Gînduri pe doo roți (3)

Beeei, fii atenta ca nu te mai opresc cersetorii sa-ti ceara bani! Maaaama, ce mistoooo :)))

In preajma sarbatorilor s-au inmultit binisor cei care se dau nevoiasi si implora ajutor. Pe strada, in gara, pe linga magazine, banuiesc ca vor sa profite sa-si faca plinul ca daca acum nu e virf de sezon nu stiu cind e.

Initial am zis ca de la mine nu cer de-aia ca nu apuca, trec prea repede pe linga ei cind merg cu bicicleta :). Dar ieri era locul ingust, a trebuit sa ma opresc ca n-aveam loc de o doamna care se oprise sa dea bani unei tigancuse cu copilul de mina… Am asteptat cuminte sa se dea la o parte, curioasa fiind daca am sa aud: „daaaa si miiiieeee…”. N-am auzit. Cred ca m-a scanat rapid si a evaluat: masina n-am, nici macar bani de transport in comun – evident, e clar ca n-am nici bani de dat :)))

Azi, in schimb, la gara, asteptind trenul spre schimbul doi si infulecind un burek am primit o solicitare la care am raspuns dind din cap hotarit: NU!. M-am mutat mai incolo si, amintindu-mi ca portofelul mi-e intr-un buzunar usor accesibil al rucsacului, l-am scos sa verific. I-me-diat a venit solicitanta! M-am razgindit cumva? Nu, vai…

Nu dau de pomana oricit de lipsita de inima as parea. Lunga mea experienta din Crucea Rosie si vasta experienta de viata m-au invatat ca cine are cu adevarat nevoie nu se arunca in fata turistului cu lacrimi de crocodil in ochi. Platesc taxe si impozite, deci finantez sistemul de asistenta sociala asa cum e el, bun, prost. Oh si uneori cumpar reviste de la oamenii fara adapost (exista o organizatie care ii ajuta sa scoata o publicatie a lor, oamenii semneaza contract, au un regulament de comportament pe care daca il incalca nu mai vad ajutor, e un fel de servici pentru ei si mai e si destul de faina revista, in fiecare numar sunt povesti cu oameni care au reusit sa scape din situatia lor grea cu rabdare si munca). Si flori de la batrinelele mele mai cumpar… 🙂

Dar divaghez, ideea e ca nu dau bani celor care miorlaie ceva in fata mea. Chiar daca as avea bani sa dau tuturor n-as face-o, pentru ca nu cred ca le fac vreun bine pe termen lung, sint convinsa ca as reusi doar sa incurajez nemunca :(. Majoritatea celor care cer is oameni, femei, barbati in toata firea care nu par sa aiba vreo problema care sa ii impiedice sa munceasca… Nu stiu ce sa zic de copii, pe aici nu prea sint, ii vad doar in compania adultilor, ca instrument de sensibilizat – nici lor nu le dau, nu asta e modalitatea de a-ti cistiga o piine…

Apropo de asta „Da si mie ca n-am de piine” e o exagerare pe care nu o inghit. Dupa ora 8 seara la brutaria din cartierul meu toate produsele costa cu 50% mai putin ceea ce inseamna ca iti poti cumpara piine cu monedele adunate de pe jos in plimbarea prin parc… Alta s-a alaturat initiativei „cumpara si pentru cel care vine dupa tine si n-are bani suficienti”. De-aia zic, in ziua de azi, in orasul in care traiesc, nu exista sa nu ai piine. Nu-mi plac exagerarile, exagereaza-mi intr-o privinta si nu te mai cred mai departe. Mda, o problema grea pentru vineri dupa-masa, ma duc sa alerg, poate gasesc o solutie 🙂 Voi dati? Cui ? Cit sau ce? 🙂

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Gînduri pe doo roți (3)&8221;

  1. Probabil nu ţi-a cerut şi ţie pentru că ţi se citeşte pe faţă că nu dai…Foarte hotărîtă expresia, nu lasă vreo fărîmă de speranţă 🙂
    Eu dau cîteodată şi tot mă gîndesc că nu fac bine cînd văd expresia dezamăgită că e prea puţin sau vreo sticlire smecheră în ochi bătrîni( am păcălit-o şi pe asta!) Mă înverşunez să nu dau NIMIC cînd jelania e foarte sonoră şi insistenţa dusă peste limite.
    Ieri am văzut un cerşetor în piaţă, un amărît fără picior, care a lăcrimat cînd a primit de la o femeie o pîine..Da, sunt şi oameni foarte necăjiţi şi organizaţiile de caritate prea puţine.Lumea lasă bani în cutiile milei la biserică dar cine ştie ce cumpără banii ăia?
    Văd foarte multă publicitate TV, mobilizare pentru cazuri de copii bolnavi, sănătatea costă foarte mult dar eu nu răspund la solicitări. Sunt zgîrcită, paranoică? Mă gîndesc că banii ăia pot să ajungă în altă parte şi nu dau.
    Cred că aş da, aşa cum am făcut-o cînd lucram,de cîteva ori, pentru o persoană pe care să o cunosc.
    Am dus şi eu haine la containerele care au fost instalate prin oras şi sper să fie de folos cuiva.
    Aş putea să mă duc şi să ajut voluntar la pregătit-împărţit mîncare pentru vreo organizaţia samariteană care ar vrea să ajute pe necăjiţii înfometaţi, dar n-am auzit să fie nevoie.

    Oameni care flămînzesc şi nu sunt primiţi să lucreze pe undeva sunt, precis. Şi mie mi s-a întîmplat să-mi ceară să-i primesc să lucreze ceva în casă, curte dar nu am primt. Tot pen’că nu am încredere că sunt oneşti şi nu profită de neatenţie să fure ceva….(iar paranoia?!) Dar sunt şi cei care o duc bine din cerşit, poate mai bine decît dacă ar lucra undeva.
    Oricum nu sunt de invidiat nici ăia. Îmi spunea Geanina, cea mai tupeistă cerşetoare din centru, că au intrat în casă boschetarii în lipsă şi i-au furat ce au găsit mai bun pe acolo. De multe ori au aşteptat-o la întors acasă să o jefuiască de agoniseală.

    Despre ce ai povestit tu, mi se pare o lume mai bună acolo, cu magazine care vînd pîinea la jumate de preţ seara…la fel mi se pare ok să ajuţi pe unul care nu are bani suficienţi..sau să cumperi flori sau reviste de la cei care fac ceva ca să-ţi cîştige atenţia şi compasiunea, nu doar să miorlăie ceva cu mîna întinsă.
    Am mai văzut unul trăgînd dintr-o pungă cu aurolac, inspirînd cu sete…lîngă patiseria de pe Vlad Ţepeş de unde vin mirosuri îmbietoare şi pentru unul sătul.Ochii i s-au rostogolit şi.era clar transportat în altă realitate…am avut o stare de neputinţă, deşi poate ar fi fost mai bine să-i fi cumpărat ceva de mîncare??!Oare încerca să nu mai simtă aroma de plăcinte, de aia trăgea pe nas din pungă?

  2. Blog vienez, ne potrivim și în acest punct de vedere, ca să vezi 🙂 În altă ordine de idei i-am zis WordPress-ului că vreau să te followesc prin el -poate așa mă scutește să te mai caut prin spam, n-ar fi deloc rău 🙂

    Maman, e greu să-ți dai seama cine merită și cine profită, de-aia nu fac diferențe și nu dau nimănui… 🙂 Glumesc acum, dar e trist. Prietena mea Delia zicea pe facebook de cazul unei fetițe, Nora, bolnavă de cancer – părinții ei s-au zbătut, s-au strîns bani pentru ea, teleton, toată Croația a donat, fetița s-a dus în America pentru tratamentul acela revoluționar, dar scump, din păcate nu a supraviețuit, banii au rămas. Acum, la ceva timp, se descoperă că au dispărut din ei, fundația care i-a adunat a umblat la borcanul cu miere..

    Cît despre aurolac – mama, dar tu cînd ai intrat ultima oară să-ți iei ție o plăcintă de acolo pentru tine? Pentru că meriți și muncești încă deși, dacă viața ar fi dreaptă, ai sta cu genunchii la soare pe plajă și ai comenta de pe șezlong? Eu nu zic să nu ajutăm și nu judec pe nimeni, dar consider că noi sîntem în primul sînd responsabili pentru viața proprie – dacă respectivul preferă să tragă pe nas, să se drogheze în loc să-și ia de mîncare, trebuie să-i respectăm decizia… Ce-i mai greu: să te scoli în fiecare dimineață cu un ghem în stomac și să mergi la muncă chit că e greu, salariul mic, e stresant sau extenuant sau aurolac fiind, orașul să-l cutreieri? Aceasta e întrebarea. Așa că data viitoare cînd o să vin la Brașov să-mi iei mie o plăcintă bună de acolo că și io merit, muncesc de mă spetesc și contribui la doo bugete de stat, și român și croat, dacă nu monument comemorativ, măcar o brînzoaică să-mi iasă 🙂

  3. Pe vremea când eram studenți, ca toți cei de aceeași condiție cu noi, mergeam foarte mult pe jos. Îmi aduc aminte că, lipit de biserica de lângă noi, apărea din când în când un bătrânel care nu cerșea, nu agresa verbal pe nimeni, doar stătea sprijinit și dacă cineva își făcea pomana cu el, mulțumea cu atâta sinceritate încât, de multe ori ne dădeau lacrimile. După aproape 4 ani, în care l-am ajutat când am putut și cu cât am putut, am aflat ca nu mai exista și că, de fapt venea în fata bisericii doar atunci când nu mai avea bani pentru medicamente. Este singurul „cerșetor” pe care l-am ajutat vreodată.

    Prefer să donez haine (în stare bună) la Crucea Rosie, să cumpăr flori, zarzavat sau legume de la bătrânelele din piață – de la cele la care se vede că pe petecul lor de câțiva metri au pus doua fire de pătrunjel, câteva tufe de crizanteme, ghiocei, 2-3 cuiburi de fasole sau te miri ce altceva. A, și încă ceva, sunt mai împăcată dacă restul de la magazin îl las în cutiile destinate asociațiilor care strâng bani pentru cămine de copii sau bătrâni (sper doar ca destinația banilor din acele cutii sa fie într-adevăr aceea).

  4. Bianca, păi cum să nu ajuți așa un om? La asemenea cazuri m-am gîndit cînd am zis că cei care au cu adevărat nevoie nu se bat cu pumnul în piept și-și smulg părul din cap. Pe vremea cînd eram voluntar la Crucea Roșie am ajuns cu pachete alimentare la oameni care locuiau singuri, în condiții mai mult decît modeste, care se bucurau de pachetul ăla cu ulei și făină și biscuiți de parcă primiseră nu știu ce și care, întrebați cum o duc, ziceau că e bine și zîmbeau… Ne spuneau să mai mergem pe la ei, nu e musai să le ducem pachet… Oamenii ăștia erau în evidența serviciului de asistență socială, se făceau anchete sociale, de-aia zic: eu am încredere în sistem, bun, prost, există și poate fi dezvoltat.

    Cît despre asociațiile care strîng bani pentru copii sau bătrîni – eu mă gîndesc la o singură chestie: în epoca asta a lui facebook și twitter în care nu te poți ascunde nici să vrei, orice malversații ies la suprafață repede așa că nu cred că și-ar permite să folosească banii altfel decît declară. Părerea mea 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s