3

Zenu’, Cocoonu’ și amazonu’ :)

Știți povestioara aceea zen cu țăranu’, calu’, fiu’, armata și „om vedea”? 🙂 Așa-i că e faină? 🙂 Am și eu una la fel, a mea proprie și personală :)).

Acum doi ani, Herr Direktor a hotărît că merită să se cinstească. Cincinalu’ fusese îndeplinit cu succes, motive de bucurie avea, precum și bani în cont :). Sătul fiind de prăjituri și ciocolată, a decis că o să-și cumpere ceva mai substanțial, un încărcător nou de telefon de exemplu :))) Deștept lucrușor, io cînd am aflat că funcționează și ca boxe wireless m-am bucurat tare și am aprobat referatu’ de necesitate :))).

A urmat o dilemă: să-l luăm de la Zagreb, mai scump, sau să-l comandăm de pe amazon.de să vină prin poștă, mai ieftin? Gura mea spurcată o întrebat mai mult retoric ce ne facem dacă se strică cel comandat prin internet, dar obiecția a fost respinsă ca fiind nefundamentată întrucît entuziasmul pricinuit de aderarea Croației la UE și posibilitatea de a cumpăra chestii din Germania, de exemplu, fără taxe vamale era prea debordant :)).

Dăm pe repede-înainte povestea că deocamdată e de bine: omu’ a plătit cu cardu’, American Express, pachetul a sosit fără emoții, la poștă cînd l-am ridicat s-a adunat tot personalul să vadă dacă a ajuns într-o bucată, (ajunsese :)), după care am făcut schimb de informații legate de comenzi și plăți online :). Acasă a funcționat perfect, doi ani fără o lună ne-am bucurat de ascultat muzică, posturi de radio online, sunet de calitate și încărcat mobile :).

Pînă într-o zi de vară toridă de la sfîrșitul lui iulie cînd Denonu’ s-a încins și a făcut poc… Sau a făcut poc și s-a încins, nu am reușit să deslușim :). N-a mers trucul cu resetatul, n-a mers nimic, a fost clar: trebe dus la doctor. Verișoru’ audiofil al lui Z. o zis să nu ne facem griji că probabil s-o fi dezlipit un fir, se repară, nu-i bai.

Și-l duce Zlatko la servis la Zagreb: „Da’ nu mai aveți factura? Că poate e încă în garanție…”. Caută Zlatko factura, nu e de găsit, caută corespondența cu amazonu’ și își dă seama că, teoretic, aparatul mai era 3 săptămîni în garanție. Trimite un mail la amazon că s-o stricat produsu’, poate să primească o copie după factură?

O primit doo mailuri în nemțește din care am priceput noi că un nou Denon e pe drum! Evident că Z. s-o speriat inițial că a dat comandă de încă unul și, mai grav, că l-o fi și plătit că nu e deloc greu: un click și e al tău, bani în cont să ai :)) Dar nu a fost cazul, factura însoțitoare era cu 0 EUR și mesajul se încheia cu rugămintea să-l trimitem pe ăla bulit înapoi prin poștă pe cheltuiala lor! Șoc mare, am citit de treișpe ori, am dat mesajele la tradus autorizat (cu google translate :))). Sună repede la servis, nu vă atingeți de chestia aia rotundă albă că venim să o luăm înapoi, mulțumim frumos! După care am plecat în vacanță gîndindu-ne că o fi fost un vis frumos și că, totuși, am înțeles ceva greșit :)). Ba chiar am zis că sîntem șmecheri – nu-l trimitem pe ăla stricat pînă nu-l primim pe cel nou :). Dar nu o fost păcăleală de 1 aprilie, cînd am ajuns acasă ne aștepta înștiințare că a sosit noua jucărie: IUPIIIIIIII 🙂

Ridicat de la poștă, despachetat, băgat în priză, jucăria nu se pornește… Adică începe să-și instaleze software-ul, ajunge la 99% și se oprește. Ioooooooooi 🙂 Oprește, pornește, scoate din priză, caută pe forumuri, aprinde o lumînare, plătește un acatist, ni-mic.

„Stimate domnule amazon, cu regret vă informez că jucăria noo nu merge, uat nau?”

Suspans mare pînă a venit răspunsul plus calculat: pe care îl ținem, pe care îl trimitem înapoi? Dacă apelăm iar la servisu’ local oare ne dă cu cocoonu’ în cap? 🙂

Dar o venit frumos răspunsul, iar în nemțește, avem doo opțiuni avînd în vedere că un al treilea aparat nu ne pot trimite momentan: ori contactăm producătorul, ori trimitem tot înapoi și primim banii înapoi. Toți banii înapoi.

?!! Măh, ăștia nu e sănătoși. Fac mișto de noi, cum să-ți dea banii înapoi? :))) „Dragă, așa o fi la ei, fă-te că e normal și mulțumește frumos”, mi-am dat io cu părerea :))). După care ne-am apucat de împachetat :). A fost palpitantă și urmărirea pacheteler, dar au ajuns cu bine, am primit și confirmare și începusem să ne bucurăm că se termină povestea cu bine cînd o nouă întorsătură de situație o complicat pe mai departe povestea ca nu cumva să se termine prea repede :)))

Amazonu’ o trimes banii, dar în contul legat de cardul American Express desființat anul trecut :))) HAHAHAHA 🙂 Și acuma ce facem?

Scriem iar la amazon – așa am aflat că au rezolvare la toate :). De data asta mesajul kilometric o venit în engleză și ne-am distrat ca anul trecut cînd, trăgînd noi peste noapte la un han în Austria, am aflat tot ce trebuia și nu trebuia de la patronul guraliv, dar exclusiv pe limba lui. Doar a doua zi dimineața cînd o fost vorba de bani, achitat servicii și plată și-o adus omu’ aminte că o studiat engleza (judecînd după accent, probabil la Oxford :)). Zlatko o contactat și banca, din fericire și aci o mers lucrurile bine, or să vireze banii în contul curent al lui Z. așa că se pare că o să fie un final fericit (L.E. chiar i-au virat, și încă relativ repede, iuhuuu :)), de-acum ne putem apuca serios de căutat înlocuitor pentru Denon. Pe amazon.de? Nu, vai, cică să sprijinim, totuși, economia locală :)))

Concluzie: are omu’ ăsta al meu o baftă de mă crucesc cîteodată :))) Și io care mă gîndeam că și-o consumat tot norocu’ cînd m-o cunoscut pe mine… :))) Hai, weekend fain vă doresc, să aveți baftă la toate ca Tomșescu :)))

Fără categorie
0

Da’ cu glutenu’ cum stați? :)

Nu știu dacă o ajuns vestea pînă la voi, da’ glutenu’ e nou’ colesterol! Să vă feriți, mamă, că face ravagii :). Nu-l mai mîncați că vă balonați :))). Mai ales dacă-l combinați cu broccoli :))).

„Da’ e cu făină?”, mă-ntrebă o triatlonistă la ligă cînd i-am oferit o bucată de banana bread după concurs. I-me-diat m-am prins unde bate, e alergică la gluten, hait, la săracii oamenii ăștia nu m-am gîndit cînd am făcut prăjitura, m-am simțit io vinovată instananeu că mie nu-mi trebe mult să mă simt responsabilă de ceva :)). Evident ca am luat cutia din fața fetii să n-o văz cum se zvîrcolește pe jos (io așa-mi imaginez că se manifestă intoleranțele alimentare, e drept că n-am avut chef să dau un google search ca să verific :)) în timp ce răspundeam că are făină de grîu și o grămadă de alți alergeni.

„Nu, nu, dă-mi să văd cum e!”, a solicitat prompt și după ce a păpat de s-a săturat mi-o declarat că are și ea o rețetă cu făină de cocos parcă și că aia e mai bună :))).

Dacă pe populația generală o constipă, asupra populației triatloniste glutenu’ acționează mai ceva ca criptonita! Deci, cum să vă zic, te ții de un regim gluten-free și nu mai trebe să alergi un kilometru – o să fii pregătit de concurs din oficiu :)).

Evident că io n-am căzut în capcana asta, pe mine mă ferește zgîrcenia de multe belele – nu dau bani în plus pe ce scrie pe ambalaj, mai bine pun la pușculiță :)). Am zis că io și așa îs rezistentă la răceală și gripă, dacă nu-s tolerantă la gluten, mă antrenez :))).

Cînd colo, voila de vezi, aceiași cercetători (britanici? :)) care or descoperit că pe lîngă oamenii cu intoleranță pe bune (1%) există și oameni sensibiloși la gluten (ăia 18% care cumpără produsele din gama fără gluten ), acuma s-or răzgîndit: cică e efect nocebo :))).

Deci mofturi, tovarăși, din cele care mă fac să mă simt că am un avantaj semnificativ în fața semenilor în caz de, duamneferește, epuizare a resurselor :). Ca atunci cînd i-am oferit oo la micul dejun unei amice venite în vizită: „Eu mănînc doar ouă de țară!”, m-a refuzat repede și degeaba i-am explicat că, întîmplător, am oo de la  găini care au ouat cu zîmbetul pe buze sub nucu’ lu’ mama soacră, nu am răzgîndit-o :). Alminteri, să ne-nțelegem, io mănînc și ouă de oraș, nu mă deranjează cu nimic, imaginîndu-mi un scenariu apocaliptic în care toate găinile de curte mor, nu mai e nimic de mîncare pe lumea asta, doar ouă de la găini tratate inuman și chec de banane cu gluten :)).

Fără categorie
2

Io și el, un Gigel și-un Aurel :)

L-am prins pe Tomșescu că nu-mi mai citește blogul. L-am avertizat chiar că scriu despre el și nimic. E clar, nu mai ține la mine de-loc!

Hai că exagerez, mi-o cumpărat deunăzi cafea că a găsit la ofertă (deși aș putea considera gestul un fel de autoapărare – nici io nu vreau să am de-a face cu mine cînd îmi crește nivelu’ de sînge în cofeină :)) și o prăjină de trei metri (că-l rugasem să mă ajute să dau păianjenii jos de unde nu ajung singură, ce mai, așa băiat săritor ȘI cu ochi albaștri mai rar :)).

No, ș-apăi dacă astea nu-s dovezi de iubire purură, nu știu ce mai e… :)) În plus le știu exact pe toate cu care mă-nșeală (nici măcar nu-s bloguri, îs canale pe youtube, Global Cycling Network e preferata :)). Se poate și mai rău, dacă ar fi urmărit Procesul Etapei cu inima la gură și sonorul dat la maxim ca vecinu’? :))

Însă e drept că e umpic plin de sine de cînd se ocupă de blogul ligii noastre tri și duatloniste. Acolo publică vreun anunț important (pe care terasă bem după concurs, de exemplu – cafea, mă, că noi sîntem sportivi de performanță neserioasă :)), țac, un milion de vizitatori. Pune rezultatele, clasamentul general și trei poze, pac, zece milioane de hit-uri. Adică e normal să-și ia omu’ nasu’ la purtare, nu mai citește bloguri cu 5 cititori (da, da, crește număru’, mîine poimîine o să am și io zece :)) să fie el al șaselea și să-mi crească tirajul :)). Adică lui ce-i iese la faza asta? :). Pffff, vedetele astea…

Da’ nu-i bai, de-abia pot să-l bîrfesc :).

Hop, stai că m-am răzgîndit. Cred că are gînduri rele, vrea să mă sinucidă… O deschis televizooooru’… L-o dat pe un canal de muuuuzică unde cîntă unplugged un tînăr supărat rău pe viață… O răbdat un cîntec lălăit și apoi s-a strecurat tiptil din cameră. Io am zis că merge să bea un pahar de apă, i-o fi sete omului… Uf, că tare naivă sînt eu cîteodată: îs sigură că intenționat l-a lăsat pe nene să zbiere ca să-mi tai io venele și să rămînă singur cu păianjenii! Mă, trebe să recunosc că așa nu l-ar bănui de crimă nici un grup de lucru condus de Agatha și Sherlock :)).

Hai că iar vă păcălesc, omu’ nu-i multe, da’ distrat bag mîna în foc că e :))) De-am fi mai tineri aș zice că e îndrăgostit, da’ vorba aia, cine mai e îndrăgostit după aproape paișpe ani de relație? Gigel, lasă mîna jos că nu te cred :)).

Hai că l-am luat la întrebări cînd o ieșit de la duș și s-o băgat în pat, și o zis că, pur și simplu, a uitat de televizor :)). Alarmă falsă, tovarăși, să revenim la oile noastre :).

Fără categorie
3

Din seria „m-o făcut mama talentată la toate și la ce mi-o folosit?”… :)

…după Oana, exterminatorul de furnici și crescătorul de păianjeni, vi-o prezentăm pe Oana, desființătorul de mituri că vine toamna, bine-mi pare, avem marfă de sezon :)))

Mitul nr. 1: dacă te prinde ploaia, răcești :). De multe ori m-o prins cu toate că m-am străduit să alerg/biciclesc mai repede decît ea. N-am fost de fiecare dată echipată cu umbrelă, pelerină sau măcar un sac de plastic, da’ nu m-am îmbolnăvit, ha! Ploi de vară, ploi de toamnă, chiar și ploi de iarnă – aceeași lipsă de rezultat așteptat :). Am avut parte chiar de o ploaie de stele, da’ e drept că am urmărit-o de pe balcon și am înghițit o aspirină preventiv cum am intrat în casă :).

Mitul nr. 2: dacă transpiri și nu-ți schimbi tricoul i-me-diat, răcești :). Hai să vă dezvălui (da’ promiteți să nu mai ziceți la nimeni, bine? :)) ce se întîmplă cînd păstrezi tricoul pe tine: (ta-na-na, efecte sonore) – se usucă :))) Mai ales dacă e vară, e soare și adie vîntul :). Acuma e drept că dacă te sui pe un munte și acolo e răcoare, te simți mai bine cu ceva uscat pe tine, da’ de aici pînă la a intra în panică: „aoleo, ajung la spital cu pneumonie dacă nu mă schimb a-cum!” e cale lungă :).

Mitul nr. 3, de curînd investigat :), dacă te prinde ploaia, e frig, ești ud pînă la piele, dar îmbrăcat sumar, n-ai cu ce te schimba și decizi să te oprești oricum din pedalat, răcești 🙂 Ei, asta o fost supriză mare – știți ce s-o întîmplat? Am pus pe mine un prosop peste toate alea ude, am beut un ceai, doo și am dîrdîit pînă m-am uscat :))) Acuma nu pot să zic că de-abia aștept să repet experiența că, moamă, ce fain a fost :)) Da’ nici nu vă scriu din vîrful patului cu temperatură, ochii roșii și nasul înfudat, sau, duamneferește, din cimitir :))).

Mitul 4: dacă bei/mănînci rece, înghețat, congelat, faci roșu-n gît :). Ce să zic, bat în lemn ca s-o țin tot așa :), da’ n-am pățit-o vara asta, deși am insistat să mă răcoresc tot consumînd mîncare și beutură la temperatura gheții :)). Ba am venit și încălzită suplimentar după biciclit în toiu’ zilei și tot nu s-o-ntîmplat nimic :). Aviz lu’ fratele lu’ Herr Direktor care servește vinul alb la temperatura unei camere de la ecuator (păcat de vin, domnu’, mai bine țineți-l și-l facem fiert la iarnă :)) sau așteaptă să se topească înghețata ca s-o manînce (tii, bine că v-am zis că m-am prins că pot să i-o bag la microunde data viitoare ca să nu-și piardă răbdarea așteptînd :)).

Închei aci, pe mitul ăla cu trasu’ curentului îl las pe altă dată ca să nu fie șocu’ prea mare, da’ mai ziceți voi dacă știți vreo rețeta care nu dă greș, dar nici nu funcționează vreodată, vreun leac băbesc sau îndemn tovărășesc pe care să-l pun sub microscop și să aflăm: merge sau mințim poporu’ cu televizoru’? 🙂

Fără categorie
4

Io și el, o turturică și un turturel :D

„Iubitule, aș vrea să ne luăm menajer și bucătar ca să mă pot dedica scrisului pe blog…”, se auzi o voce pisicoasă.

„Cum să nu? Iubito, am găsit deja, mîine vin băieții la prima oră!”

„Vai, iubitule, așa devreme? Adică, ochei, mă sacrific dacă e necesar și mă treze…”

„Nu, nu, nu, iubito! Am greșit că nu m-am gîndit la somnul tău de frumusețe! Îmi pare rău… O să le zic să vină la unșpe, e bine așa?”

„Vai, iubitule, mulțumesc! Tu ești bărbatul pe care îl iubesc cel mai mult pe lumea asta…”

„Nu, nu, nu, TU ești bărbatul pe care…” :)))

V-ați prins probabil că scena de mai sus e extrasă dintr-o telenovelă că din viața mea si-gur nu e :). Nu de alta, da’ noi avem mai multe cuvinte de alint unul pentru altul – hahaha :). Și comunicăm cel puțin la fel de ideal :D.

Nooooo, dacă e să-mi facă vreun cadou, Herr Direktor îmi cumpără bidoane de plastic. Ăsta e un cadou frumos, nu știu ce părere aveți voi :). Să vedeți ce cadou mi-a făcut de ziua mea anul ăsta…

Ieșim noi la o alergare prin pădure cu comitetul de organizare al unui semimaraton de pe aci. Zburdăm veseli prin pădure și, la un moment dat, îl aud că-l întreabă pe comitet:

„Cîți bani cheltuiți voi pentru punctele de revitalizare de pe traseu?”

„O mie de kune (nota mea, fo’ 120 de coco), da’ de ce?”

„A, păi am găsit o rețetă de batoane energetice, homemade s#*t, alergi ca racheta! Îs bune rău, se fac repede și ies ieftin – nici doo kune pe bucată!”, anunță cu mîndrie în glas Z.

„Ai de probă?”, întrebă șeful comitetului de organizare, moment în care conversația o-nceput să-mi sune a discuție între traficanți :).

Aveam. Omu’ o mușcat dintr-una și cu gura plină o comandat: „200 de bucăți. Împachetate. Să puneți și un abțibild să se știe cine le face.”

Iooooooi, o să-mi fie greu să exprim toate sentimentele, toate gîndurile (și înjurăturile :)) care mi-au trecut prin minte în momentul ăla, dar am să mă străduiesc :). „Stimate Herr Direktor, ați făcut prea multă fizică cuantică și astrofizică la școală și economie n-ați mai apucat?”, am răbufnit în gînd, mîndră că io fac curs online de economie la Stanford :D. „Da’ mîna (mea) de lucru nu-i cost? Da’ costu’ de oportunitate? Adică în timpul ăla aș putea să-mi fac unghiile sau să-mi pun părul pe moațe… 🙂 Da’ tu nu te gîndești că ce nu-i problemă să faci pentru tine e problemă să faci pentru doo sute de oameni?!” Aveam să aflu că nici măcar io nu am anticipat în momentul ăla toate costurile implicate, incusiv pe cel de divorț :). Hai că iar exagerez, costul ăsta a fost evitat cu succes pentru că în continuare sîntem uniți consensual :D.

Da’ n-am întrebat cu voce tare că știam răspunsul, e clar că nu s-a gîndit, ce să mai… În plus io-s o soție supusă care nu iese din cuvîntu’ soțului! Hahaha, iar v-am păcălit :). Păi v-am zis că nu ne-am luat încă :). Am zîmbit fals și cînd am rămas între patru ochi i-am zis așa, ca unui copil de patru ani, cu fraze scurte și simple să priceapă: „Ai făcut o prostie mare. N-am comentat pentru că trebe să înveți o lecție importantă. O să facem bombițele împreună. O să plîngem de plictiseală pe rînd.” E că am fost zen? 🙂

No, nu vă mai țin că poate aveți treabă, povestea s-o terminat cu bine după trei zile lumină de muncă voluntară, un roboțel de bucătărie distrus și unul semi-avariat, o achiziție fără licitație de mașină de tocat carnea cu manivelă, multă transpirație, năduf și enervare :). Dar am supraviețuit, bombițele au fost apreciate (cred, știți cum e, dacă nu se plînge nimeni înseamnă că le-au plăcut tare :)), gaura din buget acoperită din banii de pîine și acum fac bișniță cu batoane energetice – 5 kune bucata, la 10 bucăți comandate, una gratuită :). Zi end 🙂 Acuma mă duc să fac o șarjă pentru uz propriu.

P.S. Rețeta o găsiți aci. Acuma ce făcea exact Z. pe blogu’ lu’ tanti asta fotomodelă cînd o găsit rețeta, mai bine nu mă întreb că iar bag divorț :).

P.P.S. Mama mea a zis să pun o poză și cum îs nu numai nevastă, dar și copil ascultător, mă conformez 😀

  

Fără categorie
3

Care-ai modificat genetic furnicile, mă? :)

Acuma io-s deosebit de specială, sper că v-am convins, dacă nu, o să mă străduiesc și mai tare, da’ să-mi vedeți furnicile… Mă întrec, zău!

La-nceput o fost simpatice, una, două, pe ici pe colo, vestitorii primăverii, ce mai, prilej de bucurie… „Lasă-le, tu, Oană, să aibe cu cine să se joace păianjenii…”, a implorat cu glas blînd Tomșescu. Păianjenii îs animalele noastre de companie – io motani sau căței nu vreau, Tomșescu a insistat că el a crescut printre pisici și ar dori totuși, alt compromis nu am găsit :). Le-am lăsat, nici nu m-am întrebat cum o ajuns la etajul trei, și așa am descoperit că păianjenii nu se joacă cu ele, ci le mănîncă (ce chestie, io ziceam că păianjenii îs lacto-vegetarieni :)). „Vai, ce bine, nu mai trebe să cumpărăm de mîncare pentru spaideri, iuhuuu!”, a ciripit consortul care de la mine o luat zgîrcenia, îs convinsă :D. L-am lăsat să ciripească, da’ io m-am apucat pe tăcute de decontaminat :D.

No, dară tot dau peste furnici, tot mai multe, identice și la fel, fără gust și fără miros, nu ca alea din curte de la bunica (atenție!!! se repetă scenariul cu roșiile de cumpărat!!! Care și pe ele le-a modificat genetic cineva, nu le-ar veni odată ideea să modifice și ceapa să nu mai piște la tăiat! :)).

Aaaa, da’ ziceam că-s deosebite furnicile mele – îs pentru că nu dau de ele în cămară, nu mănîncă firimituri de pîine, noooo… Dau de ele în baie (?!! Oare inhalează acetonă? Atunci îs cam fraiere că eu acetonă n-am :)), sub papuci în hol (le-am înțeles oarecum cînd am călcat în niște vișine, da’ sub papucii de asfalt? Ce caută acolo? Umbră? :)) saaaau, ăsta e misterul cel mai mare, în pungi de plastic. Goale și curate :)))

(apropo, știți trucul ăla cu picătura de apă pe lentila telefonului ca să iasă poza macro? ei bine, nu merge, bine că mai merge telefonul :))

Pînă aflu răspunsul, am băgat aspiratoarele în priză și mi-am suflecat mînecile, pe scurt am demarat campania de distrugere în masă, furnica din poză e penultimul mohican. Și mă vait și pe blog, cu canicula a mers, de cînd am făcut-o de ocară tot dîrdîi, încă nu m-am oprit :). Sau poate să dau cu ulei? 🙂

Fără categorie
2

Aventuri categoria muscă :)

Noi sîntem aventuriști mari, daaaa… Sîntem în stare să plecăm în vacanță fără un leu în buzunar, dar cu suficienți EUR, HUF, HRK și două carduri, just in case :). 

Pornim fără hartă și instrucțiuni cum să ajungem la destinație, dar pe rută biciclistică marcată din zece în zece metri :).

Gustăm bucătăria locală, dacă bucatele se numesc fix ca pe limba noastră: gulaș, langoș, gălușcă sau gomboț :))) Că nu sînt fix cum le știm (de exemplu langoșul cu brînză are brînza și cașcavalul pe din afară, nu în interior) e OK, abia avem ce comunica și compara :).

Apropo de mîncare, îs datoare cu un follow-up la dumneavoastră – am uitat să mă pozez cu bița cînd am ajuns duminică la Zagreb că mă bătea soarele în ochi și am fugit în casă, da’ vă arăt o poză de la triatlonul de azi (mulțumesc, Vesna!)
  
În lumina dimineții, din unghiul ăsta favorabil, cu zîmbetul pe buze, cu casca de baie pe cap și bronzată pe mîini și pînă la genunchi, zici că n-am pus nici un gram în ciuda dezmățurilor culinare gen:

Înainte:

  
Și după:

  
Hai că știu că aveți imaginație, mai înghesuiți în stomacul meu pe lîngă jumătate din platou o bere (500ml), o apă minerală, două castroane de supă cu fidea si doo salate asortate și combinate, și o felie-doo de pîine (ca să nu ziceți că normal că nu s-a pus căci n-am mîncat cu pîine :)) prînzu’-cină din penultima zi de biciclit, Nagykanisza-Koprivnica, 118 km :)))

No, toate bune și frumoase, da’ am simțit azi la alergat cum mi se strecoară tiptil gîndul ăla păcătos printre sinapse: „ioi, dacă aș avea cinci kile mai puțin…” :))) Da, da, aș levita, nu alerga, parol :)))

O fi de la căldură, o fi de la excesul de proteină animală, cert e că io-mi iau gîndurile în serios – azi la cină am mîncat o salată cu roșii, castraveți și ceapă :))) Fără telemea că-s la dietă :)))

Moamă, da’ și cînd m-o lua foamea pe la 10 seara… :))) Cred că o să mă uit tare urît la consort dacă mai zice o dată că lui îi e mai mult sete decît foame :))) Sau îi toc o ceapă în tocăniță că știu că nu suportă :). Și musai să mă interesez de bicicliada aia de-i zice Transcontinental – pleacă băieții din Belgia, chiar, ia să mă uit dacă și fetele, și au de ajuns la Istambul, cîștigătorul o făcut peste 4500 de km în 9 zile :))) Ș-apăi dacă și după așa o tură m-oi simți plin(uț)ă m-apuc de sumo, am zis :)))

Fără categorie