În 18 martie fac șase ani de cînd am ajuns, eu și bocceluța mea, la Zagreb fugărind un vis cu ochi albaștri și mult simț al umorului
„Deja?!!”. Da, da, fix șase ani
Care au trecut mai repede ca un triatlon sprint dacă e să mă întrebați pe mine
Acum să tot fie o săptămînă, eram ori în tramvai, ori la baie – în locurile astea mă vizitează inspirația de obicei
– cînd mi-a venit ideea să pregătesc pentru aniversare un articol pe care să-l intitulez “Așteptîndu-l pe permis…”. Urma să fac o recapitulare a vieții mele pe meleaguri străine și să zic că de-abia aștept să primesc permisul de ședere permanentă să scap de o grijă și, mai ales, de vizite mai mult sau mai puțin plăcute, oricum anuale, la poliție
Twitter
Facebook
Flickr
RSS





Părerea voastră