Despre începuturi, evoluție și apogeuri :)

În bucătăria mea, unde altundeva 🙂


/arătarea zilei cu antioxidanți :)/

Școala e gata, și a mea și a lor – niște absolvenți de generală defilau azi prin centrul Zagrebului cu tricouri bleu pe care scria cam așa: „am terminat a opta/ mister e exact cum/ să nu mai pierdem vremea/ hai să ne-mbătăm acum”. Aș pune smiley, dar nu-mi arde de rîs că io într-o lume bețivă, fără umor și imaginație nu vreau să dau naștere la urmași.

Dar altceva voiam să vă zic. Dacă școală după-amiază nu e, e timp berechet pentru alte activități cum ar fi executarea unui fel de pandișpan-chec-prăjitură cu zmeură și afine roșii din grădina mamei-soacre care momentan se răcește pe masa din bucătărie (pandișpanu’, nu mama soacră :)) – cînd îl tai vă pun și poză ilustrativă 🙂

Bătînd io ouăle de zor mi-am amintit de începuturile mele în bucătărie. De vremurile cînd, o gîză fiind, cu soră-mea două, pofteam din cînd în cînd la „ceva dulce”. Cînd mama nu era acasă, luam cartea de bucate, făceam un inventar la ce aveam din ingrediente și purcedeam la a pregăti niște alea dulci și unsuroase (neștiind să umblăm la cuptor, toate rețetele erau transformate pentru a putea fi prăjite în ulei :)). Apoi mîncam tot, ștergeam toate urmele, mai greu era de șters mirosul de ars din bucătărie după care mama se prindea că iar am fost vrednice :).

Apoi m-am făcut mare. Am învățat să fac cartofi prăjiți și ochiuri. După rețetă 🙂 Cred că am atins apogeul măiestriei mele culinare cu o pizza făcută în colaborare cu prietenul meu de atunci și împărțită cu familia lui – toți au supraviețuit, sănătoși să fie și numa’ pizze bune să mănînce 🙂

A mai trecut ceva vreme, am plecat la București cu serviciul, acolo mîncam senvișuri, merdenele și sarmale de la supermarket că mi se părea o corvoadă să fac io ceva cu mîna mea 🙂 Deși, sătulă de uscături, o dată mi-am luat legume congelate pe care le-am pus la fiert, le-am stropit cu unt și le-am mîncat cu pîine 🙂 Nu aveam încredere că pot mai mult, dădusem rateuri serioase la viața mea așa că mă mulțumeam să amestec salată verde cu măsline și iaurt 🙂 Oh și am făcut un spanac după instrucțiunile telefonice ale mamei mele – n-a fost rău, numai puțin prea sărat 🙂

Apoi am pus mîna pe o revistă cu rețete și am făcut o tocăniță. Noi orizonturi s-au deschis instantaneu! Rezultatul aducea a tocănița mamei, gust recunoscut și plăcut care mi-a dat un nou avînt 🙂 Am făcut și escalop cu cartofi natur la care am mestecat toată noaptea de anul nou, dar papanașii au ieșit buni 🙂

Apoi am reîntregit familia în afara căsătoriei peste hotare și, dintr-o dată, a trebuit să gătesc pentru doi, luînd în considerare tot felul de nevoi speciale ale partenerului de viață 🙂 Tot cu rețeta în mînă am reușit să cuceresc noi culmi ale bucătărelii 🙂 Ciorbe, supe, paste, pizze, gulașuri, ghiveciuri, ba chiar ardei umplut și musaca… Am ajuns la așa un nivel de încredere în forțele proprii că eram convinsă că nu pot rata vreo mîncare, vreo prăjitură, vreun tort :))) Ceea ce s-a mai întîmplat din cînd în cînd – duș rece menit a mă aduce cu picioarele pe pămînt 🙂

Am reușit chiar să fac față cu succes avalanșei de informații cu privire la ce-ar trebui să mănînce un triatlonist (cine-ar fi zis că o să mă uit vreodată la cîți antioxidanți are mîncare din fața mea :))) și uneori am gătit ca pentru profesioniști, două părți carbohidrați, o parte proteine :))) Tot cu rețeta în mînă, evident 🙂

Însă alaltăieri m-am surprins inventînd o mîncărică 🙂 Acum cu siguranță s-ar găsi cine să obiecteze că dacă pui mazăre, morcov și dovlecel peste o ceapă călită, stropești cu suc de roșii și presari mărar nu poți primi premiul pentru cel mai inventiv bucătar – da, dar așa am reușit să fac ordine în frigider :))) Și tot îs mîndră de mine că n-am căutat pe internet rețetă, ci m-am lăsat dusă de inspirație :))) Cale lungă am parcurs, fain e că gătitul a încetat să mai fie o corvoadă și găsesc tot mai ușor răspuns la întrebarea „io ce mai fac de mîncare azi?” Oare care-o fi următoarea etapă? :)))

Poftă bună, dragilor 🙂

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Despre începuturi, evoluție și apogeuri :)&8221;

  1. poza arata foarte bine 🙂 eu cred ca fiecare ar trebui lasat sa experimenteze (e mult mai funny decat orice reteta din carte) – eu asa am reusit sa mananc o tona de legume si sa mai scad din mofturi… culmea e ca am mancat toate chestiile pe care le-am facut, chiar si cele nereusite sau experimentale, ca erau facute de manutele mele :)))

  2. poza e ușor acrișoară, dar vorba ta, nu va rămîne nimic din ea :))) eu pe tine te-am admirat mereu pentru naturalețea cu care amestecai puiul cu ananas și de atunci mi-a rămas în cap că adevărații bucătari n-au nevoie de rețete 🙂 e drept că-i haios să gătești la inspirație și te simți mai mîndru dacă iese bine decît cînd gătești ca la carte 🙂

  3. … urmatoarea etapă a fost la mine să notez ceva care a ieşit, din improvizaţie, foarte gustos…că poate îţi vine să o repeţi vreodată şi nu mai şti cum !

    Ei, şi mai cred că oricine mai greşeşte cîte ceva în bucătărie…şi nu neapărat din nepricepere! Mi-era milă de mumi ,care făcea cozonaci minunaţi de obicei, fămîntaţi pînă aluatul făcea băşici …cum se necăjea cînd aluatul nu vroia să crească şi se lăsa ca o turtă(era făina proastă..sau drojdia…pe vremea aia se întîmpla des) dar îl coceam cumva şi era gustos, nu ne supăram prea tare! Las’ că data viitoare o să fie mai bine!

    Totul e să îţi păstrezi calmul, şi găseşti imediat soluţia să dregi ce nu a ieşit bine!..dacă-ţi place să improvizezi! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s