Viața nu-i un sprint – partea a doua :)))

Vă ziceam săptămîna trecută de ultima revelație a verii înainte de tăcerea din august (podcasturile pe care le ascult au cam amuțit așa că iau aminte, vă pup și scot și eu muza la plimbare pînă în septembrie :))) – viața e o continuă negociere. Vă ziceam și că găsisem o carte care să mă îndrume să mă tocmesc mai bine.

Acuma, cine caută în ea tactici și strategii să obțină un salariu mai bun, un preț mai mic, o ofertă mai avantajoasă o să găsească suficient material de antrenament. Eu am luat acasă :))) două idei mari și late pe care aș vrea să le folosesc ma mult pe viitor în interacțiunea cu ceilalți.

Prima descoperire a fost că nu sînt nici prima, nici singura care a evitat să-și exprime păsul și a făcut compromis peste compromis doar ca să nu supere pe cineva. Cică e normal comportamentul, nu-i defect de fabricație, e dorința noastră înnăscută de a ne avea bine cu restul tribului. Din fragedă pruncie am tot auzit că trebuie să las de la mine (în alte cuvinte am adoptat strategia wimp-win cum îi zic în carte :))) și, eu luînd lucrurile mereu (prea) în serios, am cam întrecut măsura :))). Și nu-i bine că cei din jur în cel mai bun caz se obișnuiesc, aia dacă nu te iau de fraier și profită la maximum, și nici nu mai bagă de seamă strădaniile tale de ajungi să crezi că tu nici nu contezi, se adună amarul și frustrările și-ți fac rău la tensiune :))). Zice domnul Voss că nu trebuie evitat cu orice preț conflictul scos la lumină, cinstit. Că deseori îl ocolim numai de dragul păstrării aparențelor. Idealul ar fi să ne exprimăm dezacordul fără să fim dezagreabili. Că relațiile oricum se strică dacă baza nu-i solidă, dacă unul mereu cedează. Soluția ar fi să spun ceea ce e important pentru mine (aia înseamnă mai întîi să lămuresc exact cu mine ce e important și nenegociabil) tratîndu-i pe ceilalți, dar și pe mine, cu demnitate și respect. Simplu, nu? :)))

A doua idee, legată fix de identificarea și exprimarea păsului, e că emoțiile trebuie ținute în frîu. Toate tehnicile și strategiile de negociere din lume nu ajută la nimic fără autocontrol. Iritarea pune piedică gîndirii, furia e rareori productivă (bine, poate duce soțul gunoiul de data aia că am țipat la el, dar pe termen lung…). E nevoie de calm căci, dacă ce iese pe gură sună a acuzație sau amenințare, scad șansele să te asculte cineva și să ia în seamă doleanțele că și interlocutorul face scurtcircuit la creier :))) Pause. Think dacă e nevoie, Slow.It.Down. Trebuie depus efort și ascultat cu atenție ca să înțelegem ce vrea și celălalt că doar așa creativitatea poate folosi datele ca să găsească o soluție la problemă, un win-win adevărat. E că asta e și mai simplu? :))) Noroc că avem toată viața să exersăm :)))

Am mai găsit tot în cartea asta două îndemnuri pe care le-am aplicat cu succes pînă acum, dar doar pe jumătate :))) Primul e listen, listen, listen and then listen some more. Cică cel care ascultă cu atenție e cel care controlează conversația… dacă și zice ceva apoi care să-l aducă mai aproape de obiectivul dorit, nu ca mine care am ascultat și dat din cap :)))

Și a doua e No deal is better than a bad deal, cum ar veni mai bine nu cazi la învoială decît să accepți una dezavantajoasă pentru tine. Cică cine-i disperat are din start un mare dezavantaj, o poziție bună de negociere e cea în care sîntem pregătiți să renunțăm la tot. Și aici sînt expert, la ridicat de la masă că, vă ziceam, rareori am încercat să port tratative :)))

Și gata, suficiente pastile de înțelepciune că ce-i prea mult strică sau, cum zic autorii, e atîta informație că „it’s flat-out overwhelming, so much so that it loses its utility” :)))

(un august augúst și spor la plimbat muza tuturor celor care n-au stare :)))

Viața nu-i un sprint… :)))

Hai recunoașteți că vă era dor de o revelație mică :))) Nici nu mai știu a cîta e exact că nu prea le am cu numerele (încă ceva ce trebuie să antrenez), știu sigur doar că blogul a împlinit 13 ani în 14 iulie și că ăsta e al 441-lea articol publicat :))) Că a calculat și m-a tras de mînecă wordpressul, altfel nici la mulți ani nu-i ziceam – inspirație și înțelepciune doresc tuturor, chef facem cînd om împlini 15 ani să fie aniversarea mai rotundă :)))

Dar revenind la revelația săptămînii: viața nu-i un sprint, viața nu-i un maraton, nu-i nici măcar o eternă tranziție cum concluzionasem după cîteva triatloane :))) Viața e o continuă negociere. Cu frații să-ți dea și ție jucăria aia nouă. Cu mama să vorbească cu tata să te lase la chef. Cu soțul să mai ducă și el gunoiul. Cu șeful să te lase să-ți faci treaba pentru care ești plătit. Cu colegii de muncă să te lase să-ți faci treaba pentru care ești plătit și să nu se supere pe tine că nu ieși cu ei la bere după program. Cu copilul să mănînce și legumele din farfurie și să mai lase telefonul din mînă. Cu sine să nu bagi divorț doar pentru că soțul nu duce niciodată gunoiul. Cu socrii să nu insiste să bei și tu vin dacă ție îți priește mai mult apa. Cu vecinii care ar tăia bradul din curte și ar betona tot, inclusiv ferestrele de zici că idealul lor în viață e să trăiască într-un cavou. Cu prietenii să nu vă faceți și vacanța asta în Grecia. Cu copiii prietenilor să nu te tragă de păr. Cu autoritățile să nu scoată mersul pe jos și pe bicicletă de tot în afara legii. Cu șoferii pe trecerea de pietoni să te lase să ajungi teafăr pe cealaltă parte ca să nu încaseze beneficiaru’ asigurarea ta de viață de pe acum că mai ai articole de scris pe blog. Cu necunoscuții din tren care se bagă în vorbă cu tine să te lase în pace dacă n-ai chef de povești… Cu vînzătorii de la piață să NU-ți mai dea pungi de plastic :))) În fine, nu știu dacă există interacțiune cu oameni pe lumea asta care să nu implice la un moment dat măcar o țîră de negociere.

La școală nu ne-au zis asta, ăștia mai bătrîni au tăcut pîs că le convenea situația în care ăia tineri ascultau fără să crîcnească, drept urmare, nu știu voi, dar eu mult timp în viață am zis ca alții – nu numai că am acceptat mai mereu orice era pe masă (am mîncat curcan, ca Micutzu, ce să mai… :))), dar nici măcar nu am îndrăznit, ca el, să zic că eu aș vrea doar cozonac :))). Cînd n-am mai putut atîta curcan, la muncă, în relații etc. mi-am luat catrafusele și am plecat, negocierea nu mi-a trecut nici o secundă prin cap. Bine că m-am trezit după 40 de ani că mai trebuie zis și nu, mulțumesc, și că e nevoie să mai învăț o chestie, să mai dobîndesc o îndemînare, o pricepere, o abilitate, comosedice skill :))) că sînt convisă că va prinde bine măcar de acum înainte.

Tot Reluaurelu a găsit o carte: Never Split the Difference: Negotiating As If Your Life Depended On It de Chris Voss (cred că el e cu experiențele) și Tahl Raz (cu scrisul). Cine are ochi, timp și energie poate să o citească liniștit pe toată că e plină de povești din viața de negociator FBI care ilustrează tehnicile care pot fi aplicate în interacțiunile cu teoriștii vieților noastre de zi cu zi. Pentru cine nu are ochi, timp și energie, o să spicuiesc aici cîteva idei pe care încerc să mi le însușesc că se potrivesc la casa mea.

(O să spicuiesc din carte, dar săptămîna viitoare… :))) că e vară, e soare, concentrarea nu-i prea mare :))) Pînă atunci vă las cu o vorbă de duh culeasă de pe insulă astă iarnă, zice așa: Vîntul și valurile sînt mereu de partea celor mai pricepuți navigatori.)

Nu-i rușine…

…să umbli necoafată și cu rădăcinile crescute, e rușine să crezi că un tuns și-un vopsit pot da timpul înapoi. E rușine să fi trecut prin viață ca gîsca prin apă…

Nu-i rușine să porți aceleași haine de 20 de ani, e rușine să crezi că faci un bine dacă lași plasa plină ochi de cîrpe cumpărate anul trecut de la H&M și o pereche de pantofi cu toc lîngă tomberonul de gunoi…

Nu-i rușine să n-ai mașină (sau mașină nouă), e rușine să știi încotro ne îndreptăm și să insiști că cel mai potrivit mod să te duci după pîine e cu SUV-ul…

Nu-i rușine să speli pe jos pentru alții, e rușine cînd munca ta face rău oricărui alt suflet…

În fine, nu-i rușine să n-ai bani, e rușine să ai și să nu știi ce să faci cu ei, să-i dai pe prostii și să fii tot nemulțumit…

Nu-i rușine să fii prea politicos, să faci exces de mulțumesc și pardon, e rușine să ți se fi atrofiat mușchiul recunoștinței și să găsești defecte în orice…

Nu-i rușine să încurci Budapesta cu Bucureștiul sau să recunoști că nu te pricepi la ceva, e rușine să nu te intereseze absolut deloc pe ce lume trăiești sau să crezi că le știi tu pe absolut toate…

Nu-i rușine să fi luat decizia să nu faci copii, e rușine să-i faci și să-i chinui din neștiință, din neputință, din neglijență. Să-i ții în casă toată vara de zău că puii de mîță care se zbenguie toată ziua prin grădină au o viață mai bună. Să-i pasezi la părintele de care ai divorțat și de la un bunic la altul că ai și tu dreptul la libertate, nu? Sau să-ți crească mari, să fie de-acum oameni la casa lor și tu să insiști să le dai lecții care nu mai erau valabile nici în secolul 19, darămite acum cînd e nevoie de lecții aduse la zi în fiecare săptămînă… Sau să nu te poți bucura de reușitele lor că ești, cum ar veni, invidios că ale tale pălesc prin comparație…

Nu-i rușine să fii homosexual (sau femeie, sau trans, sau marțian), e rușine să ataci participanții la Zagreb Pride (de zece ani n-au mai fost incidente, să ne bucurăm că toate trendurile ajung și la Zagreb, și alea bune, dar și alea rele). Sau, și mai bine, să aștepți să plece lumea după eveniment și să ambuschezi o jurnalistă care a vrut să fotografieze cum arzi un steag cu curcubeu, de față cu poliția…

…cel puțin în lumea pestriță în care încerc să locuiesc măcar la mine în cap.

Foaie verde mărgărit… :)))

… joi pe rapel l-am primit,

Efecte adverse n-am prea avut din ce-au stabilit,

Dar am sesizat că brusc s-a răcorit

Și am avut un deosebit spor la virat și biciclit :)))

***

Că vă dați seama că vineri m-am odihnit,

Dar în weekend iar pe coclauri am ieșit

Să vedem cîte frăguțe s-au mai înroșit

Și dacă vreun castan comestibil a înflorit!

(Oana, dă-te jos din castan! :)))

***

Dar, revenind la vaccin, recunosc că mi-am dorit

Să mai facă unul dacă tot s-au pornit

Pentru găliganii, unii mult mai în vîrstă ca mine, care se poartă de parcă nici patru ani n-au împlinit…

La rînd că prea mult așteptăm (o jumătate de oră că, deh, e punct de vaccinare în masă :))) o grămadă au bombănit,

Că-i o CATASTROFĂ, că așa ceva nu s-a mai pomenit!!! (pe bune? :)))

Oamenii ăia habar n-au ce-nseamnă să mulțumești și să fii mulțumit,

Mulți s-au băgat în față ceea ce, bineînțeles, a lăsat de dorit :)))

***

Și trag concluzia că e tragic și comic să vezi oameni în toată firea că s-au dilit –

La ce să mai vrei zile dacă în cap ți-ai creat un iad în care nu-i de trăit?

Summertime…

…and the living is easy :))) Am greșit data trecută cînd am zis că de-abia aștept iarna, mea culpa, nu-i frumos din partea mea, rectific 🙂

Pînă de curînd aș fi putut scrie la orice oră din zi și din noapte o compunere liberă pe tema: Summer is my least favourite season :))) Adică în topul preferințelor pentru anotimpuri, vara la mine a fost cam mereu pe ultimul loc că …e caaaaaald :)))

Și nu am dat întîmplător în engleză titlul compunerii. Într-o zi, la cursul pe care îl țineam am spart gheața ( :))), într-o zi de iunie întrebîndu-mi cursanții care sînt strategiile lor de luptă împotriva caniculei (cred că fix așa am întrebat, cu ton războinic, cu vara mă luptam și rar cîștigam :))). „Nu mă gîndesc la asta”, a sosit un răspuns neașteptat. „Dacă mă gîndesc cît e de cald, parcă mi-e și mai cald”, a continuat înțeleapta clasei.

Foaie verde de bujor :)))

Să dorm bine noaptea nu mai e chiar așa ușor,

Idei mai sînt, dar parcă la scris nu mai am același spor,

Nici nu s-o gătat iunie și deja de iarnă mi-e dor :)))

***

Azi vă mai împărtășesc un secret :)))

Alergam eu dis-de-dimineață că mă știți că n-am somn (cam ca melcul, între noi fie vorba, dacă e să mă uit la cum mă mișcam săptămînile trecute) și mă întrebam dacă am pierdut viteză de-aia c-a venit vara de două zile. Alergînd io mai cătinel, așa, mi-a sărit în ochi panoul cu reclama Hervis: VINE VARA – GET MOVIN’. Semn clar că nu mi se dusese tot sîngele în picioare, rămăsese puțin care circula și prin cap :))) Am reușit chiar să duc un gînd pînă la capăt! Vi-l zic pe tot, dar pe scurt ideea e că io cred că băieții ăștia greșesc  – vara îți faci sanie, nu te apuci de sport dacă n-ai făcut nimic tot anul sau toată viața. Să mă explic.

Buturuga mică răstoarnă carul mare :)

Din seria Nu-i suflu în ceafă lui Bezos, dar am privirea inteligentă, azi vă mai zic ceva ce SI-GUR n-ați citit nicăieri altundeva :))) Care e cheia marilor succese știți, azi vorbim despre cheia micilor succese – obișnuințe, obiceiuri și deprinderi noi, cum ar veni despre revelația numărul 6.

Dacă mă întrebați pe mine, soluția pentru transformări în bine de durată nu constă în stabilirea de misiuni, viziuni, obiective și planuri de bătaie, nici în rezoluțiile de Anul Nou, cu atît mai puțin în declararea de față cu toată lumea că de la data de Y mă apuc de X în ideea că sigur o să mă țin de cuvînt față de alții, altfel o să-mi fie rușine… yeah, right :))) Soluția găsită și testată de mine e formarea de deprinderi minuscule care, adunate, rezolvă probleme mari. Dacă nu mă credeți pe mine că schimbarea mică aduce satisfacția deplină, poate vă convinge Arianna Huffington în articolele ei despre micro-pași.

Două reveniri și o restanță!

Azi nu vă țin deloc în suspans, vă zic din capul locului că am votat și m-am vaccinat! Și apoi răspund la întrebarea unui cititor fidel (căruia îi mulțumesc încă o dată pentru bunăvoința cu care mă urmărește!) și anume: de ce nu mă autopromovez pe facebook? 🙂

Încep prin a vă da vestea bună că alegerile locale din Zagreb au fost cîștigate de coaliția verde de stînga și habemus primar nou, Tomislav Tomašević, fix cum ne-am dorit. Pînă la urmă pe mine m-au lăsat să votez doar pentru consiliul local, cică dacă nu pot candida să devin primar, nu pot nici vota. Asta e (legea :)), se pare că nu m-am informat suficient și greșit am înțeles că drept de vot la alegerile locale înseamnă la TOATE alegerile locale :))). Oricum e foarte important și aici consiliul local, fără el nu faci mare brînză ca primar, și acolo Možemo! (Putem!) a luat 23 de locuri din 47 și are cu cine se alia pentru majoritate, e bine.

Despre campania murdară a contracandidatului de extremă dreaptă vă zic doar că au săpat oamenii lui cît au putut sperînd să găsească rufe murdare, măcar o urmă de schelet în dulap în tabăra adversă și au găsit doar că:

• tatăl lui Tomašević are altă opțiune politică :))
• Tomašević circulă cu bicicleta prin oraș, deși are un Volvo în garaj :))
• ONG-urile în care a activat și-au finanțat proiectele și programele parțial și infim din bugetul local destinat societății civile, restul, OROARE, din FONDURI EUROPENE!!! :)) Sute de milioane de kune au trecut prin mîna lui de cînd o-nceput viața de activist la 18 ani :)) EXISTĂ RAPOARTE FINANCIARE PE INTERNET CARE DOCUMENTEAZĂ TOT!!! :))) Da, știu, și eu ziceam că îl laudă, de fapt, dar concluzia armatei de gălăgioși care nu propun nimic concret, doar fac circ, cam ca peste tot, e că omul a furat cu două mîini, de-aia locuiește în apartament de 39 de metri pătrați proprietate personală :))) N-a trecut pe roșu? N-a parcat neregulamentar? Nimic, nimic? Asta e tot?!! :))) Ar fi de rîs dacă n-ar fi de plîns că n-au apucat să vorbească aproape deloc de ce contează.

Un gînd de-al meu

Vă ziceam că, într-un bun sfîrșit, Reluaurelu s-a făcut bine :))) așa că am putut citi Don’t even think about it: Why our brains are wired to ignore climate change de George Marshall, fondatorul organizației neguvernamentale Climate Outreach specializată în comunicare și formare pe schimbări climatice, activist și consultant guvernamental pe protecția mediului care și-a propus să-și explice de ce nu ne mînă în luptă încălzirea globală, ce mecanisme psihologice ne permit să recunoaștem, poate, că există o problemă, dar ne împiedică să și facem ceva.

Fac o scurtă paranteză pentru a mustra algoritmii care mi-au tot sugerat fuste și pantofi cu toc cînd eram pe facebook (aia cînd nu-mi propuneau chestii și mai inutile), în loc să-mi arate cartea asta care are deja 6 ani vechime și pe care am citit-o la mîna a doua: Reluaurelu a dat peste ea întîmplător și am citit-o și eu să amortizăm mai bine costul :)))

Cînd colo, șoc și duș rece. Îmi pare o carte de căpătîi pentru cine e interesat și de psihologia umană, și de soarta vieții pe pămînt. La finalul lecturii am aflat că e posibil să fi fost prea optimiste estimările care ziceau că la finele secolului ăstuia trecem pragul de 4 grade Celsius cu cît se preconizează că va crește temperatura medie față de cît era pînă să ne industrializăm. M-am chinuit să găsesc un articol mai recent că în 2020 ne-a lovit pandemia și știți și voi, nothing else matters, dar am reușit pînă la urmă :))) Bulgărele s-a pornit, s-au declanșat și niște mecanisme care cam accelerează procesul și s-ar putea ca, de data asta, să realizăm cincinalul în doi ani jumate și să atingem pragul pînă în 2070, dacă nu chiar deja în 2060.

Creșterea asta a temperaturii nu înseamnă doar că scoatem limba de căldură (în zona mediteraneană temperatura crește și cu 9 grade față de cele mai toride veri înregistrate pînă acum, 4 grade Celsius e temperatura medie la nivel global, dar în unele zone e ca-n cuptor), ci o catastrofă în adevăratul sens al cuvîntului. Gîndiți-vă și la secete, inundații, la creșterea nivelului mării astfel încît două treimi din marile orașe ale lumii se scufundă. Viața este extrem de grea dacă nu imposibilă la tropice, ecosisteme întregi sunt șterse de pe fața pămîntului, cca 40% din speciile vegetale și animale dispar, pădurile sînt vulnerabile, se usucă și ard, iar refugiații climatici îi vor bate la număr pe cei sirieni. Multe recolte fiind decimate nu este tocmai simplu să hrănim toate gurile de pe lumea asta (9 miliarde pînă-n 2050). Și temperatura nu se va opri brusc din creștere. La 6 și 8 grade în plus față de cît aveam în vremurile bune, oamenii de știință se apucă îngroziți de cap, nici nu le mai vine să calculeze impactul, deja vorbim de a șasea extincție în masă, de data asta om made, putem să fim mîndri.