginile mele de facebook, twitter, flickr – cum am veni 4 in 1 🙂 Si cind o deveni prea cacanie atmosfera, punem poze colorate 🙂

    PB-ul meu la inot – multumesc pentru felicitari, am mai facut un pas, da’ mai am pina devin inotatoare adevarata 🙂

    Si, in final, vreau sa ma repet: oricine isi poate depasi limitele – e demonstrat stiintific :))) Sau daca nu este, demonstrez eu :))) Motivatia cea mai puternica tot din interior vine, iar in ADN cu siguranta e inscrisa dorinta de a fi mai rapid in virful copacului decit leopardul, iar adrenalina e responsabila cu implinitul respectivei dorinte :))) Ce vreau sa zic e ca daca n-am fi fost in mod natural predispusi la depasit propriile limite, acum discutam in pestera 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s