Despre domni tineri :)


(dovada irefutabilă că oi fi io multe, dar fotomodel nu :)))

Azi îmi dau întîlnire cu Tomșescu după servici în centru la magazinul Dancing Bear (așa-i zice în original, nu mă credeți? :)) Avea de luat un CD pentru un coleg. Eu eram convinsă că știu unde ne vedem. În grabă, am trecut valvîrtej pe lîngă un RBA a cărei fațadă se află în reconstrucție și am observat cu coada ochiului că viteza mea le-a atras atenția agentului de pază și a unuia din muncitori. Ajungînd unde credeam eu că e magazinul, descopăr că era de muzică, dar nici urmă de urs care dansează, ăstuia îi zicea Aquarius (mamă, ce nume zoofile :)). Telefonez consort pentru indicații prețioase. „Ooo, ai trecut de mine! Întoarce-te…”

Mă întorc din drum cu o privire rătăcită și confuză. Băieții pe lîngă care trecusem deja mă abordează:
„Spuneți, domnișoară, cum vă putem ajuta?”
„Caut magazinul Dancing Bear… Pe aici trebuie să fie…”
În același timp unul a zis, arătînd cu mîna: „Aici e!”, celălalt a solicitat informații cu privire la ce fel de magazin este. L-a lămurit agentul de pază: „De toate au, inclusiv bilete la Red Hot Chilli Peppers… Domnișoară, nu-i așa că o să le spuneți că v-am ajutat să-i găsiți, drept urmare le-am făcut vînzare și că merităm două bilete la Red Hot Chilli Peppers? Poate ne dau…” :)))

Am rîs, am mulțumit, pe Zlatko l-am găsit :).
Îi povestesc pe drum pățania, concluzionînd că, la vîrsta mea, din ce în ce mai respectabilă, dacă tineri domni mi se adresează cu „domnișoară” e de bine :)))
„Draga mea, atîta timp cît se oferă să te ajute, stai bine” :)))

Am rîs iar :). I-am zis că nu știu dacă știe, dar tinerii din Zagreb îs bine crescuți. Rar nu cedează locul persoanelor în vîrstă în tramvai 🙂

Iar tinerii domni îs foarte politicoși. Cînd eram mult mai tînără, la Brașov și București am avut de îndurat grosolănii muuulte pornind de la fluierături și comentarii mai mult sau mai puțin măgulitoare pînă la o găleată cu apă în cap primită în drum spre Teatrul Dramatic – mă grăbeam și n-am avut cum să nu trec pe lîngă Spitalul Militar… „Vai, dragă, ce bine-ți stă părul! Te-ai dat cu gel?” :))) Nu, e ud. Bine că era vară 🙂

La Zagreb oricît de singură și de tîrziu m-aș plimba, nu mi s-a întîmplat să se poarte cineva necuviincios… De fapt mint. Acum cîțiva ani, o prietenă m-a vizitat. Zlatko era plecat din oraș, eu am așteptat-o singură la gară seara, ZET (RAT-ul lor) ne-a dus acasă 🙂 Dar am avut de mers o bucată pe jos și dintr-o mașină în viteză cineva a strigat: „Ce fac frumoasele?”, după care a dispărut în noapte :))) A fost momentul cel mai plin de emoții al existenței mele zagrebiene 🙂

Mi-am adus aminte de poveste că merge televizorul pe fundal și un nene explica ce poți face ca să te aperi folosind cheile de la mașină :))) Am preferat să vă scriu vouă în loc să-l ascult :))) Noapte bună!

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Despre domni tineri :)&8221;

  1. dom’le, da, nush de ce se poate ca altii, din alte tari, sa fie educati, iar romanii nu. zau, io in RO nu ies in fusta scurta, pantaloni scurti feri-ma Doamne, zici ca-s muslimanca sau ceva :D. in Austria in schimb, cred ca goala daca iesi pe strada si tot nu se ia nimeni de tine. nush zau…

  2. Eu am gasit o explicatie: e spiritul latin, singele fierbinte, pasiunea din inima lor care da pe afara cu suieraturi :))) romanii din povestea mea iubesc femeile mai mult decit Cartarescu, din pacate n-au trecut de stadiul in care trageau fetele de codite ca sa-si exprime afectiunea :))) ghinionul fetelor :))) si, vorba ta, macar de-as fi fost vreo diva atragatoare – eram o aparitie durdulie cel mai des in uniforma de liceu – sacou mov si fusta pantalon lunga neagra :)))

  3. oh, good point :D, asta m-a socat si pe mine. avem fo optshpe ani asa, eram imbracata pana la gat (literalmente! cu pulover pe gat & co.), in culori inchise (asa mi se parea mie cool p-atuncea) bai nene si se ia unu de mine la metro la romana, nu mai scapam de el, ptiu, piei drace! 😆 marea diva, unde era 😀 😀 nenicaaaaaaaaaa! paream mai mult baietoi asa 😀 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s