1

gînduri pe cîte roți o avea trenul :)))

  • la granița Croației cu Ungaria passport control. Prima dată în cariera mea de călător pe rute internaționale prezint buletinul de identitate din motive de pașaport expirat. Tanti polițista unguroaică se uită la el de zici că i-am dat un carton desenat de un copil. Îl întoarce pe toate fețele, bagă sub lupă, aprinde becul cu infra-roșu, îl mai răsucește o dată, pipăie, îndoaie, miroase, și pînă la urmă mi-l dă înapoi, drum bun. Răsuflu ușurată de zici că tocmai ce am trecut de cel mai greu test din viața mea :)) Fast forward granița română. Polițistul român îmi ia boletinul, îl întoarce, se uită la mine, mă întreabă de unde vin, dar ce fac acolo, dar locuiesc singură la Zg (nene, I’m taken, cum să-ți zic fără să-ți rănesc sentimentele…). Avînd io chef de conversație la 3 jumătate dimineața, ora locală, adaug că merg la Bv să-mi prelungesc pașaportul. Dar de ce? Aveți carte de identitate, îmi răspunde el după care îmi cere să ies mai la lumină ca să mai verifice o dată dacă semăn cu poza din buletin :))) #nottoobrightthough :))) Dar, chiar așa, la ce-mi trebe pașaport cînd așa am material de scris pe blog? :)))
  • tonul (filozofia?) românului (însoțitor de vagon de data asta :))) – un amestec de resemnare, zeflemea și atotștiință :))) #dăidracudeidioțicemai… #welcome2romania :)))
  • pentru prima dată în peste 15 ani de „navetă“ internațională cu trinuri de noapte am dormit și bine și suficient 😀 #patiencemyyoungPadawan :)))
  • trecem pe lîngă un gater modest în Orlat cu pancartă mare, din aia care se pune pe lîngă proiectele finanțate din fonduri UE și mă trag concluzia că si-gur e imposibil de accesat bani europeni… #poatetotusisepoate?
  • cică n-avem întîrziere, beeeei, ajungem la timp, beeeei! adevărul e că la așa vagoane sexi nici nu se cade să fie altfel #onlygoodnews 😀
Fără categorie
2

Cea mai „epică” bătălie de la Războiul Stelelor încoace :)))

Nu-i activitate mai plăcută în off season, cînd ți-ai revenit cît de cît, te-ai hodinit nițel și simți că începe să te mînce în talpă, decît planificatul sezonului următor de competiții 😀 De data asta generalizez cu convingere maximă, nu mai zic că așa cred io, părerea mea căci sînt absolut convinsă că e la fel la toate casele :))).

Anul trecut am construit ditamai pomelnicul pentru 2015, abia mi-o încăput pe un sheet în Excel :). Așa de lung o fost că, undeva prin primăvară făceam, deja, febră musculară doar citind lista pînă la sfîrșitul sezonului :))). N-am bifat toate competițiile, bineînțeles,  am avut noroc că unele n-au mai avut loc, la altele n-am avut cum ajunge fizic, că altminteri cred că mi-aș fi agățat adidașii în cui căci, zice vorba aia înțeleaptă, ce-i prea mult strică :).

Acuma, fiind eu în continuare în zodia minimalismului, am decis că anul viitor va avea 4 curse mari și late. 3 pentru care o să mă pregătesc serios și una bonus. E drept că risc să nu-mi iasă pasiența, cînd ai puține șanse să (te) impresionezi cu ce poți, te oftici dacă nu reușești din motive care nu au ținut de tine, dar, asta este, se cheamă că antrenamentul e destinația, încercăm și varianta asta less is more :).

Stați așa că ajung imediat la bătălia despre care vă ziceam în titlu, dar înainte trebuie să vă mai spun ceva :). Io și cu Tomșescu nu ne certăm să facem gălăgie și să deranjăm vecinii. Nooo, n-are rost :). Avînd în vedere că sîntem în formă amîndoi, rezolvăm disputele pe teren neutru – în pădure, pe șosea, la bazin :D. Cine pierde duelul spală vasele :). Cu timpul am descoperit care-s sporturile la care e mai bun el (alea unde baza e bicicleta și/sau înotul) și sporturile la care îs mai bună io (alea unde e de alergat, mai ales la deal, în plus pot să fac mai multe flotări decît el, sîc :)). La maraton l-am luat și la duatlon sprint îi suflu în ceafă, dar semimaratonul îi aparține. Deocamdată :D.

Astă-toamnă la Ljubljana aveam în plan să-l detronez, dar am dat chix din prostia mea, nici măcar n-a fost o chestie de lipsă de condiție fizică :). Mamă, ce-a mai jubilat, tare rău m-a enervat, ca un gentleman nu s-a purtat, nici pic de milă nu mi-a arătat :)))). Drept urmare am aruncat mănușa (de fapt mănușile, că a venit primăvara și n-avem nevoie de ele :)): Semimaratonul din Velika Gorica, 21 martie 2016, you and me, mister, Herr Direktor vs bloggerul amator :))).

No și dîndu-mi io seama că i-me-diat e martie, m-am apucat de pregătire. Mai întîi l-am citit pe Murakami, Haruki Murakami, What I talk about when I talk about running (nu vă dau titlul în română că nu-mi place cum l-au tradus, n-au făcut bine, ar fi trebuit să citească pînă la capăt opera :)) ca să fur idei despre cum se antrenează scriitorii :). Boon. Și apoi am început să alerg efectiv. Mai mult nu vă spun că poate, totuși, se hotărăște sufletul pereche să dea pe aici și află planul de bătaie top secret :). Că el nu știe că m-am apucat de treabă, îi zic că merg la coafor cînd ies la alergat 😀

Și el se pregătește, aia știu sigur. În plus aplică niște tactici neortodoxe de sabotaj ceva de speriat…

-Dragă, am fost la cumpărături azi!

-Bravo, iubitule! Ce-ai cumpărat?

-Șorici, slănină și niște cîrnați buni… Pentru tine!

Știu că pentru mine pentru că el nu mănîncă șorici, slănină și cîrnați buni… :))) Las că-i pun io zahăr și-n ceai și calorii în mîncare că am auzit că ele îngrașă cel mai tare :))). Și o să vedem noi care pe care: chit că o să ne rostogolim tot semimaratonul, tot o să mă rostogolesc mai repede decît el :))).

No, ideea e că o să fie palpitant și, vreți, nu vreți, o să vă țin la curent :))). Ar trebui, poate, să pun de niște pariuri sportive pentru cei care s-au săturat de meciuri de fotbal și curse de cai :))). Ba nu, că mă dedic trup și suflet antrenamentului, am zis, am zis :). Deci activitate (fizică) intensă, mes chers, de sărbătorile astea de iarnă, ceea ce vă doresc și dumneavoastră ca să n-aud că ziceți, ca-n bancul cu polițistul și coaja de banană, of, iar o să mă-ngraș :))). Nu vă urez din alea cu „să petreceți sfintele sărbători în sînul familiei…” că, în contextul meciurilor cu socroșenia mea, îmi sună a amenințare și blestem :))).

2

Atenție! Fac figura :)

„PAZI!!!!!! BICIKL!!!!”, strigă o mamă panicată și se aruncă asupra copilului său să-l protejeze cu forța Agripinei în lupta cu vulturii, cu agilitatea lui James Bond sărind pe un tren în mișcare și cu determinarea omului care a hotărît că mai bine mort decît călcat de bicicletă :))). Nu aveți nevoie de traducător autorizat de limba croată ca să înțelegeți că mesajul verbal era ceva de genul: păzea, bicicleta, iar cel neverbal era de-a dreptul isteric.

Adevărul e că, nu mă știți, io-s fioroasă rău. Mai ales pe bicicleta mea luată de la raionul pentru cei mici (de statură :))). Cu care fac naveta mergînd ca o descreierată, adică cu maximă atenție și prevedere, dar minimă viteză mai ales prin zonele unde împart trotuarul cu pietoni (că așa e aci, pistele pentru biță îs desenate pe trotuarul și așa îngust, dar asta e, îs prost făcute, dar bine că există :)) pentru că numai din cer nu mi-au picat pietoni, în rest mi-au ieșit în cale de unde nici nu mă așteptam de nenumărate ori :))). 

E drept că mă îmbrac în culori vizibile ca să nu zic țipătoare pentru că atunci cînd nu împart trotuarul cu pietonul, împart carosabilul cu șoferul și trebe să mă asigur că el mă vede ca să nu dea peste mine să fac buba :). Poate de-aia. Simțul lor estetic e lezat, mă văd și urlă: ESTE (incredibil că poartă așa ceva :)))

La începutul carierei mele de navetist pe doo roți mă enervam rău, dar nici atunci nu eram periculoasă, mama zmeilor numa’ bună de speriat cupii căci și pe vremea aia acordam prioritate și cui nu merita. Cel mult bodogăneam în gînd :)). Apoi am devenit zen :D. Pe bicicletă că în viața de zi cu zi nu-mi iese figura încă :). Plec cu suficient timp înainte, merg încet să nu transpir și îmi imaginez că sînt în Olanda :))). Și viața e frumos, zău :).

Numai că am observat de la o vreme leoaicele și mă distrează teribil :). Da, da, n-a fost caz singular :). Culmea că, de obicei, copii mă văd, se dau la o parte sau rămîn pe loc ca să-i pot ocoli cu un calm și stăpînire de sine de invidiat :))). Cînd sînt singuri :))) Cînd sînt însoțiți de un vajnic părinte, se sperie rău :))).

Și nu poci să-mi explic. Maman, poate ai tu o idee :).

Fără categorie
3

Din seria: să batem inspirația cît e caldă :)))

Sau despre cum nu am chef de sport în ultimul timp 😀

Mă vorbea de bine cineva ieri la o chermeză, zicea că Oana aleargă și nu orice, maratoane de 42 de km, în țară și în străinătate și io priveam cu stupoare și comentam în gînd: I-auzi, dom’le… Extraordinar… Pînă nu m-am prins că io eram subiectul în propoziție moment în care mi-am zis: Cine? Io?!! Fugi, nene, că mă confunzi… :)))

Adevărul e că sînt oameni fericiți pe lumea asta care, gata, au plătit un abonament la sala de fitness, se cheamă că duc o viață sănătoasă 🙂. Io, din nefericire, nu sînt unul dintre ei. Io trebe să(-mi) dovedesc neîncetat de ce sînt în stare. Adică îmi acord permisiunea să mă dau maratonistă fix cît mă ține febra musculară de după maratonul în cauză. Dacă a doua zi, printr-o minune, nu mă mai dor picioarele, deja mă apăr: Aaa, nuuu, adică am alergat un maraton IERI,  dar asta nu înseamnă că… :))).

Ca să nu zic că mă ferește sfîntu’ de generalizări nesănătoase gen: alerg/înot/biciclesc = îs în formă :))). Nooo, la ele răspund cu: Da, pot să…, dar nu pot (încă) să…. :))).  Acuma îs sigură că o să ziceți că e falsă modestie, bine ar fi să fie asta, dar nu e :))).

No, ș-apăi dacă tot o trecut o lună și de cînd am încălțat teneșii ultima dată ca să fac o tură prin cartier am început să uit că io-s o persoană activă cu chef de mișcare și ducă :))). Apropo de ducă, s-or dus și endorfinele și serotoninele și euforia perpetuă și de-acum mă întreb retoric: Mă, fată, ție nu-ți lipsea cumva vreo piuliță cînd ziceai că ieși la o tură de 150 de km cu bița SĂ TE RELAXEZI? :))) Ia, stai jos și mai mănîncă o prăjitură… Așa, ai văzut că nu doare? :))) 

Acuma o să vă țin la curent, poate descopăr că scrisul pe blog consumă tot atîtea calorii cît alergatul prin ploaie și frig ceea ce ar însemna că am scăpat de cîștigul de kilograme iminente :))). Plus brevetez ideea și organizez workshop-uri pentru doritori, titlu pentru articole pe net și mailurile de promovare am: Doctorii nu pot să creadă cît de eficientă este această metodă de slăbit :)))

Dar altceva voiam să vă mai zic… Tot confirmîndu-mi că totul e posibil și că dacă vrei, poți, m-o luat, așa, o lene… :))) Adică, no, e clar că dacă îmi pun mușchiul, voința și mintea la contribuție aș putea și să termin un ultramaraton, 100 de km, 100 de mile, o sută de ani lumină :))) Păi și dacă știu deja ce concluzie voi trage că doar am mai trecut de atîtea ori prin fazele de la io n-aș putea vreodată… pînă la fii antenă că se poate… , atunci de ce să mă mai chinui să o și fac? :)))

Io și cu Herr Direktor, și el mare sportiv, care și-o luat un ceas din ăla de-ți măsoară tot ce poate fi măsurat în timpul activității fizice pentru ca apoi să-ți prescrie cît să te hodinești șiiii care, cel mai important lucru, îți calculează care ți-ar putea fi rezultatul cel mai bun la diverse discipline. Așa, de exemplu, a aflat că, teoretic, ar putea alerga un maraton sub 3 ore jumătate. Mulțumit de rezultatul potențial absolut decent pentru un triatlonist, a decis că nu e nevoie să și alerge practic așa de repede, nu contează că momentan recordul lui stă bine la peste 4 ore jumătate :)))

Mda… Hai că tot povestind mi s-a făcut foame :). Bine că am făcut ciorbă ieri :))).

Disclaimer: acest blog nu promovează violența, inspirația nu a fost bătută, la noi în casă nici măcar albușurile nu sînt bătute spumă :)))

 

 

 

Fără categorie
2

Despre cum mi-a distrus internetu’ relația cu mama-soacră :)

Acuma nu știu cum vă aveți voi cu mamele soacrele voastre, da’ io aș da-o pe a mea cadou, așa e de minunată, zău. Unui dujman, de exemplu :D. Numa’ că io n-am dujmani, cel puțin nu declarați… Poate de aia o am pe mama-soacră, ca să fie echilibru în lume :D.

Adică, no, îmi imaginez că există soacre și mai și, că unii oameni le-ar da cadou și ar plusa în fața unei atitudini ezitante a cadorisitului: „Băi, dacă o iei îți dau casa și mașina mea! Și contul din bancă! Nu-i destul? Hai că mai fac un credit, ne înțelegem, doar ia-o…”, dar io n-am nici casă, nici mașină, iar contul din bancă e cam gol că banii mi-i țin la ciorap :))).

Mă gîndeam azi în timp ce făceam o ciorbă da’ de ce nu ne înțelegem noi mai bine. O fi diferențele dintre noi… Ea crede că locul fomeii e la cratiță, io am luptat dintotdeauna pentru dreptul bărbatului de a sta și el la cratiță. Liberté, égalité, fraternité – o fi liceu’ la clasă bilingvă franceză de vină :).

Ea se sacrifică pe altarul familiei, mă rog,”se  sacrifică” e mai bine zis, fix cît îi convine ei, ca să aibă cum scoate ochii dup-aia… Ceva de genul: ia de-aici un blid de terci că și-așa îl arunc, nu-ți cer mult în schimb, doar să vii să-mi spargi lemnele de foc, patru metri cubi, nu-i mult :). Io, pe de altă parte, mi-s cam împotriva sacrificiilor fără sens, nu murim degeaba, murim pentru un ideal nobil, nu?

Ea le știe pe ale ei, nu iese din ale ei, nu face decît ce a învățat că se face, ce zice satul că trebe bifat în viață și în ce ordine, aia bifăm, o viață exemplară privită din afară. Io am prostu’ obicei să (mă) întreb des: da’ de ce? :D. Io fac cam invers față de ce fac ceilalți, oi fi căutînd atenție și băgare în seamă, nu știu exact, că am și io bubele mele, nu zic nu :).

Și atunci despre ce să vorbești cînd e clar că orice temă majoră pe care ai aborda-o ar duce la război civil? Păi rămîn chestiile neimportante: vremea de afară, Liga Campionilor și schimbul de rețete de ciorbă :))). Nu ar fi o problemă, conversăm, abia trece timpul mai repede (v-a zis cineva vreodată chestia asta? hai, măi, Gigele, ne vedem și noi la o bere, trece timpul mai repede… Mie da și am fost fascinată :))), numa’ că, între noi fie vorba, nu prea mă dau în vînt după specialitățile ei :). Un meci culinar România – Croația s-ar termina cu 3 la 0 ca meciul dintre Arsenal și Dinamo Zagreb de alaltăieri :))). Nu-s microbistă, dar am un vecin care dă muzica tare cînd pierde echipa favorită, care pierde cam des între noi fie vorba, de-aia știu :)))

În plus, problema cea mai mare e următoarea. Azi am făcut:

-o ciorbă rădăuțeană (prima oară singură și nesupravegheată de un adult responsabil :)) și

-o greșeală: mi s-a brînzit cînd am dres-o :))).

Am dat repede telefon la mama soacră să mă-ndrume? Noooo, vai… Mama soacră nu știe ce-s alea ciorbe și nu știe ce e aia a drege ceea ce, e drept, nu ar fi împiedicat-o să-mi dea sfaturi :))). Îmi și imaginez: „Trebuia să pui vegeta, eu MEREU pun vegeta! Tu de ce n-ai pus vegeta?!!! Ți-am zis că trebuie să pui vegeta. Și să faceți copii! Chiar așa, voi cînd faceți copii? Voi chiar nu mai aveți de gînd să faceți copii?!!”.

N-a fost nevoie să apelez pentru că răspunsul a fost la arucătură de băț, de fapt la o căutare pe google distanță: „de ce mi s-a brînzit ciorba rădăuțeană” :))). Pentru că nu am luat-o de pe foc înainte s-o dreg, de-aia :))). Asta dacă o să nimerească din greșeală cineva pe blog la mine căutînd sfaturi culinare, bine ați venit, să aveți poftă și să vă iasă ciorba perfect data viitoare :))).

No, și avînd io unealta asta la îndemînă care te ajută, nu te critică și nu-ți dă sfaturi dacă nu le ceri, cum să apelez la socroșenie? Duamne ferește, păi nebună să fiu să mă sacrific în așa hal :))). Asta e, internetu’ bată-l vina, avea dreptate unde am citit io că tehnologia asta modernă e responsabilă pentru relațiile astea proaste între oameni… Hai, să vă fie de bine :).

Fără categorie
3

Despre cum nu mi-am găsit sensu’ vieții :)))

Apăi nu știu cum faceți voi, dar io cînd mă simt pierdută pe lumea asta caut alinare pe facebook :D. Acolo ori descopăr că alții îs mai pierduți ca mine (moment în care uit de mine și problemele mele existențiale că, no, atîția ani de Cruce Roșie n-au cum să nu lase urmă :))), ori găsesc vorbe de duh, pastile de înțelepciune și/sau sfaturi concrete cu sau fără fundal color sau sonor :). Uite așa am găsit un articol care descria șapte pași pentru găsit sensul în viață. Punctual, cu liniuță, cum îmi place mie :)).

Step 1: cică să ne amintim ce pasiuni aveam în copilărie, să le resuscităm și vieți împlinite de acum să purtăm :))). I-me-diat am dat filmul înapoi doojcinci, treij’ de ani că am fost curioasă rău și, mai presus de toate, nerăbdătoare să-mi găsesc menirea :))).

Numa’ că, din păcate, ce-am găsit nu m-o ajutat nespus de mult :))). Că nu știu cum făceau autorii articolului, da’ io în copilărie băteam mingea prin curte și mă dădeam cu săniuța fără să mă gîndesc dacă o fac cu pasiune au ba :))). Îmi amintesc doar că mi-am dorit cu înflăcărare să devin Miss Univers :))). Aia pînă prin clasa a cincea cînd mi-o trecut :))). Probabil pentru că mi-am dat seama că ar fi trebuit să mai aștept o eternitate (sau pînă la bătrînețe/18 ani) ca să particip la concursu’ de miss, faza pe județ :))).

Acuma, ce să zic, pe visul ăsta l-aș lăsa îngropat că, no, nu zic că nu e posibil, orice e posibil (tot pe facebook am găsit îndemnul ăsta heirupist :)), dar parcă n-am chef de chiar atîta muncă :))).

Apropo de muncă m-am întrebat eu pe mine însămi mă: „Auzi, da’ avînd în vedere că-ți place să scrii, oare ăsta n-o fost vis de pasiune cînd erai copchilă?”. Foarte rapid mi-am răspuns că NU :)). Vreți să știți cum am început io să scriu? Păi de fraieră că scriam compuneri libere la toată clasa că mi-era jenă să-i refuz :))). Atîta am scris pînă o-nceput să-mi placă :)).

Tragînd io concluzia că instrospecția asta nu mă ajută la nimic am decis să văz care e pasul doi. Aici parcă ziceau ceva de bucket list. Una la mînă nu prea am priceput ce are lista cu chestii pe care vrei să le faci în viață pînă nu dai ortu’ popii cu sensul vieții (că, no, una e să vrei să termini cel mai lung triatlon sau să faci Europa pe bicicletă și alta e să afli dacă fac umbră pămîntului degeaba au ba, părerea mea :)), și, doi la mînă, ideea de așa o listă mi-e puțin morbidă: îmi imaginez momentul în care aș bifa ultimul punct după care s-ar stinge brusc lumina :))).

Am citit io pînă la capăt, dar cu entuziasmul din ce în ce mai estompat :)). Mai era un punct în care ziceau să găsești activitatea aia în care te învăluiește flow-ul, știți voi, sentimentul cela că ești concentrat la maxim pe ceva, nu te-ai opri nicicum pînă nu ești gata, nu ți-e foame, nu ți-e sete, și nici dor de codru verde… Hai c-am căutat cum îi zice pe română și am găsit cash-flow, flux de numerar :))). E bun și ăla :))). Dar să revenim. Nici cu punctul ăsta nu m-au nimerit că io intru în starea asta minunată cam mereu, și cînd dau cu mopu’ și cînd traduc opu’, și cînd ascult popu’ și cînd trec hopu’ :)). Cum ar veni, avantaj eu, doar că atunci viața mea nu are un sens, ci o multitudine ceea ce iar nu-i bine că se bate cu filosofia mea minimalistă :))).

Nici n-am reținut restul pașilor, doar concluzia că iar nu mi-am găsit sensu’ vieții, dar nu-i bai, trăim și așa, fără :)). Am făcut o încercare să regăsesc articolul original că, no, poate mai sînt printre voi căutători ca mine și la voi ar funcționa rețeta – n-am reușit :). Însă am găsit alte articole pe teme similare, la fel de punctuale, dați și voi un google search, și am tras concluzia că 7 și 3 au fost și rămîn cifre de basm :))). Rar găsești opt sfaturi sau zece îndemnuri, dar o să dați de multă bătaie de cîmpi (poate să fondez o organizație de apărat cîmpii împotriva violenței? ei, asta chiar că îmi sună bine :))) de unde trag concluzia că scopul multora în viață e să dea altora de citit :)). Sănătate vouă, iar mie weekend prelungit :).

Fără categorie
4

Din seria „Și adulții spun lucruri trăsnite…” :)

Plec io într-o zi la magazin cu un sac de peturi goale după mine, ușor nepieptănată, cu pantalonii scurți de casă și un tricou de bumbac primit la nu mai știu care alergare, no, stylingu’ obișnuit de ieșit la cumpărături. Styling ales intenționat mai ales de cînd au început să mă ia vînzătoarele de om nevoiaș și-mi subliniază ce e la super-ofertă și merită cumpărat în ziua aia :))). Acuma dacă voi mai reuși să le conving că nu consum așa des parizer și crenvurști se cheamă că sugestiile lor îmi vor fi cu adevărat de folos :)). De fapt exagerez: la DM mă măsoară din cap pînă în picioare și-mi oferă gel de duș, obrăznicăturile :))). De fapt cred că m-au ținut minte că le-am tot refuzat cînd mi-or oferit rujuri, rimeluri și creme de noapte, acuma se răzbună :))).

Da’ altceva voiam să zic… :). Nu știu dacă s-o implementat între timp și pe la voi măsura, da’ pe aci dacă duci peturile înapoi primești doi firfirei. Firfireii îs ai tăi, tu i-ai dat în plus cînd ai luat petul plin cu lapte, suc, apă minerală, mă rog, ce-ai avut tu nevoie, da’ asta nu mă împiedică să mă simt ca și cînd aș fi cîștigat la loto de cîte ori mă duc cu ele la reciclat :))). Căci, vedeți voi, io-s ușor leneșă din fire, mi-am luat o cutie mare de la IKEA și pînă nu dă pe afară nu scot peturile din casă :))). Pe vremuri, înainte să mă îmbolnăvesc de zgîrcenie, lăsam sacul în fața blocului să-l ia vreun om sărman care să facă așa un ban cinstit, acuma nu le mai las, mă duc cu ele la magazin și de banii ăia îmi iau ce-mi trebe :). De exemplu făină, trei kile am luat ultima dată! Cu gluten, că era la ofertă :))).

No și m-am prezentat io la casă cu bonulețul de 9 kune și trei kile de făină care tot 9 kune făceau în ideea că dau bonul, îmi iau făina și la revedere :). Nuuu, vai!

„V-am dat bine? 9 kune mărunt?”

„Da, da. Dar o să aveți ocazia să verificați că am de gînd să plătesc cu ele făina…” :))), am zîmbit io ștrengar primind încă o dată confirmarea că mai bine complicăm lucrurile, așa e viața mai palpitantă :).

„Ei, da, dar așa n-o să aveți impresia că n-ați luat nimic pe ambalaje…Măcar un pic ați ținut banii în mînă „, mi-o răspuns tanti casierița :))).

Se făcuse umpic de coadă pînă o scanat femeia făina așa că am decis să mulțumesc și să urez o zi bună, dar ar fi existat material de analizat acolo :)))

Ce-o fi cu fetișu’ cu ținutu’ banilor în mînă? Se-nmulțesc? Cresc? Cîștigi la loto pe bune? :))) Io-l știam pe ăla cu „pune mîna pe Vasilică”, ăsta o fi vreun obicei vegan… :))). Îs vremurile așa de grele că se bucură oamenii și la 2 euro? Ioi… Deși n-ai zice, e an electoral, economia duduie în Croația, PIB-ul crește, microscopic, nici 2%, da crește, nu scade… :))). Și, mai presus de toate, de ce duamna a considerat că trei kile de făină îs nimic? Adică, no, pînă acasă am avut ce căra… :). În plus, cum aș pune 9 kune la prăjitură nu știu, cert e că și ea are senzația că face bani ducînd peturile la reciclat. Doar dacă nu m-o fi luat de homeless, caz în care urît din partea ei că nu mi-a zis că vin mîine după program că mai are ea niște peturi goale acasă și mi le aduce :))).

În concluzie, nu știu cum vă e vouă, da’ io rar mă plictisesc și chiar și atunci, nu trebe decît să ies pînă la magazinul din colț că-mi trece :)))

Fără categorie