6

Salutări din Logarska dolina – partea a treia :)

După sîmbăta fierbinte și vîntoasă petrecută pe lîngă Jarun, duminică am plecat spre umbră și răcoare 🙂 „Și luni v-ați întors la servici?”. Nuuu, luna iunie în Croația e o lună mie foarte dragă – are trei sărbători nelucrătoare care anul ăsta au picat în aceeași săptămînă (mă folosesc de această ocazie să urez La mulți ani Croației care azi face 20 de anișori :)).

Continuă lectura

8

Pe scurt (?!!) despre Zagreb Open 2011 :)


Sau „festivalul triatlonului croat” cum l-a numit Federaţia Croată de Triatlon, îmbătată probabil cu apă din lacul din imagine 🙂 Tot ei au văzut o organizare la standarde vestice, iar participanţii străini cu nemiluita – io şi o mînă de sloveni :))) – i-au asigurat că cea de-a cinşpea ediţie a Zagreb Open a devenit un punct de reper pe harta triatlonului internaţional. Mda 🙂 Senzaţia mea a fost că organizatorii au răsuflat uşuraţi cînd o gătat cu ceremonia de premiere – l-au bifat şi pe ăsta, pînă la anul pot să doarmă liniştiţi 🙂
Continuă lectura

3

Despre începuturi, evoluție și apogeuri :)

În bucătăria mea, unde altundeva 🙂


/arătarea zilei cu antioxidanți :)/

Școala e gata, și a mea și a lor – niște absolvenți de generală defilau azi prin centrul Zagrebului cu tricouri bleu pe care scria cam așa: „am terminat a opta/ mister e exact cum/ să nu mai pierdem vremea/ hai să ne-mbătăm acum”. Aș pune smiley, dar nu-mi arde de rîs că io într-o lume bețivă, fără umor și imaginație nu vreau să dau naștere la urmași.

Continuă lectura

5

Franja 2011 :)

No, dragilor, a mai trecut o Franje (un maraton pe două roți la care am mai participat în 2008, 2009, 2010 :), asta a fost a treizecea ediție și am scos pălăria cînd am văzut un participant în vîrstă purtînd un număr de concurs special, cu steluțe aurii, pe care scria că a fost prezent la toate cele 30 de ediții 🙂 Bravo lui! Poate peste încă treizeci de ani o să primesc și eu cu Zlatko numere șmechere pentru clienții fideli 🙂

Continuă lectura