Mă dau io cu bița azi spre munci. Urmează s-ajung la o intersecție, văd că e verde și sper să ajung în timp util ca să trec. Nu reușesc – fix în momentul în care urma să cobor de pe trotuar pe carosabil, verdele s-a făcut roșu.
Instantaneu, într-o fracțiune de secundă și mai puțin de o clipită, ochiul a înregistrat, creierul a procesat și de zor comenzi a dat, adrenalina s-a secretat, inima a pulsat, imaginea s-a focusat, mîna pe frînă a apăsat, urechea internă a avut grijă la dezechilibrat și piciorul pe asfalt a aterizat 🙂 Doar poezia am făcut-o ulterior :))) Fiind un artist sînt sigură că nu am menționat toate procesele care s-au întîmplat în același timp și sînt conștientă că unele s-au derulat consecutiv, luați-o ca pe o licență poetică sau comentați și găurile din teorie le astupați :).
N-am fost în nici un fel de pericol, mama, stai liniștită :). Nu m-ar fi călcat nimic nici dacă treceam (mașinile care veneau perpendicular pe direcția mea de deplasare au avut roșu încă mult timp :)), dar altceva am vrut să zic. Episodul m-a făcut să meditez la ce reflexe avem, ce mașinării complexe sîntem și ce bine funcționăm… Iar generalizez – ce reflexe am, ce mașinărie complexă îs și ce bine funcționez, pentru alții nu pot băga mîna-n foc :). Mă pup să nu mă deochez și zic mulțumesc, sper ca de-acum mai des să apreciez :). Weekend fain!