3

Din seria: să batem inspirația cît e caldă :)))

Sau despre cum nu am chef de sport în ultimul timp 😀

Mă vorbea de bine cineva ieri la o chermeză, zicea că Oana aleargă și nu orice, maratoane de 42 de km, în țară și în străinătate și io priveam cu stupoare și comentam în gînd: I-auzi, dom’le… Extraordinar… Pînă nu m-am prins că io eram subiectul în propoziție moment în care mi-am zis: Cine? Io?!! Fugi, nene, că mă confunzi… :)))

Adevărul e că sînt oameni fericiți pe lumea asta care, gata, au plătit un abonament la sala de fitness, se cheamă că duc o viață sănătoasă 🙂. Io, din nefericire, nu sînt unul dintre ei. Io trebe să(-mi) dovedesc neîncetat de ce sînt în stare. Adică îmi acord permisiunea să mă dau maratonistă fix cît mă ține febra musculară de după maratonul în cauză. Dacă a doua zi, printr-o minune, nu mă mai dor picioarele, deja mă apăr: Aaa, nuuu, adică am alergat un maraton IERI,  dar asta nu înseamnă că… :))).

Ca să nu zic că mă ferește sfîntu’ de generalizări nesănătoase gen: alerg/înot/biciclesc = îs în formă :))). Nooo, la ele răspund cu: Da, pot să…, dar nu pot (încă) să…. :))).  Acuma îs sigură că o să ziceți că e falsă modestie, bine ar fi să fie asta, dar nu e :))).

No, ș-apăi dacă tot o trecut o lună și de cînd am încălțat teneșii ultima dată ca să fac o tură prin cartier am început să uit că io-s o persoană activă cu chef de mișcare și ducă :))). Apropo de ducă, s-or dus și endorfinele și serotoninele și euforia perpetuă și de-acum mă întreb retoric: Mă, fată, ție nu-ți lipsea cumva vreo piuliță cînd ziceai că ieși la o tură de 150 de km cu bița SĂ TE RELAXEZI? :))) Ia, stai jos și mai mănîncă o prăjitură… Așa, ai văzut că nu doare? :))) 

Acuma o să vă țin la curent, poate descopăr că scrisul pe blog consumă tot atîtea calorii cît alergatul prin ploaie și frig ceea ce ar însemna că am scăpat de cîștigul de kilograme iminente :))). Plus brevetez ideea și organizez workshop-uri pentru doritori, titlu pentru articole pe net și mailurile de promovare am: Doctorii nu pot să creadă cît de eficientă este această metodă de slăbit :)))

Dar altceva voiam să vă mai zic… Tot confirmîndu-mi că totul e posibil și că dacă vrei, poți, m-o luat, așa, o lene… :))) Adică, no, e clar că dacă îmi pun mușchiul, voința și mintea la contribuție aș putea și să termin un ultramaraton, 100 de km, 100 de mile, o sută de ani lumină :))) Păi și dacă știu deja ce concluzie voi trage că doar am mai trecut de atîtea ori prin fazele de la io n-aș putea vreodată… pînă la fii antenă că se poate… , atunci de ce să mă mai chinui să o și fac? :)))

Io și cu Herr Direktor, și el mare sportiv, care și-o luat un ceas din ăla de-ți măsoară tot ce poate fi măsurat în timpul activității fizice pentru ca apoi să-ți prescrie cît să te hodinești șiiii care, cel mai important lucru, îți calculează care ți-ar putea fi rezultatul cel mai bun la diverse discipline. Așa, de exemplu, a aflat că, teoretic, ar putea alerga un maraton sub 3 ore jumătate. Mulțumit de rezultatul potențial absolut decent pentru un triatlonist, a decis că nu e nevoie să și alerge practic așa de repede, nu contează că momentan recordul lui stă bine la peste 4 ore jumătate :)))

Mda… Hai că tot povestind mi s-a făcut foame :). Bine că am făcut ciorbă ieri :))).

Disclaimer: acest blog nu promovează violența, inspirația nu a fost bătută, la noi în casă nici măcar albușurile nu sînt bătute spumă :)))

 

 

 

Anunțuri
Fără categorie
2

Despre cum mi-a distrus internetu’ relația cu mama-soacră :)

Acuma nu știu cum vă aveți voi cu mamele soacrele voastre, da’ io aș da-o pe a mea cadou, așa e de minunată, zău. Unui dujman, de exemplu :D. Numa’ că io n-am dujmani, cel puțin nu declarați… Poate de aia o am pe mama-soacră, ca să fie echilibru în lume :D.

Adică, no, îmi imaginez că există soacre și mai și, că unii oameni le-ar da cadou și ar plusa în fața unei atitudini ezitante a cadorisitului: „Băi, dacă o iei îți dau casa și mașina mea! Și contul din bancă! Nu-i destul? Hai că mai fac un credit, ne înțelegem, doar ia-o…”, dar io n-am nici casă, nici mașină, iar contul din bancă e cam gol că banii mi-i țin la ciorap :))).

Mă gîndeam azi în timp ce făceam o ciorbă da’ de ce nu ne înțelegem noi mai bine. O fi diferențele dintre noi… Ea crede că locul fomeii e la cratiță, io am luptat dintotdeauna pentru dreptul bărbatului de a sta și el la cratiță. Liberté, égalité, fraternité – o fi liceu’ la clasă bilingvă franceză de vină :).

Ea se sacrifică pe altarul familiei, mă rog,”se  sacrifică” e mai bine zis, fix cît îi convine ei, ca să aibă cum scoate ochii dup-aia… Ceva de genul: ia de-aici un blid de terci că și-așa îl arunc, nu-ți cer mult în schimb, doar să vii să-mi spargi lemnele de foc, patru metri cubi, nu-i mult :). Io, pe de altă parte, mi-s cam împotriva sacrificiilor fără sens, nu murim degeaba, murim pentru un ideal nobil, nu?

Ea le știe pe ale ei, nu iese din ale ei, nu face decît ce a învățat că se face, ce zice satul că trebe bifat în viață și în ce ordine, aia bifăm, o viață exemplară privită din afară. Io am prostu’ obicei să (mă) întreb des: da’ de ce? :D. Io fac cam invers față de ce fac ceilalți, oi fi căutînd atenție și băgare în seamă, nu știu exact, că am și io bubele mele, nu zic nu :).

Și atunci despre ce să vorbești cînd e clar că orice temă majoră pe care ai aborda-o ar duce la război civil? Păi rămîn chestiile neimportante: vremea de afară, Liga Campionilor și schimbul de rețete de ciorbă :))). Nu ar fi o problemă, conversăm, abia trece timpul mai repede (v-a zis cineva vreodată chestia asta? hai, măi, Gigele, ne vedem și noi la o bere, trece timpul mai repede… Mie da și am fost fascinată :))), numa’ că, între noi fie vorba, nu prea mă dau în vînt după specialitățile ei :). Un meci culinar România – Croația s-ar termina cu 3 la 0 ca meciul dintre Arsenal și Dinamo Zagreb de alaltăieri :))). Nu-s microbistă, dar am un vecin care dă muzica tare cînd pierde echipa favorită, care pierde cam des între noi fie vorba, de-aia știu :)))

În plus, problema cea mai mare e următoarea. Azi am făcut:

-o ciorbă rădăuțeană (prima oară singură și nesupravegheată de un adult responsabil :)) și

-o greșeală: mi s-a brînzit cînd am dres-o :))).

Am dat repede telefon la mama soacră să mă-ndrume? Noooo, vai… Mama soacră nu știe ce-s alea ciorbe și nu știe ce e aia a drege ceea ce, e drept, nu ar fi împiedicat-o să-mi dea sfaturi :))). Îmi și imaginez: „Trebuia să pui vegeta, eu MEREU pun vegeta! Tu de ce n-ai pus vegeta?!!! Ți-am zis că trebuie să pui vegeta. Și să faceți copii! Chiar așa, voi cînd faceți copii? Voi chiar nu mai aveți de gînd să faceți copii?!!”.

N-a fost nevoie să apelez pentru că răspunsul a fost la arucătură de băț, de fapt la o căutare pe google distanță: „de ce mi s-a brînzit ciorba rădăuțeană” :))). Pentru că nu am luat-o de pe foc înainte s-o dreg, de-aia :))). Asta dacă o să nimerească din greșeală cineva pe blog la mine căutînd sfaturi culinare, bine ați venit, să aveți poftă și să vă iasă ciorba perfect data viitoare :))).

No, și avînd io unealta asta la îndemînă care te ajută, nu te critică și nu-ți dă sfaturi dacă nu le ceri, cum să apelez la socroșenie? Duamne ferește, păi nebună să fiu să mă sacrific în așa hal :))). Asta e, internetu’ bată-l vina, avea dreptate unde am citit io că tehnologia asta modernă e responsabilă pentru relațiile astea proaste între oameni… Hai, să vă fie de bine :).

Fără categorie