Franja 2011 :)

No, dragilor, a mai trecut o Franje (un maraton pe două roți la care am mai participat în 2008, 2009, 2010 :), asta a fost a treizecea ediție și am scos pălăria cînd am văzut un participant în vîrstă purtînd un număr de concurs special, cu steluțe aurii, pe care scria că a fost prezent la toate cele 30 de ediții 🙂 Bravo lui! Poate peste încă treizeci de ani o să primesc și eu cu Zlatko numere șmechere pentru clienții fideli 🙂

Mă gîndeam înainte să pornesc la cei 156 de kilometri că iar o să fie fenomenal și că o să trebuiască să dau copy-paste articolului de anul trecut :))) Nu e cazul pentru că, deși ce ne place nouă la Franja rămîne neschimbat de la an la an, fiecare ediție are povestea ei de neuitat 🙂 Dar să purced în a vă povesti despre ce-a fost de neuitat anul acesta 🙂

De data asta obiectivul principal a fost să termin cu zîmbet 🙂 Anul trecut mi-a fost greu, am fost fericită la final că a fost gata, dar n-am avut energie de zîmbete 🙂 Apoi mi-am dorit să fiu un pic mai rapidă decît anul trecut 🙂 Mint, aș fi vrut să fiu cu o oră mai rapidă decît anul trecut 🙂 Și am vrut să-i satisfac fantezia lui Tomșescu și să merg și eu ca biciclistul în pluton că și el a decis să meargă cu mine deși (deocamdată :)) el poate mai repede decît mine 🙂

În pluton am mers, și în coada și în capul lui, și cred că Zlatko e mîndru de elevul lui 🙂 Mai rapidă decît anul trecut am fost în ciuda căderii de care o să vă zic mai încolo 🙂 N-am fost cu o oră mai rapidă, dar aia e din cauza căderii de care o vă zic mai încolo 🙂 Și de terminat cu zîmbet am terminat 🙂 La asta au contribuit multe – vremea minunată (am plecat pe soare, pe parcurs s-a înnorat, ne-a și stropit o ploicică, motiv să cîntăm „I’m (cycling :)) and singing in the rain :), asta însemnînd că nu ne-a ars soarele deloc și nici nu ne-am deshidratat!), fanii entuziaști ai Franjei care au ieșit mai mulți decît oricînd la aplaudat – mamă, ce-am mai chiuit și ce le-am mai mulțumit și ce de încurajări am primit :), traseul frumos și verde pe care anul ăsta l-am băgat în seamă mai mult – anul trecut n-am reușit să mă relaxez suficient cît să văd cu adevărat pe unde merg :)) și organizarea de nota 10!

Că tot vorbesc de organizare, anul ăsta am înregistrat o premieră absolută – am căzut de pe biță :). Stupid, vorba lui Zlatko, nici o cădere nu-i deșteaptă 🙂 Mergeam bine, eram la 8 km de cel de-al doilea urcuș al zilei, cam la jumătatea maratonului. Io la coada grupului. Decid că e momentul să pap un gel cu cofeină. După el se bea apă musai. Țineam bidonul în mînă cînd a venit o ușoară curbă la dreapta. Am vrut să pun mîna pe ghidon ca să corectez traiectoria ținînd în continuare bidonul în mîna stîngă. Aveam de gînd să mai beau și apoi să pun bidonul la loc. Am mai făcut mișcarea asta de multe ori la viața mea, dar de data asta bidonul mi-a alunecat, am vrut să-l prind, m-am dezechilibrat și m-am trezit pe pămînt :)))

No și aci vine partea cu organizarea beton și oameni inimoși de mare ajutor. Nici nu apucasem să mă ridic că deja doi băieți, cred că tot localnici ieșiți la pozat, erau lîngă mine. Am zis că totul e ok și imediat s-au postat la 5 metri în spatele meu să avertizeze ceilalți bicicliști că e un obstacol pe drum. A apărut Zlatko, auzise bușitura, și încă un nene care s-a oferit să-mi dea apă și să sune ambulanța, apoi, împreună cu Zlatko, s-a uitat la biță că aia mi-o fost grija cea mai mare 🙂

De ambulanță nu a fost nevoie – cumva m-am desprins de pedale, în cădere am executat un fel de triplu flip cu dublu tulup și m-am rostogolit fără să rup nimic și fără să mă zdrelesc 🙂 Cred că dacă mă filma cineva puteam să fiu folosită de exemplu pentru un material despre cum să cazi de pe bicicletă ca la carte! :))) Acuma, cînd adrenalina s-a consumat și bubele au început să doară bilanțul e: o zdrelitură pe mîna dreaptă și la un deșt pe stînga, o bubă în palma dreaptă, simt mușchii gîtului care mi-au ținut capul sus să nu dau cu el de pămînt, un pic de vînătaie pe umăr-spate dreapta și umăr-spate stînga, doo vînătăi pe lîngă genunchi și fund dureros că pe el am aterizat la final :))) Un flecușteț!

Pe biță am zdrelit-o un pic, dar am putut pleca mai departe după ce a examinat-o Zlatko și i-o făcut ceva la roata din spate și schimbătorul de viteze, nu știu exact ce 🙂

Între timp a sosit și una din motocicletele organizatorilor – sve u redu? totul ok? Este! Sigur nu chemăm ambulanța? Mergeți cu mașina pînă la Ljubljana? Nooo, merem pînă la următorul punct de alimentare și mai vedem acolo 🙂

No și ziceam de organizare – la Franja practic în fiecare an am avut cîte o problemă. În primul an am mers singură la maratonul mic, mi-a picat lanțul și m-am extenuat un pic. În al doilea mi-a picat șaua. În al treilea mi-a fost tare greu, anul ăsta am căzut. Dar de fiecare dată m-am simțit în siguranță și am primit ajutorul de care am avut nevoie! De-aia o să mai merg și, dacă e că aleg unde să cad de pe biță, apăi cred că Franja e cel mai indicat loc 🙂 Mă scuip să nu mă deochi ce noroc am avut, mulțumesc universului pentru grijă și lui Zlatko pentru răbdare și ajutor 🙂

Vă ziceam că totul s-a întîmplat repede, așa de repede că n-am avut timp să mă sperii 🙂 Constatînd că totul e ok, am zis că vreau să merg mai departe, că nu vreau să-mi scrie DNF (did not finish) lîngă nume. Dar e drept că mi-a cam pierit din avînt și au revenit temerile legate de demarare în pantă și coborîre, am mers mai cetuc și am pierdut timp destul, DAR AM TERMINAT!!! 🙂

Bine e că spre final mi-a revenit cheful de zburdat (with a little help de la chimia srl și anume gelurile cu cofeină :), am condus chiar o grupă, două și am terminat în forță 🙂

Pe drum ne-am făcut iar prieteni – oamenii-s vorbăreți și deschiși, de mine se lipesc ușor, dacă ne-am și înțelege mai bine… 🙂 Așa zicea Zlatko, care a ascultat ce vorbeam eu în spate cu un nene, că ne-am înțeles cum s-a înțeles el cu tatăl meu pe vremea cînd nu vorbea română – tata vorbea de pești și Zlatko de Budapeșt 🙂 Un alt nene care m-a tot lăudat că sînt în formă, cu el am mers împreună spre final, s-a bucurat că poate conversa cu Zlatko că io nu prea l-am priceput. La final ne-a zis că ar fi fericit s-o convingă pe soția lui să meargă cu bița. I-am zis că orice e posibil, eu acum cinci ani nu știam să merg pe bicicletă. S-a mirat, m-a felicitat, cu siguranță i-a zis soției și, sper eu, că și asta o va convinge să pedaleze pentru că e chiar fain 🙂

Ce să vă zic, viața e frumoasă cînd biciclești singur sau în grup, în tăcere sau pălăvrăgind 🙂 Cînd atingi un obiectiv, cînd vezi că ești mai bun decît erai anul trecut pe vremea asta 🙂 Cînd descoperi despre tine ceva de bine ce nu știai – că ai abilități înnăscute de a cădea corect de pe biță 🙂 Cînd îți dai seama ce norocos ești 🙂

O săptămînă plină de noroc și descoperiri vă doresc 🙂

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Franja 2011 :)&8221;

  1. iuhu, bine ca esti ok, ca vanataile trec 🙂 nu m-am gandit niciodata ca oamenii au timp si de taclale cand fac efort fizic (asta plecand de la experienta mea de sedentar, care atunci cand alerg, de abia ma concentrez sa respir si sa nu crap pe parcurs :))) ) Dar cred ca asta inseamna profesionalizare in domeniul activitatilor fizice 😀

  2. mulțumesc, mulțumesc și sînt de acord cu tine – buba trece, experiența de povestit nepoților la gura sobei rămîne 🙂 chef de taclale este că nu respiri greu decît cînd faci efort foarte mare și-ți bate inima tare, tare 🙂 io am ajuns la concluzia că aș fi un cățărător mult mai rapid la Franja dacă n-aș răspunde tuturor bicicliștilor trecuți bine de prima tinerețe care intră în vorbă cu mine la deal :))) dar n-ar fi foarte politicos :)))

  3. Felicitări pentru a 4-a Franja parcursă pînă la capăt! 156 km(bv-nisto şi retur)…felicitări pentru perseverenţa de a continua şi după accident.:D Am început cu felicitările deşi vestea că ai căzut nu sună prea bine, chiar de e ”ambalată” aşa de optimist ca şi cum ar fi fost triplu flip cu dublu tulup în pat! :)…iar după descrierea bubelor chiar că n-ai căzut doar în fund..
    Şi te cred că vrei şi număr cu steluţe speciale….pînă atunci înveţi slovena sigur 😀

  4. Mulțumesc, mulțumesc din tot sufletul meu de perseverent încăpățînat 🙂 Cît despre bube – cine are chef de povestit pe blog după cădere, n-a picat prea rău :))) Mai bine că am atins cu toate alea cîte puțin șoseaua decît să căzut pe o mînă, de exemplu, și s-o fi rupt 🙂

  5. Pingback: Din blogosferă: borduri înalte în Bucureşti, dar e frumos cu bicicleta la piaţă | Bicla.ro – pentru bicicliştii urbani amatori

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s