Salutări din Labin :)

Unde cîştigă Oana la duatlon o sticlă de vin :)))

Un weekend fenomenal, doamnelor şi domnilor, ceea ce vă doresc şi dumneavoastră – dacă n-a fo’ ăsta, nu-i nimic, următorul 🙂 Cu o plecare sîmbătă de dimineaţă din Zagreb spre Pola (hai să fiu decentă, poate mă citesc copii :)), aterizare la Medulin urmată foarte rapid de încălecarea bidiviilor şi o plimbare de toată frumuseţea cu bicicleta prin Istria, prin păduri verzi, pe lîngă livezi şi vii cu pămînt roşu, pe drumuri bătute mai puţin de maşini (două fetiţe băteau mingea în mijlocul străzii, iar un nene se oprise în mijlocul trecerii de pietoni să se uite la nu ştiu exact ce, toţi localnici :)), cu un cocktail (cola şi apă minerală în pahare de Tuborg, for the record :)) la punctul de întoarcere, Vodnjan, care cînta şi se veselea că tocmai începuse un festival al vinului şi uleiului de măsline 🙂 O zi caldă şi însorită cu vînt răcoritor şi elan încurajator :)))

N-au fost rele nici plimbare de seară prin Medulin, nici terasa de sub părul înflorit unde ne-am aşezat – pizza n-a fost o minune, da’ cine e flămînd după 71 de km nu face mofturi :))) Nici apusul de soare 🙂 Şi nici supriza totală a serii, vizionarea lui „Charlie and the chocolate factory” – sau să-i zic „Charlie e la fabbrica di cioccolata” că l-am văzut pe un post italian – de mult îl pîndeam :))

Urmată de o altă minune de zi, uşor mai vîntoasă, da’ nu mă plîng că vîntul s-a potolit fix cînd a trebuit-adică pe perioada concursului :))) Duatlon sprint la Labin, alergare prin iarbă, deal şi vale, biţă vale şi deal, participanţi vreo 35, io şi două junioare am ţinut steagul sus pentru sexul frumos, da’ m-am bucurat că la super sprintul organizat pentru pici au participat jumi-juma’ băieţi şi fete! I-am aplaudat cît am putut!

A fost tare fain! Dacă n-aş fi cîştigat nimic altceva decît experienţă, tot ar fi fost un cîştig fenomenal! Despre organizatori şi dedicarea lor v-am zis anul trecut, anul ăsta s-au întrecut pe sine şi au pus la cale o competiţie incredibilă pentru o mînă de oameni cu plăceri ciudate 🙂 Am avut cip, am avut escortă a poliţiei, am avut tot ce ne-a trebuit de la apă pînă la mîncare, am avut parte de un traseu fenomenal şi de o terasă unde am păpat şi am felicitat cîştigătorii ca-n poveşti!

Am fost a treia gagică per total în competiţia (măi, i-a zis Cupa Croaţiei la duatlon sprint, aşa-i că sună periculos? :)), am primit cupă, am fost prima (şi unica:) ) senioară şi am primit şi medalie (aurită :))) şi o sticlă cu vin de Istria), iar speakerul, cînd am trecut linia de sosire, mi-a strigat „Oana Băcanu, Triatlon Klub Jarun” şi apoi mă jur că a zis, în română, stînga-dreapta :)))

Viaţa e mai frumoasă după un efort fizic, plimbarea prin cetatea Labinului mai relaxantă şi cremşnitul mai delicios 🙂 Marea e mai albastră, iar drumul spre casă mai scurt 🙂

V-am pupat, tovarăşi! Life is good 🙂

P.S. Vreau să mulţumesc pe această cale inspiraţiei, antrenorului şi fotografului fenomenal care este Zlatko şi să-i dedic această a doua victorie, poate mai importantă decît prima, din cariera mea 🙂 Te pup (şi la anu’ te depăşesc la vale :D)

P.P.S. Mai multe foto pe flickr şi facebook!

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Salutări din Labin :)&8221;

  1. Zambet in poza, zambareti cat cuprinde in text… aici e de mine!

    Trebuia sa fiu azi la un maraton toooocmai la Cluj, dar n-am ajuns. Uite c-am trait atmosfera concursului aici, la tine…
    Bine te gasesc si felicitari, Oana!

  2. Nota zambareata a postului tau m-a prins si pe mine! Nu putea trece neremarcata, de altfel! Felicitari! Si la cat mai multe victorii! Imi place cum scrii!

  3. multumesc, svea, si ma bucur ca am transmis un pic de buna dispozitie 🙂 serotonina si endorfina m-au tinut si azi, toata ziua am fost exuberanta – traiasca duatloanele 🙂

  4. Măi, ce bine că ai şi scris despre aventura de anul ăsta la Labin….nu că nu ar fi fost destul de vorbăreţe pozele!
    Dragă Oana de la triatlon club Yarun, felicitări încă o dată pentru medalie, cupă, vin de Istria şi pentru ce bine ţi-a părut că ai participat la încă o competiţie! …iar eu merci de poze, că tare mi-au plăcut! (locuri faine pe-acolo, albastru mult şi case vechi, linişte şi flori de primăvară…) :))
    Vică întreabă:”şi Zlatko?” ….eu zic:” e mai greu să cîştigi la seniori….sînt mai mulţi concurenţi decît concurente.!”…..dar se vede că nu contează medalia ci distracţia şi lupta cu sinele! Dacă greşesc, pardon! 😀
    Aşa că, vă dorim la cît mai multă distracţie! 🙂

  5. Sunt aica si eu:)nu am comentat pentru ca dupa laude care am primit nu a fost nimica de comentat:))
    Eu am fost in locu 6 in categoria(din 8 ) si 21 din 35 in general. Dar de adeverat am verificat locurile inainte sa scriu-nu sunt importanti de loc. Scopu a fost sa avem o weekend placut se am reusit in plin. Tot restu-medalie si cupa si vin ie numai bonus:)) si mai important potem sa exageram cu poveste despre cum avem luptat contra vint care a suflat tot timp in piept, deal care nu termina niciodata, pietre pe terenu de alargat:))

  6. @isis si anuntator la concurs a zis ca Oana zambeste 25 ore per zi-nu iest singura care a observat asta:))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s