Pe scurt (?!!) despre Zagreb Open 2011 :)


Sau „festivalul triatlonului croat” cum l-a numit Federaţia Croată de Triatlon, îmbătată probabil cu apă din lacul din imagine 🙂 Tot ei au văzut o organizare la standarde vestice, iar participanţii străini cu nemiluita – io şi o mînă de sloveni :))) – i-au asigurat că cea de-a cinşpea ediţie a Zagreb Open a devenit un punct de reper pe harta triatlonului internaţional. Mda 🙂 Senzaţia mea a fost că organizatorii au răsuflat uşuraţi cînd o gătat cu ceremonia de premiere – l-au bifat şi pe ăsta, pînă la anul pot să doarmă liniştiţi 🙂

Bine-o fost că am reuşit, sosiţi fiind de la opt – startul fiind la 10.30 – să plătim cotizaţia, că de înscris ne înscrisesem online, să ridicăm numerele de concurs reciclate de la nu ştiu ce Corporate Games, să ridicăm cipul şi să ne scrie numărul de concurs pe umăr şi picior :))) Zău că nu ştiu ce se făceau dacă le veneau mai mult de o sută de oameni :))

Soare da şi vînt puternic, lume în mare parte cunoscută, participantă la toate disciplinele (supersprint, olimpic, ştafete, triatlon pentru toţi, paraolimpic, de toate am avut 🙂

Bine-a fost că am mai primit un tricou maaare de dormit în el, imediat la start – niciodată nu poate zice omul că are destule din astea 🙂 Dar m-am hotărît să încep să merg pe la triatloane mai serioase să primesc şi io tricou de finisher pe care să-l port cu mîndrie prin cartier 🙂

Bine-a fost că am fost vreo zece gagici la start, una n-a terminat, dar nu contează, numărul participantelor aproape s-a dublat faţă de anul trecut 🙂 Eu am apărat cu succes ultimul loc, dar despre asta mai încolo 🙂

Au pornit băieţii, fetele n-au mai pornit după 15 cum era în program, nici după 10 minute cum anunţaseră, ci 5 că aşa s-au hotărît organizatorii – apreciez flexibilitatea lor, ce să mai zic 🙂 – numa’ că io, luată repede, am uitat să-mi pun doapele anti-rău de lac în urechi :))) Noroooc că am înotat două ture cu ieşire din apă şi le-am pus atunci că le aveam în buzunar că altfel la primu’ organizator mă opream şi-i vărsam în poală micul dejun :)))

Am fost absolut entuziasmată, fericită şi exuberantă cînd am văzut pe ceas la ieşirea din apă după un kilometru jumate 36 de minute! Făcînd un calcul rapid am ajuns la concluzia că voi putea înota 2 kilometri în mai puţin de 55 de minute care-i limita la triatlonul german la care, apropo, am primit confirmarea, îs pe lista de participanţi!!!

Extazul m-a ţinut pînă la finish cînd am aflat că anul ăsta am înotat mai puţin de un kilometru jumătate :))) Probabil pentru că anul trecut am înotat mai mult 🙂 Acuma o să merg săptămîna asta la Liga de înot, şi ei înoată un kilometru juma’, sper doar să aibă metrul ăla bun cu ei :)))

Pe biţă am pornit în forţă – nu că aş fi fost io doritoare de viteză, dar cum m-am suit pe biţă am auzit o voce suavă în spatele meu: „mergem împreună?”. Era Daria Pletikapa, campioana Croaţiei la toate felurile de triatlon 🙂 Probabil făcuse trei din cele şase ture de Jarun pînă am ieşit io din apă. You don’t say no cînd te întreabă un campion ceva așa că m-am ţinut de ea cum am putut juma’ de tură, pînă am văzut un concurent întins pe jos şi un alt nene lîngă cerînd ajutor – am încetinit să văd despre ce e vorba, mi-am dat seama într-o clipită că nu mie îmi ceruseră ajutorul, dar deja era tîrziu s-o mai prind pe partenera de biță care o terminat cu aproape o oră înaintea mea :)) Poate mai bine aşa că de continuam să merg cu 38 la oră probabil că aş alergat în patru labe cei zece kilometri de final :)))

Bine a fost că a bătut vîntul şi am mers restul drumului singură :))) Asta da exerciţiu că la triatlonul german, mai lung, drafting is not allowed adică fiecare mere singur. Bine a fost că am terminat partea de biţă cu bine, fără cauciucuri sparte în ciuda cioburilor văzute la un moment dat pe asfalt – trebuie să ştiţi că complexul Jarun nu e numai locul unde se desfăşoară punctul de referinţă pe harta triatlonului mondial, ci şi loc de petrecere avînd în vedere cluburile multe şi dese :)))

Am alergat folosind tactica mea preferată – survival mode :))) V-am zis c-o fost cald? Bine că nu m-am gîndit că mai am de alergat zece kilometri că renunţam 🙂 M-am gîndit mereu: „pînă la umbră… încă un pic… pînă la apă…”. Aia chiar a fost bine, a fost apă şi de băut şi de stropit şi voluntari – triatlonişti mai mici de vîrstă, participanți la supersprint, care ne-au ajutat mult, tot respectul meu lor!

Şi aşa, în indiferenţa generală a trecătorilor, am făcut un kilometru, apoi încă unul, şi încă unul… Am încurajat pe cine am putut, mai ales pe gagici şi bine am făcut că am primit şi eu încurajări cînd mi-a fost mai greu. Mi-a sărit ţandăra definitiv cînd n-am primit al treilea elastic de păr şi am decis să organizarea sucks :))) Z. a fost ulterior de acord cu mine, declarînd că mișcarea browniană e mai organizată decît Zagreb Open anul ăsta 🙂

Să mă explic: am alergat 4 ture a cîte 2,5 km. La finalul fiecărei ture trebuia să primim un elastic de păr, dovadă că am trecut pe acolo şi n-am scurtat traseul. Poate vă întrebaţi la ce au folosit cipurile atunci – de decor :))) Ei şi aşa de greu mi-a fost la a treia tură că numa’ gîndul că iau brăţara şi îs aproape gata, mai am o tură şi termin m-o făcut să merg înainte. Cînd n-am primit-o, în schimb primind îndemnul să număr cîte ture am făcut, parcă mi-a murit pisica 🙂 O furie neputincioasă m-a cuprins, sună absurd poate, dar parcă mi-a furat cineva o brăţară de aur de 100 de grame, aşa m-am simţit 🙂

Dar am terminat cumva. Cu 18 minute mai repede decît anul trecut în condiţii mult mai grele – parcă am concurat într-un cuptor cu ventilanţie :)))

Apoi pastele au fost buune, iar şezutul pe iarbă la umbră – o desfătare rară şi deosebită 🙂 Am cîştigat iar la tombolă, de data asta bandă pentru înfăşurat pe ghidon, şi am aplaudat învingătoarele. Pînă la urmă a fost o zi care-a meritat trăită 🙂 Life was good 🙂

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Pe scurt (?!!) despre Zagreb Open 2011 :)&8221;

  1. Nu mă aşteptam să comentezi pe blog din vacanţă….Măi, ce păţanii la Zagreb Open 2011! ..bine că nu te-au învins şi ai continuat concursul…Pozele au arătat tare bine, cinste fotografului! O întrebare mai am, că nu am înţeles: a trebuit să mai faci un tur pentru că nu aveai şi al 4-lea elastic?
    Bravo pentru timp mai bun în condiţii mai grele de parcurs şi …ţinem pumnii la Algau triathlon!

  2. N-am alergat mai mult decit trebuia, pina la urma, cind s-o gatat elasticele, s-a mers pe incredere 🙂 problema mea o fost urmatoarea -atita au insistat organizatorii asupra regulilor ca nu ma asteptam ca ei sa fie primii care sa le incalce. Ma indoiesc ca vreun triatlonist e pus pe scurtat traseul, cu totii sintem acolo ca sa ne testam limitele nu ca sa tragem foloase necuvenite asa ca ori mergeau pe incredere de la inceput, fiecare stie ca are de facut 4 ture si numara -asa am facut pe bita -, ori, daca au hotarit ca trebe dovada ca ai alergat toate turele, trebuiau sa se asigure ca au elastic pentru toti altfel o frustrezi pe oana mica pentru care, la un moment dat, brata respectiva s-a transformat din dovada ca n-am fentat intr-un fel de recompensa si motivatie sa merg mai departe 🙂
    Multumesc pt urari, trebuie sa gindesc pozitiv si sa ma pregatesc sufleteste de incercare- mai e mai putin de o luna 🙂 it’s going to be fun 🙂

  3. Doamne sfinte, domnule Tomsici, da’ incepeti sa scrieti intr-o romana mai buna decit conationalii mei:))
    Oana, te citesc de mult, as citi mai mult (mai ales despre Croaaaatia…) Bafta la triatloane si biatloane si monotloane sau cum le-o zice. Bafta voua, in general.
    Alina R.

  4. Bună, Alina 🙂 Mai întîi o dezmințire – eu am scris comentariul de mai sus de pe contul domnului Tomšić că așa sîntem noi, împărțim tot 🙂 Am făcut modificarea apoi ca să nu mai creeze confuzii 🙂 Dar asta nu înseamnă că Zlatko nu merită felicitările tale pentru folosirea limbii române – eu încă mă mir că-mi citește și comentează articolele 🙂

    Apoi trebuie să zic că mă bucur că mă citești și vreau să-ți fac pe plac: o să scriu mai mult despre Croația, doar să-mi zici ce te interesează mai mult 🙂 Mulțumesc pentru gîndurile bune și îți urez și eu, la rîndul meu, mult succes și lecturi plăcute 🙂

  5. …..ei,Oana, bine că ai depăşit momentu’ cu elasticele şi eşti pregătită să treci or’ş’ce de încercări..ăsta-i semn că se antrenează şi se întăreşte şi psihicul o dată cu fizicu’!
    ..sper să se compenseze organizarea la Algau, şi să fie fun şi plăcere să concurezi!

  6. Uite ca am si trintit o greseala: „intr-o romana mai buna decit a conationalilor mei” era, ufff!
    Si da, caciulirea in fata lui Zlatko pentru performanta lingvistica (de tine nu mai spun). Sper ca intr-o zi sa ajung si eu cu hrvata mai departe de hvala, dobar dan si kava bez mljeku.
    Oana, imi place sa citesc orice ai scrie: imi insufli optimism. Imi da prin cap ca ar trebui sa ma misc si eu macar prin oras cu bicicleta mea care rugineste pe balon, poate as prinde culori si chef.
    Despre Croatia imi place sa citesc cam orice. Ca orice om care a calcat prin Istria si Dalmatia ca turist, am facut o pasiune bolnavicioasa pentru toata tara – cu tot cu zagorje, more si planina, cu muzica (Prljavo Kazaliste!!!).
    Alina R.

  7. Draga Alina (asta a fost în croată :),

    Nu te îngrijora pentru greșeli, mai ales alea de gramatică 🙂 Oameni sîntem și e ușor să dai enter cînd comentezi și să mai scape o greška (greșeală 🙂

    Cît despre croată, știi mai mult decît crezi: čaj (ceai, pe ăsta sigur îl știai :), tuš (duș), vojnik (la ei înseamnă soldat), kokoš (găină :), osiguranje, sapun… :)))

    Mă bucur că te-ai simțit bine în Croația și ai amintiri plăcute și sper să mai vii, poate ne și întîlnim 🙂

    Srdačan pozdrav (un salut inimos 🙂
    Oana

    P.S. Zlatko adaugă că sigur știi ce înseamnă nema problema – eu zic că deja ai absolvit nivelul de începător 🙂

  8. Pingback: Diverse de sîmbătă seara :) | Oama's Weblog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s