Vă ziceam săptămîna trecută de ultima revelație a verii înainte de tăcerea din august (podcasturile pe care le ascult au cam amuțit așa că iau aminte, vă pup și scot și eu muza la plimbare pînă în septembrie :))) – viața e o continuă negociere. Vă ziceam și că găsisem o carte care să mă îndrume să mă tocmesc mai bine.
Acuma, cine caută în ea tactici și strategii să obțină un salariu mai bun, un preț mai mic, o ofertă mai avantajoasă o să găsească suficient material de antrenament. Eu am luat acasă :))) două idei mari și late pe care aș vrea să le folosesc ma mult pe viitor în interacțiunea cu ceilalți.
Prima descoperire a fost că nu sînt nici prima, nici singura care a evitat să-și exprime păsul și a făcut compromis peste compromis doar ca să nu supere pe cineva. Cică e normal comportamentul, nu-i defect de fabricație, e dorința noastră înnăscută de a ne avea bine cu restul tribului. Din fragedă pruncie am tot auzit că trebuie să las de la mine (în alte cuvinte am adoptat strategia wimp-win cum îi zic în carte :))) și, eu luînd lucrurile mereu (prea) în serios, am cam întrecut măsura :))). Și nu-i bine că cei din jur în cel mai bun caz se obișnuiesc, aia dacă nu te iau de fraier și profită la maximum, și nici nu mai bagă de seamă strădaniile tale de ajungi să crezi că tu nici nu contezi, se adună amarul și frustrările și-ți fac rău la tensiune :))). Zice domnul Voss că nu trebuie evitat cu orice preț conflictul scos la lumină, cinstit. Că deseori îl ocolim numai de dragul păstrării aparențelor. Idealul ar fi să ne exprimăm dezacordul fără să fim dezagreabili. Că relațiile oricum se strică dacă baza nu-i solidă, dacă unul mereu cedează. Soluția ar fi să spun ceea ce e important pentru mine (aia înseamnă mai întîi să lămuresc exact cu mine ce e important și nenegociabil) tratîndu-i pe ceilalți, dar și pe mine, cu demnitate și respect. Simplu, nu? :)))
A doua idee, legată fix de identificarea și exprimarea păsului, e că emoțiile trebuie ținute în frîu. Toate tehnicile și strategiile de negociere din lume nu ajută la nimic fără autocontrol. Iritarea pune piedică gîndirii, furia e rareori productivă (bine, poate duce soțul gunoiul de data aia că am țipat la el, dar pe termen lung…). E nevoie de calm căci, dacă ce iese pe gură sună a acuzație sau amenințare, scad șansele să te asculte cineva și să ia în seamă doleanțele că și interlocutorul face scurtcircuit la creier :))) Pause. Think dacă e nevoie, Slow.It.Down. Trebuie depus efort și ascultat cu atenție ca să înțelegem ce vrea și celălalt că doar așa creativitatea poate folosi datele ca să găsească o soluție la problemă, un win-win adevărat. E că asta e și mai simplu? :))) Noroc că avem toată viața să exersăm :)))
Am mai găsit tot în cartea asta două îndemnuri pe care le-am aplicat cu succes pînă acum, dar doar pe jumătate :))) Primul e listen, listen, listen and then listen some more. Cică cel care ascultă cu atenție e cel care controlează conversația… dacă și zice ceva apoi care să-l aducă mai aproape de obiectivul dorit, nu ca mine care am ascultat și dat din cap :)))
Și a doua e No deal is better than a bad deal, cum ar veni mai bine nu cazi la învoială decît să accepți una dezavantajoasă pentru tine. Cică cine-i disperat are din start un mare dezavantaj, o poziție bună de negociere e cea în care sîntem pregătiți să renunțăm la tot. Și aici sînt expert, la ridicat de la masă că, vă ziceam, rareori am încercat să port tratative :)))
Și gata, suficiente pastile de înțelepciune că ce-i prea mult strică sau, cum zic autorii, e atîta informație că „it’s flat-out overwhelming, so much so that it loses its utility” :)))